Corporaţia face legislaţia şi în Grecia: Skouries, o altă Roşia Montană

Zeci de mii de protestatari în stradă care cer stoparea unui proiect de minerit cu cianuri al unei companii canadiene care va distruge un munte şi o pădure virgină. Politicieni care apără interesele corporaţiei, invocând nevoia de investiţii, bani la buget şi locuri de muncă. Iar în final, forţe de ordine care apără compania de cetăţeni utilizând forţa. Pare cunoscut nu? Se întâmplă în Grecia, ca-n România.

Diferenţele sunt mai ales legate de amploarea exploatării şi a protestelor. În România proiectul RMGC a fost deocamdată oprit, prin respingerea legii cu dedicaţie, după un lung şir de bătălii. În Grecia în schimb exploatarea cu cianuri a început deja în câteva localităţi din Halkidiki, chiar dacă nu încă în Skouries, iar autorităţile susţin din toate puterile exploatările, invocând criza economică profundă cu care se confrunta Grecia.

Compania Hellas Gold care va exploata mina din Skouries este deţinută de Eldorado Gold, canadienii care au şi 80% din Deva Gold SA, compania care a primit avizul de mediu pentru exploatarea aurului cu cianuri la Certej, judeţul Hunedoara.

Ca şi în cazul RMGC în România, politicienii greci fac tot ce pot pentru a servi interesele companiei. Nu sunt preocupaţi de faptul că exploatarea va distruge mediul şi turismul, un domeniu-cheie al economiei greceşti, foarte dezvoltat în peninsula Halkidiki, ci de faptul că aceasta ar fi una dintre cele mai mari investiţii în Grecia de la declanşarea crizei datoriilor. Totul este justificat prin nevoia disperată a Greciei de a aduce bani la buget. Premierul grec Antonis Samaras a anunţat că investiţiile străine vor fi ”protejate cu orice preţ” şi a promis că va pune capăt ”impunităţii celor care pretind că vor creştere economică, dar blochează orice proiect de creştere”. Prin urmare, orice costuri de mediu şi pentru oameni sunt suportabile, doar pierderea investitorilor nu. Iar cei care se opun acestei viziuni vor fi pedepsiţi.

Compania Eldorado Gold care a preluat proiectul în 2012 a promis că va investi un miliard de dolari în următorii cinci ani şi a argumentat că mineritul va aduce valută străină în Grecia şi va ajuta ţara să-şi diversifice economia şi să combată şomajul care a atins 27%. Canadienii vor vărsa 3 milioane de euro pe an către statul grec, potrivit Reuters.

Localnicii ar urma să reprezinte 90% din cei 1.600 de muncitori pe care compania îi va angaja. Aceştia însă refuză locuri de muncă în schimbul distrugerii mediului şi a turismului, care este principala lor sursă de venit. Ca şi locuitorii de la Roşia Montană, ei se tem de efectele declarării unei zone monoindustriale.

Pe lângă distrugerea naturii, oamenii sunt îngrijoraţi şi de perspectiva epuizării şi poluării rezervelor de apă ca urmare a mineritului cu cianuri şi de efectele nocive asupra sănătăţii umane. Ca şi în România, grecii nu cred în promisiunile guvernanţilor şi ale corporaţiei că vor asigura protecţia mediului. Pentru ei apa şi natura sunt mai presus de tot aurul din lume.

”Sunt locuitor al Greciei, locuiesc la fix o oră de mers cu maşina de Pădurea Skouries şi de zonele afectate de El Dorado, din peninsula Halkidiki. Îmi pasă de zona unde locuiesc, îmi pasă de împrejurimi, de fructele şi legumele pe care mi le oferă natura, de râul Havrias care izvorăşte din Skouries şi trece prin comuna unde mi-am prins rădăcinile. Mă gândesc cu groază că dacă vor începe lucrările cu cianură ori acizi sulfurici, Ormylia şi tot ce ne înconjoară vor dispărea în câteva luni”, explică Mihaela Dima, o româncă, pictor şi profesor de desen, care locuieşte în Halkidiki şi care a participat la proteste, pentru Epoch Times.

Spre deosebire de protestele împotriva protestului de la Roşia Montană, care au fost complet paşnice, non-violente şi apolitice, manifestanţii greci au atacat sedii de poliţie şi au avut loc ciocniri cu forţele de ordine, iar cauza lor a fost preluată de Syriza, formaţiunea de extremă stângă care se opune austerităţii impuse Greciei.

Compania candiană a folosit reţeta clasică RMGC – a plătit sume uriaşe pentru publicitate favorabilă în presă, a angajat 1.200 de oameni, care nu lucrează deloc pentru ca proiectul încă nu funcţionează, şi a făcut profit din jocul la bursă. Aceste tactici au fost însoţite de un scenariu de tip Pungeşti. Poliţia şi jandarmii au fost folosiţi pentru a-i intimida pe protestatarii împotriva exploatării, prin percheziţii în locuinţe, arestări şi detenţii arbitrare fără acuzaţii şi fără mandat, şi chi

Dimitris Papadimoulis, un parlamentar al Syriza, a declarat pentru Reuters că ”poliţia, autorităţile locale şi puterea de stat sunt folosite pentru a proteja interesele private în detrimentul interesului public”.

Nu spune o noutate. Ca şi în cazul Roşia Montană, afacerile El Dorado Gold din Halkidiki au un pronunţat iz penal legat de corupţie politică. Achiziţionarea drepturilor de minerit de către companie s-a făcut cu ajutorul unor politicieni greci implicaţi în scandaluri de corupţie precum Christos Pachtas, fost ministru adjunct al Economiei, în prezent primar al municipalităţii Aristotelis, şi George Papakonstantinou, fost ministru de finanţe şi al mediului, scrie Epoch Times.

Statul grec a vândut minele şi dreptul de exploatare al minelor Cassandra fără licitaţie şi fără a face o evaluare a activelor către Hellas Gold. Ca urmare, Comisia Europeană a chemat statul grec în faţa Curţii Europene. Aceasta a decis că tranzacţia a reprezentat o subvenţie ilegală, fiind făcută la un preţ subevaluat în raport cu valoarea sa de piaţă. UE a cerut subsidiarei Hellenic Gold să returneze 15,5 milioane de euro statului grec, iar ministrul Mediului de la acea vreme Papakonstantinou a făcut apel la Curte pentru ca această sumă să nu fie plătită către stat. Prin urmare ca şi în România politicienii apără interesele companiei, nu pe cele naţionale.

În rest, compania canadiană a folosit reţeta clasică RMGC – a plătit sume uriaşe pentru publicitate favorabilă în presă, a angajat 1.200 de oameni, care nu lucrează deloc pentru că proiectul încă nu funcţionează, şi a făcut profit din jocul la bursă. Aceste tactici au fost însoţite de un scenariu de tip Pungeşti. Poliţia şi jandarmii au fost folosiţi pentru a-i intimida pe protestatarii împotriva exploatării, prin percheziţii în locuinţe, arestări şi detenţii arbitrare fără acuzaţii şi fără mandat, şi chiar prelevarea de mostre ADN.

Prin urmare şi în Grecia corporaţia face legislaţia. Iar presa mainstream tace în privinţa abuzurilor, preferând să prezinte distorsionat faptele, cu raportări de genul - persoane necunoscute au atacat forţele de securitate, dar aceste informaţii nu pot fi confirmate. Încălcările grave ale drepturilor omului prin prelevarea de ADN, ilegală în lipsa unor acuzaţii concrete, nu au fost semnalate de presa mainstream care s-a grăbit să apere compania şi să-i eticheteze pe protestatari ca terorişti. Ca urmare, lupta cetăţenilor liberi de a informa opinia publică se duce pe frontul online, iar mobilizarea se face prin Facebook şi Twitter.

Din nou sună cunoscut. Protestatarii pentru Roşia Montană erau catalogaţi de presa şi analiştii mainstream din România eco-terorişti, anarhişti, etc. Pe acest fundal, jurnalismul cetăţenesc şi media alternativă a avut un rol cheie şi în Grecia ca şi în România.

Altă ţară, aceeaşi poveste. Se ştie că RMGC nu a renunţat nici după ce legea cu dedicaţie a fost respinsă şi după ce a uzat şi de şantajul cu concedierea a 80% dintre angajaţi. Acum ameninţă că va cere despăgubiri uriaşe statului român. În Grecia, lupta activiştilor se anunţă şi mai grea pentru că politicienii de la putere nu ezită să apere făţiş interesele companiei.