Ciolacu, reacţie dură după ce serviciul secret al Rusiei a sărit pentru Călin Georgescu: "Este de netolerat!"

Premierul Marcel Ciolacu a reacţionat dur după ce Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR) a susţinut marţi, într-un comunicat de presă, fără să prezinte nici o probă, că decizia Parchetului român de a formula acuzaţii împotriva lui Călin Georgescu ”este susţinută de conducerea UE”.
"Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziţionează faţă de decizii ale autorităţilor române este de netolerat!
Rusia nu poate transmite autorităţilor române pe cine să ancheteze şi pe cine nu. Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii şi pe cine nu.
Rusia nu poate fi un model de bune practici de democraţie. Rusia este o ţară în care opozanţii politici sunt torturaţi, aruncaţi în închisori sau omorâţi. Pe scurt: în Rusia, drepturile omului şi democraţia sunt o glumă proastă!
Dincolo de retorica politică, românii au ocazia să înţeleagă în mod direct cine sunt forţele care încearcă să submineze parcursul european şi euro-atlantic al României", scrie, pe Facebook, Ciolacu.
Comunicatul SVR-ului la care face referire Ciolacu repetă unele puncte ale naraţiunii false a Kremlinului, care sunt transmise pe canalele oficiale mass media de la începutul invaziei în Ucraina.
„Elita totalitar-liberală europeană se teme în mod clar de o 'cotitură conservatoare' în Europa sub influenţa lui Trump”, a subliniat SVR, adăugând că «Bruxelles-ul nu economiseşte resurse în încercările sale de a implementa un astfel de scenariu».
„După un atac asupra lui Georgescu, este foarte probabil că mainstream-ul liberal european să facă noi încercări de a înăbuşi disidenţa în UE. Principala lor ţintă va fi Ungaria, ca 'bastion al conservatorismului european', iar un bun pretext vor fi viitoarele alegeri parlamentare din această ţară de anul viitor”, a conchis SVR.