Coreea de Nord lansează o rachetă deasupra Japoniei
alte articole
O rachetă nord-coreeană a trecut deasupra Japoniei marţi dimineaţă, s-a dezmembrat în trei bucăţi şi s-a prăbuşit în apele Ocenului Pacific, la 1.180 km est de insula nordică japoneză Hokkaido, potrivit reţelei nipone de televiziune NHK.
Premierul nipon Shinzo Abe a declarat că “actul scandalos al lansării unei rachete deasupra ţării noastre este o ameninţare fără precedent, serioasă şi gravă şi afectează în mod serios pacea şi securitatea regională”. În acelaşi timp, Yoshihide Suga, secretarul general al cabinetului premierului nipon, a declarat că lansarea rachetei reprezintă o încălcare clară a rezoluţiilor adoptate de ONU.
Abe a adăugat că a solicitat o întâlnire de urgenţă, marţi, la sediul ONU din New York, cu scopul înăspririi măsurilor împotriva Phenianului.
Premierul nipon a discutat telefonic cu preşedintele american Donald Trump, declarând ulterior că cei doi lideri au convenit că trebuie amplificate presiunile asupra Coreei de Nord.
“Preşedintele Trump mi-a declarat că SUA susţine Japonia 100%”, a afirmat Abe.
Guvernul japonez a avertizat cetăţenii din nordul ţării prin sistemul J-Alert, întrerupând programele radio şi TV, pentru a-i sfătui să ia măsuri de precauţie. Armata niponă desfăşoară în prezent baterii anti-rachetă la trei baze americane aflate pe teritoriul Japoniei.
Armata sud-coreeană a declarat că proiectilul a fost lansat din regiunea Sunan, în apropierea capitalei nord-coreene Phenian, cu puţin timp înaintea orei locale 6 a.m. (2100 UTC luni), adăugând că nu a încercat să doboare racheta.
“Vom răspunde cu hotărâre, în consens cu SUA, în cazul în care Coreea de Nord continuă cu provocările nucleare şi cu rachete”, potrivit declaraţiei armatei sud-coreene.
În cursul zilei de luni, mai mulţi oficiali din Seul au avertizat că Phenianul s-ar pregăti pentru a testa noi arme după ce, în weekendul trecut, regimul comunist a lansat alte trei rachete de rază scurtă care s-au prăbuşit în Marea de Est.
Regimul comunist nord-coreean a testat cu succes două rachete balistice intercontinentale în luna iulie, iar unii analişti au afirmat că cele două teste au arătat că Phenianul dispune de rachete care au potenţialul de a lovi teritoriul american.
SUA şi aliaţii săi din regiune au intrat într-o nouă dispută cu Phenianul după testarea celor două rachete balistice intercontinentale şi după ce ONU a adoptat noi sancţiuni economice anti-Phenian. Coreea de Nord a răspuns noilor sancţiuni economice ale ONU şi ameninţărilor de atac militar din partea SUA prin anunţarea unor planuri de a ataca insula americană Guam – ameninţări care, ulterior, au fost oarecum diluate de dictatorul nord-coreean Kim Jong-un.