Corupţia din Sănătate. Şefa DNA: "Cetăţenii sunt cei care plătesc mita prin preţul medicamentelor"

"Din păcate, cetăţenii sunt cei care plătesc mita prin preţul medicamentelor, atunci când se dă mită pentru a se pune pe piaţă medicamente", a afirmat Laura Codruţa Kovesi.
Laura Codruţa Kovesi (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
10.06.2016

De obicei, mita care se dă în sectorul sănătăţii este mai mare decât cea practicată în alte domenii, iar din păcate cei care decontează facturile sunt cetăţenii, a declarat joi seară, la Digi 24, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, adăugând că faptele cel mai des întâlnite pe acest segment sunt cele de abuz în serviciu, infracţiune care riscă să fie dezincriminată.

"De obicei, mita care se dă în domeniul sănătăţii este un pic mai mare decât în alte domenii. Avem situaţii în care cuantumul mitei ajunge şi până la 20% din valoarea contractului. Cele mai des întâlnite fapte sunt cele de abuz în serviciu", a declarat Kovesi, citată de Agerpres.

Procurorul şef al DNA a arătat că, în ultimii doi ani, peste 70 de persoane au fost deferite justiţiei pentru achiziţii în domeniul sănătăţii.

"Pentru DNA, combaterea corupţiei în sănătate a fost o prioritate în ultimii ani. Din păcate, cetăţenii sunt cei care plătesc mita prin preţul medicamentelor, atunci când se dă mită pentru a se pune pe piaţă medicamente. Cetăţenii suferă din cauza calităţii serviciilor în domeniul sănătăţii atunci când vorbim de corupţie în sănătate.

Noi am sesizat din dosarele noastre că, în ultimii ani, cel puţin în sănătate, sunt aceleaşi tipologii de comitere a faptelor. Nu arestând manager de spital, nu investigând fapte de corupţie, noi o să rezolvăm această problemă. Este important să fie luate măsuri preventive pentru ca astfel de fapte să nu se repete", a subliniat procurorul şef al DNA.

În ceea ce priveşte dosarul Hexi Pharma, Kovesi a precizat că procurorii au reuşit să construiască circuitele financiare ale banilor care "s-au plimbat prin mai multe ţări din Europa".

"În mai puţin de trei săptămâni, colegii mei au reuşit să construiască circuite financiare ale banilor care s-au plimbat prin mai multe ţări din Europa, am reuşit să indisponibilizăm conturi, am reuşit să punem sechestre pe mai mult de 23 de imobile, s-au făcut învinuiri faţă de persoane, faţă de companie, este un dosar care îşi urmează cursul", a adăugat şefa DNA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor