Coloana a cincea / Franţa îşi exprimă speranţa că sancţiunile împotriva Rusiei vor fi ridicate

Franţa şi-a manifestat speranţa că sancţiunile impuse de Occident împotriva Rusiei pentru intervenţia sa în Ucraina vor fi înlăturate în această vară.
Ministrul francez al Economiei, Emmanuel Macron (ERIC PIERMONT/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
25.01.2016

Ministrul francez al Economiei, Emmanuel Macron, a declarat duminică în timpul unei vizite la Moscova că “obiectivul pe care îl împărtăşim cu toţii este acela de a fi capabili să ridicăm sancţiunile în această vară”, deoarece acest lucru ar însemna că procesul de pace a fost respectat.

Un acord de pace a fost încheiat între Ucraina, Rusia, Germania şi Franţa în capitala belarusă Minsk în februarie 2015 după câteva runde de discuţii. Acordul a redus în mod semnificativ luptele, care au luat vieţile a peste 9.000 de persoane în estul Ucrainei începând cu aprilie 2014.

În timp ce s-a adresat Forumului Economic Mondial din oraşul elveţian Davos, secretarul de stat american John Kerry a susţinut că sancţiunile impuse de Occident vor fi înlăturate după ce vor fi îndeplinite cerinţele prevăzute în respectivul acord.

“Este posibil ca în următoarele luni să descoperim că prevederile acordului de la Minsk au fost implementate”, a precizat Kerry.

Pe lângă retragerea armelor de calibru mare, acordul de la Minsk stipulează de asemenea măsuri precum încetarea focului şi reforme constituţionale în Ucraina.

Totuşi, de la semnarea acordului, Kievul şi separatiştii s-au acuzat reciproc de încălcarea şi amânarea implementării acestuia.

Conflictul ruso-ucrainean şi tensionarea relaţiilor dintre Est şi Vest s-au produs la începutul anului 2014, după ce liderul rus Vladimir Putin s-a opus încheierii Acordului de liber schimb cu UE, pe care fostul preşedinte al Ucrainei l-a abandonat în ultimul moment. Acest fapt a declanşat proteste de stradă, înăbuşite prin violenţă de jandarmii ucraineni. Au urmat protestele ample de pe Maidan, culminând cu fuga preşedintelui Ianukovici şi noi alegeri ce au legitimat parcursul european pe care îl doreşte poporul ucrainean.

Rusia lui Putin, pe de altă parte, a ales să îi sprijine pe separatiştii din estul Ucrainei şi să anexeze Crimeea în martie 2014, fapt ce i-a atras o serie de sancţiuni din partea Occidentului. Kievul şi aliaţii săi vestici afirmă că Rusia îi ajută pe separatiştii pro-ruşi atât cu arme cât şi cu soldaţi, acuzaţie care este negată de Kremlin în ciuda dovezilor pe care Occidentul susţine că le are.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor