Conferinţă internaţională: "Analiza de politici energetice şi planificare strategică pentru Republica Moldova"
alte articole
Ministerul Economiei, în colaborare cu USAID şi Academia de Ştiinţe a Moldovei, a organizat o conferinţă cu genericul "Analiza de politici energetice şi planificare strategică pentru Republica Moldova". Aceasta a fost dedicată prezentării rezultatelor analizei preliminare a politicilor energetice. Totodată, la conferinţă a fost evaluat impactul politicilor în domeniul valorificării surselor regenerabile de energie şi al eficienţei energetice, în contextul deţinerii de către Moldova a statutului de membru al Comunităţii Energetice, informează Moldpres.
Potrivit Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al Ministerului Economiei, în cadrul evenimentului au fost prezentate rezultatele preliminare ale fazei I a proiectului USAID/Hellenic Aid - Regional Energy Strategic Planning Project ("SYNENERGY") pentru Moldova. Această activitate a fost realizată în colaborare cu Ministerul Economiei, ASM, Centrul pentru sursele de energie regenerabile (CRES, din partea Hellenic Aid) şi "Internaţional Resources Group" (IRG Ltd., în calitate de contractor al USAID).
Au fost modelate costurile energetice viitoare şi investiţiile necesare pentru: scenariul de referinţă "afacerea în condiţii obişnuite"; scenariu accelerat de eficienţă energetică; programul investiţional pentru energie regenerabilă; combinarea politicilor de eficienţă energetică şi energie regenerabilă. Rezultatele obţinute estimează impactul asupra costurilor sistemului energetic, importurilor, extinderii capacităţilor de generare, investiţiilor necesare şi emisiilor de bioxid de carbon pentru Republica Moldova pe următorii 20 de ani.
Astfel, potrivit scenariului principal, Republica Moldova urmează să construiască o centrală electrică pe bază de cărbune, pentru a reduce dependenţa de importul de gaze naturale. În acelaşi timp, consumul total de energie ar urma să crească, până în anul 2030, cu 55%, adică până la 2 milioane 806 mii de tone, echivalent petrol. Sectorul rezidenţial va rămâne principalul consumator final de energie - circa 50% din total, iar cota clădirilor modernizate prin prisma eficienţei energetice se va ridica la 2% în 2020 şi 5% în 2030. În acelaşi timp, emisiile de bioxid de carbon vor creşte de la 3,464 mii tone în 2006 la 7,886 mii tone în 2030.
În cazul în care Guvernul va realiza planul de investiţii în eficienţă energetică şi în sporirea producţiei şi a consumului din surse regenerabile de energie, cota gazelor naturale în mixul energetic se va reduce esenţial, cheltuielile în sistemul energetic se vor reduce (9,187 miliarde euro în scenariul "afacerea în condiţii obişnuite") cu circa 1,8 miliarde euro pe seama economiilor la achiziţionarea combustibililor şi a construcţiei noilor centrale electrice. Promovarea politicilor de eficienţă energetică şi utilizarea surselor de energie regenerabile vor reduce necesitatea construcţiei de noi centrale electrice cu 450 MW faţă de scenariul de bază.
Ilarion Popa, viceministru al Economiei, a remarcat la conferinţă că "o societate modernă, cu o dezvoltare economică şi socială stabilă, nu poate fi concepută fără un complex energetic eficient şi capabil să asigure ţara cu resurse energetice şi energie în mod fiabil şi de lungă durată".
Viceministrul Economiei a mai precizat că modelul MARKAL/TIMES a fost deja utilizat de către Ministerul Economiei la furnizarea de date necesare privind prognoza cererii de energie până în anul 2030 pentru Secretariatul Comunităţii Energetice, în contextul elaborării Strategiei energetice regionale, precum şi la determinarea obiectivelor globale din Programul Naţional pentru Eficienţă Energetică 2011-2020. Acesta a fost aprobat de Guvern pe 10 noiembrie 2011, notează Moldpres, citând Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al Ministerului Economiei.