Crin Antonescu: Parchetul nu e stat în stat, aştept până joi răspunsuri privind acţiunile procurorilor

Preşedintele interimar Crin Antonescu. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
15.08.2012

Antonescu şi-a motivat solicitările făcute Procurorului general, CSM şi ministrului interimar al justiţiei prin faptul că există îngrijorări publice privind acţiunile procurorilor care ar afecta drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor, preşedintele interimar aşteptând răspunsurile până joi.

”Cer Procurorului general, de urgenţă, să ofere explicaţii publice, să comunice în legătură cu natura, cu mijloacele, cu scopul acestor cercetări” privind modul în care s-a derulat procesul de vot, a declarat Crin Antonescu, precizând că, potrivit legii, este de datoria sa să ceară aceste explicaţii.

”Aştept răspuns la aceste solicitări publice, care, încă o dată, nu înseamnă în niciun fel nici îngrădirea independenţei justiţiei, nici vreo presiune de vreun fel asupra Parchetului general. Şi eu ca preşedint interimar şi Parchetul general şi procurorii Parchetului general, prin Constituţie, avem o obligaţie comună”, de a veghea la respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a spus preşedintele interimar.

Antonescu susţine că demersul său se bazează şi pe ”îngrijorările publice” privind acţiunile procurorilor.

”În momentul în care există îngrijorări publice în legătură cu faptul că drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor sunt afectate de anumite acţiuni ale procurorilor, atunci e datoria în primul rând a Parchetului să comunice societăţii, să explice ce şi de ce face, să explice cum face, pentru că încrederea în instituţii este fundamentală într-o democraţie”, a subliniat el.

”Ministrul justiţiei, ca autoritate publică are, aşa cum are şi preşedintele României, aşa cum are şi prim ministrul, aşa cum are şi CSM, o responsabilitate în raport cu toate acţiunile şi efectul lor social, inclusiv ale Parchetului General, care este independent, categoric, dar care, la fel de categoric, nu e stat în stat”, a mai spus Antonescu, care a cerut un răspuns şi de la Victor Ponta, în calitate de ministru al justiţiei.

Termenul dat de preşedintele interimar pentru a primi răspunsuri de la Procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, de la premierul Victor Ponta, dar şi de la preşedinta CSM, căreia i-a cerut convocarea Consiliului, este până joi.

”Aştept de la Procurorul general, de la preşedintele CSM şi de la ministrul justiţiei răspunsuri urgente. Urgente nu pentru că sunt eu nerăbdător, ci pentru că un număr mare de cetăţeni sunt îngrijoraţi. Răspunsuri de urgenţă înseamnă, şi în sensul acesta îi rog să o facă, în cursul zilei de mâine (n.r- joi)", a conchis el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor