Mărturii despre trecutul lui Călin Georgescu: Suspiciuni de legături cu Securitatea şi teama foştilor colegi

Călin Georgescu (YouTube Screenshot)
D.B.
04.03.2025

Mai mulţi foşti colegi ai lui Călin Georgescu din perioada facultăţii susţin că acesta avea un comportament care le inspira teamă şi că ar fi avut legături cu fosta Securitate, relatează publicaţia Investigatoria.

Potrivit mărturiilor, în anii '80, studenţii evitau să discute liber în prezenţa lui, de teamă că ar putea ajunge sub supravegherea autorităţilor comuniste.

Deşi a absolvit cu note modeste şi a primit repartiţie într-o zonă de provincie, Georgescu s-a întors rapid la Bucureşti şi a reuşit să plece în misiuni în SUA şi Marea Britanie – un privilegiu rar în acea perioadă, mai ales pentru cineva care nu era membru PCR.

Relatările foştilor colegi sunt dominate de frică, chiar şi în prezent. Unii spun că au fost excluşi din grupuri de discuţii pentru că au vorbit despre trecutul său, iar alţii afirmă că Georgescu este „diabolic”, „ambiţios nemăsurat” şi „capabil de compromisuri extreme pentru succesul personal”.

Aceste mărturii revin în actualitate în contextul în care Călin Georgescu îşi doreşte un rol de lider politic, iar foştii colegi consideră că este important să îşi facă publice amintirile, „din conştiinţă.”

Mărturii ale foştilor colegi de facultate ai lui Călin Georgescu, fost prezidenţiabil pro-rus, le puteţi citi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor