"Cod roşu la DNA." De ce plătesc taxe şi impozite? Ca să fie furate de cei care ne guvernează?"
alte articole
UPDATE. Un grup de 20-30 de persoane a ajuns în apropierea Secţiei 1 de Poliţie în jurul orei 23.45. Oamenii nu au reuşit să ajungă chiar în faţa secţiei, fiind opriţi de un număr mare de jandarmi. Aceştia le transmit protestatarilor că Dide - manifestantul reţinut - nu a fost adus la circa 1 şi le cer să se legitimeze.
* * *
UPDATE. Lumea începe să se disperseze. Mare parte dintre manifestanţi au plecat spre casele lor în timp ce alţii se îndreaptă, se pare, spre Secţia 1 de Poliţie unde au fost duşi cei doi protestatari reţinuţi.
* * *
UPDATE. Mulţimea a ajuns în faţa sediului DNA. "DNA, DNA, DNA!" şi "Augustin Lazăr" se scandează. "Cinste lor!", adaugă mulţimea.
Numărul forţelor de ordine mobilizate la faţa locului este impresionant.
* * *
UPDATE. Un participant la protest - posibil jurnalist - a fost ridicat de jandarmi şi băgat în dubă. Jandarmii susţin că cetăţeanul a împins un coleg de-al lor, în timp ce omul reţinut susţine că situaţia a stat exact invers şi că el a fost cel bruscat. A fost reţinut, de asemenea, şi Cristian-Mihai Dide, unul dintre protestatarii cei mai cunoscuţi din Piaţa Victoriei.
* * *
UPDATE. Protestatarii îşi continuă drumul spre DNA, pe Schitu Măgureanu. Se scandează "DNA să vină să vă ia!"
* * *
UPDATE. În drum spre DNA, protestatarii s-au oprit în faţa Primăriei Capitalei, unde scandează puternic "Jos Firea!" şi "Demisia!"
* * *
UPDATE. Dinspre Piaţa Universităţii, coloana, căreia i s-au adăugat şi alte persoane, a luat-o în dreapta, pe lângă statui, înspre DNA.
* * *
UPDATE. Mulţimea a ajuns în Piaţa Universităţii, "Punctul 0 al democraţiei". Se scandează puternic "România, trezeşte-te!"
* * *
UPDATE. Coloana de manifestanţi s-a oprit din nou, înainte de a ajunge la Universitate. Oamenii - acum peste 1000 - cer în continuare să li se dea o bandă pentru a-şi continua marşul.
* * *
UPDATE. Protestatarii au repornit în marş, tot pe trotuar.
* * *
UPDATE. Coloana s-a oprit pe Bulevardul Magheru. Protestatarii s-au aşezat pe vine sau pe jos şi scandează puternic: "Jos Carmen Dan!", "Vrem o bandă!" şi "Nu plecăm!"
* * *
UPDATE. Mulţimea a ajuns la Piaţa Romană. Se scandează "Justiţie, nu corupţie!" şi "DNA să vină să vă ia!"
* * *
UPDATE. Protestatarii, cărora nu li s-a dat voie să circule pe carosabil, se deplasează pe trotuar, însoţiţi de un număr impresionant de jandarmi. De-a lungul bulevardului, pe prima bandă, unde oamenii nu au avut voie să circule pentru a nu perturba circulaţia, merg în schimb zeci de maşini ale Jandarmeriei, într-o coloană care se întinde până aproape de Romană.
* * *
UPDATE. Coloana de protestatari a pornit în marş spre Ministerul Justiţiei şi DNA, după ce anterior a avut loc o discuţie în contradictoriu cu forţele de ordine.
Deşi iniţial au anunţat că protestatarii pot merge pe carosabil, pe prima bandă, jandarmii îi obligă acum să meargă pe trotuar, spre nemulţumirea oamenilor.
UPDATE. Scandând ''PSD, ciuma roşie!'', ''DNA să vină să vă ia!'', protestatarii, acum în număr de circa 500, sunt pe punctul de a pleca în marş. Jandarmii i-au anunţat că pot merge pe carosabil, pe prima bandă.
"Mergem să susţinem DNA-ul pentru că, alături de procurorul general, Laura Codruţa Kovesi e cam singura care mai luptă în ţara asta împotriva corupţilor, iar săptămâna aceasta s-a dovedit de ce vor să decapiteze DNA-ul, pentru că Dragnea are nişte dosare grele în lucru la DNA şi speră să scape. Eu sper să îi transmit din tot sulfetul: “Nu scapi! O să luptăm până te vom dovedi!”, spune o protestatară.
"Mi se pare că PSD-ul oricum, de 27 de ani ei au decapitat ţara şi Justiţia dar tot timpul parcă au avut un pic de jenă, un pic de perdea, acum mi se pare că e totul pe faţă iar ei au impresia că suntem toţi proşti. Îmi pare rău, chiar nu suntem toţi proşti şi chiar dacă acum puteam să fim la plajă, suntem aici să apărăm lupta împotriva corupţiei!", adaugă aceasta.
* * *
Cele aproximativ 250-300 de persoane care s-au strâns în Piaţa Victoriei din Capitală se pregătesc să plece într-un marş spre Ministerul Justiţiei şi DNA. Intitulat sugestiv "Cod Roşu la DNA", marşul a fost anunţat în contextul în care ministrul Justiţiei a anunţat evaluarea activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Parchetului General, instituţii percepute de opinia publică drept cam singurele care mai stau în calea hoţilor cu gulere albe.
"Un grup de persoane cu probleme penale, condamnaţi şi inculpaţi, nu poate forţa decapitarea unei instituţii din sistemul judiciar", transmiteau organizatorii protestului, pe pagina de Facebook a evenimentului.
Pe lângă evaluarea lui Kovesi şi Lazăr, oamenii se mai declară indignaţi de nesfârşitele tentative de creare, prin lege, de portiţe de scăpare pentru infractori. Exemple elocvente în acest sens sunt iniţiativele de a se pune prag pentru abuz în serviciu, pentru neglijenţă în serviciu, dezincriminările unor varii forme de conflicte de interese, arată protestatarii.
În consecinţă, oamenii s-au mobilizat pentru a transmite un dublu mesaj - pe de o parte că nu mai sunt dispuşi să accepte derapajele politicului şi pe de altă, că susţin DNA, ca instituţie care stă în calea hoţiei şi corupţiei.
"Azi facem încă un marş, în primul rând pentru a transmite într-un mod mai susţinut mesajul nostru împotriva politicienilor care nu renunţă la încercările de a interveni în bunul mers al actelor de justiţie. Deşi ideea că ne dorim să nu mai vedem încercări de a-şi face posibile intervenţiile atunci când vine vorba de dosare de corupţie le-a fost transmisă în mod repetat, reacţiile lor inclusiv recente dau iarăşi impresia că poate s-au obişnuit cu mesajele şi că le ignoră. Şi atunci mergem noi din nou până la instituţiile care se pare că nu renunţă la derapaje, poate astfel vor auzi mai bine şi cei din Parlament, Ministerul Justiţiei, C.C.R. etc.
De asemenea, dorim să transmitem şi un mesaj de sprijin pentru acei oameni care încearcă din interiorul sistemului să facă ceva pentru ca profesioniştii din justiţie să poată lucra corect şi eficient în continuare. De la DNA s-au văzut deja rezultate relevante. Vrem să aibă tot sprijinul pentru a-şi putea vedea de treabă. Dacă politicienii cu probleme şi cu interese personale diferite sau contrare celor generale se opun, vrem să ştie cât mai clar că vor întâlni şi opoziţia noastră, că nu renunţăm să le rezistăm. Şi asta nu de ieri sau de azi ori doar până în perioada concediilor, ci atât cât o să fie cazul", declară un protestatar.
O altă protestatară îşi manifestă indignarea faţă de faptul că în funcţiile publice au fost cocoţaţi "hoţi, şpăgari, bişniţari şi şmecheri" şi transmite că nu asta merită românii în schimbul taxelor pe care le plătesc. De asemenea, protestatara ridică întrebarea "de ce doar DNA şi Preşedinţia" se opun acestui cancer generalizat numit "corupţie", în timp ce restul instituţiilor statului nu o fac?
Vreau valori, nu amatori. Vreau să fiu reprezentată în funcţiile publice de oameni deştepţi, capabili să ia decizii inteligente şi la timp pentru dezvoltarea ţării. M-am săturat să fiu reprezentată de hoţi, de şpăgari, de bişniţari, de şmecheri. Plătesc taxe şi impozite de 20 de ani în ţara asta. De ce trebuie să plătesc suplimentar şi abonament la clinică privată, să îmi trimit copilul la şcoală privată, să plătesc abonament la sala de baschet? De ce trebuie să îmi repar periodic maşina pentru că deja este imposibil să ocoleşti toate gropile din şosea? De ce trebuie să suport mirosul pestilenţial al canalizărilor, al gropilor de gunoi improvizate la colţ de stradă? De ce trebuie să suport zilnic stresul din trafic, cu toţi ghiolbanii care depăşesc coloana, care îţi taie faţa, care te scot de pe banda ta, care lasă maşina în drum ca să se ducă să îşi ia ceva de la magazinul de la colţ? De ce plătesc taxe şi impozite? Ca să fie furate sistematic de cei care ne guvernează, ca să văd festivaluri de 3.000.000 de lei organizate de sectorul 5, iepuraşi spânzuraţi de Paşte puşi de Firea de 175.000 de euro... clădiri monument istoric vopsite în roz tot de Firea, ca să văd nesimţirea celor din consiliile locale care au impresia că sunt pe moşia proprie când vine vorba de banul public?
Susţin orice instituţie a statului care nu acceptă furtul din banul public şi care se luptă, în numele meu, pentru a stopa acest cancer generalizat al României şi pentru aplicarea legii. Întrebarea este de ce doar DNA şi Preşedenţia fac acest lucru? Celelalte instituţii ale statului de ce nu o fac?", transmite protestatara.
La rândul său, o altă participantă la marş atrage atenţia asupra dimensiunii inimaginabile ale jafului la care este supusă ţara şi-şi exprimă şi ea susţinerea pentru Kovesi şi Augustin Lazăr.
În opinia protestatarei, întrebarea care ar trebui pusă nu este de ce sunt oamenii în stradă, ci de ce nu ies mai mulţi.
Nu trebuie să fim noi întrebaţi de ce suntem în stradă, ci mai degrabă (întrebaţi) toţi cei care nu sunt, de ce nu sunt! În final, suntem aici de 160 de zile pentru noi şi copiii noştri, pentru prezent dar mai ales pentru viitor. Zilnic suntem expuşi unor informaţii care practic ne ajută să vedem dezastrul spre care ne îndreptăm, dar mai ales dimensiunile din ce în ce mai evidente ale caracatiţei care de 27 de ani sugrumă ţara, iar acum parcă mai mult ca niciodată.
Zilnic aflăm de dimensiunile inimaginabile ale jafului la care această ţară şi noi practic am fost şi suntem în continuare supuşi. Şi tot zilnic vedem războiul pe care corupţii politici l-au declarat justiţiei şi DNA-ului în dorinţa lor oarbă de a rămâne nepedepsiţi şi cu averile intacte. Să nu uităm că noi suntem zi de zi aici să protestăm împotriva corupţiei, hoţiei, minciunii, incompetenţei şi pe de altă parte pentru a ne arăta susţinerea faţă de justiţie, de DNA şi de doamna Laura Codruţa Kovesi şi faţă de domnul Augustin Lazăr, Procurorul General al României. Până când nu vor fi lăsaţi să îşi ducă mandatele la bun sfârşit, chiar dacă asta va însemna zdruncinarea clasei politice prin căderea unor capete cu nume grele pe care le cunoaştem şi nu are nici un sens să le menţionez, noi vom continua să ieşim şi să protestăm", spune o altă protestatară.
Reamintim că, săptămâna trecută, în jur de 1500 de persoane au pornit în marş dinspre Guvern spre Parlament şi CCR. Mare parte din marş s-a desfăşurat pe o ploaie rece şi deasă, ceea ce nu i-a oprit pe manifestanţi.