Cu o zi înainte de referendumul din Doneţk, Merkel şi Hollande cer Kievului să nu intervină armat
alte articole
Cancelarul german, Angela Merkel şi preşedintele francez, Francois Hollande, au cerut, sâmbătă, Kievului să „se abţină de la efectuarea unor acţiuni ofensive” asupra forţelor paramilitare afiliate Kremlinului, înainte de alegerile prezidenţiale din Ucraina, programate pe data de 25 mai, a notat mediafax.
"Forţele de securitate ucrainene ar trebui să se abţină de la efectuarea unor acţiuni ofensive înainte de alegeri; utilizarea legitimă a forţei pentru a proteja persoane şi infrastructuri trebuie să fie proporţionată", au comunicat cei doi lideri.
Forţele armate ucrainene se află în plină campanie de eliberare a sediilor guvernamentale din regiunile estice, Lugansk şi Doneţk, ocupate de către paramilitarii pro-Rusia.
Forţele pro-Rusia din Doneţk, conduse de către guvernatorul autoproclamat Denis Puşilin, spune că pe 11 mai, în 90% din oraşele din regiunea Doneţk se va ţine un referendum pentru a decide „independenţa regiunii”.
Roman Lyahin, coordonatorul alegerilor din auto-proclamata „Republică Populară Doneţk”, a declarat, sâmbătă, că vor fi instalate 1.200 de staţii de votare pe teritoriul regiunii.
Votul se va desfăşura şi în mai multe oraşe din regiunea învecinată Lugansk, unde forţele pro-Rusia au format aşa numita „Republică Populară Lugansk”.
Prezenţa la vot a fost estimată de Puşilin la aproximativ 60% din populaţia regiunilor. Referendumul de pe 11 mai, în ciuda statusului lui ilegitim, va fi urmat de unul, programat pe 18 mai, în care se va decide dacă regiunea va intra în componenţa Rusiei.
Unul din activiştii ucraineni, infiltraţi în rândul forţelor pro-Rusia din estul Ucrainei, a declarat că referendumurile „vor fi cu certitudine falsificate".