Câteva remedii naturiste pentru durerile de dinţi

În cazul unei dureri de dinţi, dacă nu dorim să recurgem la vreun medicament înainte de a şti despre ce este vorba - ceea ce este de preferat- există unele remedii naturale care ne pot ajuta la calmarea durerii până vom ajunge la medicul specialist.
(photos.com)
Nina Cîmpeanu
30.01.2015

În cazul unei dureri de dinţi, dacă nu dorim să recurgem la vreun medicament înainte de a şti despre ce este vorba, există unele remedii naturale care ne pot ajuta la calmarea durerii până vom ajunge la medicul specialist.

Cine nu a avut, cel puţin o dată în viaţa, o durere de dinţi? De obicei este o durere intensă şi constituie un simptom căruia trebuie să-i acordăm atenţie. Însă, de cele mai multe ori, durerea survine pe neaşteptate iar acest lucru nu ne permite întotdeuna să mergem imediat la stomatolog pentru a rezolva situaţia.

Vă prezentăm câteva dintre remediile naturiste aflate la îndemână:

Plantele medicinale au fost de un real ajutor oamenilor, care le-au încercat şi verificat timp de milenii, în numeroase probleme de sănătate, printre care şi durerile de dinţi.

Menta - Frunze proaspete de mentă mestecate sau ţinute în dinţi. Frunzele uscate de mentă pot fi utilizate pentru prepararea unei infuzii calmante, cu care se fac clătiri sau gargară. Va avea un efect dezinfectant şi răcoritor! Putem adăuga un vârf de cuţit de sare pentru a spori efectul dezinfectant.

Nalba - Un alt remediu natural util în caz de durere de dinţi este nalba, atât florile cât şi frunzele sale pot fi folosite pentru prepararea infuziilor. Efectuăm clătiri cu infuzii călduţe pentru un efect calmant.

Sunătoarea - O infuzie concentrată, din 2 linguri de plantă la 200ml apă, cu care se clăteşte cavitatea bucală de 4-5 ori pe zi, ameliorează durerile dentare. La fel de bine putem folosi flori de muşeţel, coada şoricelului.

Ceaiul negru - Datorită conţinutului său de acid tanic, care este analgezic şi anti-inflamator, ceaiul negru este un bun aliat pentru a calma durerile de dinţi în mod natural. Se aplică direct un pliculeţ de ceai negru, care a fost pus în prealabil în apă fierbinte pentru a se asigura că eliberează teina. Nu îl punem în gură fierbinte, aşteptăm să fie la temperatura camerei şi apoi îl aplicăm. Putem face acest lucru de mai multe ori pe zi.

Oregano - Se aplică pe dintele respectiv un tampon de vată pe care am pus câteva picături dintr-un amestec de ulei de oregano şi ulei de măsline.

Plante din categoria mirodeniilor

Cuişoarele - Reprezintă mugurii floriferi ai unui arbore exotic, sunt în general folosite drept condiment dar au şi proprietăţi antiseptice şi anestezice. Astfel că, în caz de durere de dinţi, cuişoarele se dovedesc un calmant eficient şi dezinfectant natural. Acestea conţin o substanţă numită eugenol, care funcţionează ca un tranchilizant extraordinar. Reprezintă un remediu potrivit pentru cei care au abcese sau alte inflamaţii orale. Din cuişoare se poate prepara o infuzie folosită pentru clătire. Uleiul esenţial de cuişoare poate fi aplicat direct pe locul dureros, iar cuişoarele mestecate sunt excelente pentru ameliorarea durerii.

Vanilia - Este o plantă căţărătoare parfumată şi foarte aromată. Pentru a pune în aplicare acest remediu, considerat imediat eficace împotriva durerilor de dinţi, va trebui să procurăm un flacon de extract natural lichid de vanilie, care urmează să fie aplicat în picături direct pe dintele care doare. Efectele sale pozitive nu ar trebui să întârzie să apară.

Produse apicole

Tinctura de propolis Proprietăţile anestezice ale propolisului (mai puternice decât ale cocainei şi novocainei) erau recunoscute înca de acum 5.000 de ani de medicina tradiţională chineză. Putem aplica 2 picături de tinctură direct pe dintele dureros, sau un tampon umezit cu trei-patru picături de tinctură de propolis. Acesta are de asemenea efecte antiinflamatoare şi antiseptice şi poate fi folosit şi în caz de gingivită şi parodontoză.

Alte remedii naturiste pentru durerile de dinţi

Usturoiul - Plantă comestibilă, utilizată ca aliment şi condiment, usturoiul este remediul bunicii, probabil cel mai popular, în cazul în care e vorba de un dinte dureros din cauza unei carii. Un căţel de usturoi puţin zdrobit se aplică pe zona dureroasă, astfel încât să-şi poată face efectul anesteziant, anti-inflamator şi antibiotic. Pentru a scăpa de mirosul de usturoi putem mesteca puţin pătrunjel. Acesta are de asemenea diverşi compuşi care ajută la atenuarea durerilor de dinţi în mod natural.

Ceapa - Una dintre cele mai vechi plante de cultură, ceapa era cunoscută de acum 5000 de ani şi apreciată ca legumă, condiment şi plantă medicinală. Ca şi usturoiul, ceapa este considerată în mod tradiţional, mai mult decât un simplu aliment, un adevărat medicament natural. Dacă suferiţi de durere de dinţi sau inflamaţie gingivală, e recomandat să mestecăm felii de ceapa crudă, lucru care ar putea să facă durerea mai suportabilă.

Gheaţa- Un cub de gheaţă, învelit într-o pânză de bumbac, sau o compresă rece, se aplică pe obraz, în zona dureroasă.

Durerea dentară se poate datora unor cauze diverse, printre cele mai frecvente fiind: carii avansate care afectează nervii dintelui, un abces dentar, apariţia molarilor de minte, afecţiuni gingivale, o coroană sau o piesă dentară deteriorată, un aliment care a rămas între dinţi şi cauzează inflamaţie şi durere. În acest ultim caz, introducem cu delicateţe aţa dentară pentru a îndepărta toate resturile alimentare, o posibilă cauză de durere şi disconfort.

Să nu uităm că alimentele prea calde sau prea reci pot creşte sensibilitatea dentinei, în prezenţa unei dureri de dinţi.

Alimentele bogate în vitamina C constituie un remediu eficient de a preveni sângerarea gingiilor (în caz de predispoziţie la gingivită sau parodontoză). Găsiţi aici un articol mai amplu despre alimentele bogate în vitamina C.

Cum ştim cu toţii, este mai bine să prevenim decât să tratăm. Cel mai important lucru în prevenţie este păstrarea unei bune igiene orale. De asemenea, vizita periodică la medicul stomatolog, o dată la 3 - 6 luni.

Este important să ne amintim că, deşi aceste remedii naturiste pot atenua temporar durerile de dinţi, trebuie să mergem la un medic pentru a afla cauzele durerii şi a primi tratament de specialitate, dacă este necesar.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor