Consiliul de Securitate al ONU respinge rezoluţia pentru statul palestinian

Consiliul de Securitate al ONU a respins marţi un proiect de rezoluţie pentru recunoaşterea unui stat palestinian independent.
Consiliul de Securitate al ONU. (Captură Foto)
Andrei Popescu
31.12.2014

Consiliul de Securitate al ONU a respins marţi un proiect de rezoluţie pentru recunoaşterea unui stat palestinian independent.

Rezoluţia ar fi avut nevoie de cel puţin 9 voturi pentru a putea fi adoptată de Consiliul de Securitate format din 15 membri. Totuşi, a reuşit să strângă doar 8 voturi pozitive, în timp ce SUA şi Australia au votat împotriva rezoluţiei. Marea Britanie, Rwanda, Nigeria, Coreea de Sud şi Lituania s-au abţinut.

În timpul votului Statele Unite nu au fost nevoite să se folosească de dreptul lor de veto, care ar fi blocat iniţiativa. Un astfel de gest ar fi riscat să declanşeze furia aliaţilor arabi ai Statelor Unite din coaliţia care luptă împotriva grupului extremist Statul Islamic în Irak şi Siria.

Samantha Power, ambasador american la ONU, a declarat că rezoluţia, care a fost înaintată de Iordania şi susţinută de Liga Arabă, este “foarte dezechilibrată”. Power a mai declarat că “această rezoluţie încurajează divizările şi nu un compromis. Acest text nu evocă decât preocupările unei părţi”.

Proiectul de rezoluţie a numit Ierusalimul de Est ocupat drept capitală pentru un viitor stat palestinian, a abordat chestiunea palestinienilor aflaţi în închisorile israeliene şi a cerut o încetare până în 2017 a ocupaţiei israeliene.

Preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas a avertizat anterior că administraţia sa nu va mai colabora cu Israelul dacă acest proiect de rezoluţie nu este adoptat.

În noiembrie 2012, Adunarea Generală a ONU a decis îmbunătăţirea statutului Palestinei la ONU de la o “entitate nemembră observatoare” la un “stat nemembru observator” în ciuda puternicei opoziţii din partea SUA şi a Israelului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor