"Cinematografele de artă din Bucureşti, prioritate culturală" - Petiţie online
alte articole
În contextul promulgării noii legi care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în clădirile cu risc seismic ridicat până la consolidarea lor, Asociaţia Culturală Metropolis lansează un apel către ONG-urile cu activitate în domeniul cultural, cerându-le să se alăture solicitării adresate administraţiei locale şi Ministerului Culturii privind construirea unui complex de cinematografe de artă în Capitală şi consolidarea urgentă a sălilor de cinema cu risc seismic.
La rândul lor, cetăţenii care doresc să se alăture iniţiativei sunt invitaţi să semneze petiţia online "Cinematografele de artă din Bucureşti, prioritate culturală", se precizează în comunicatul de presă remis de Metropolis.
În textul petiţiei online se arată că cele mai importante cinematografe de artă din Bucureşti se vor închide ca urmare a noii legi care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în spaţiile comerciale precum magazine, săli de spectacole şi structuri turistice, în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea clădirilor.
"Această lege vizează Cinema Pro, Cinema Studio, Cinema Patria, care sunt cele mai mari şi moderne săli de cinema din capitală, spaţii unde se desfăşoară festivalurile de film şi unde se programează filme româneşti şi europene. Solicităm consolidarea urgentă a acestor clădiri şi construirea unui complex cu cel puţin trei săli de cinema de artă, în Bucureşti, pentru buna organizare viitoare a festivalurilor de film şi pentru distribuţia şi programarea filmelor de artă, filmelor româneşti, europene.
"Toate capitalele europene dispun de multiplexuri, de săli mici şi cochete pentru filme de artă. Ne dorim ca Bucureştiul să fie capitală europeană a culturii şi suntem numeroase asociaţii, instituţii şi centre culturale, care organizăm evenimente de succes, pentru publicul cinefil şi larg. Fără o infrastructură culturală adecvată, însă, această miză nu va putea fi atinsă, iar efortul considerabil din ultimii ani, de a poziţiona Bucureştiul pe o hartă a culturii şi de a oferi publicului alternative culturale necesare, va fi fost în zadar. Nu există un spaţiu dedicat cinematografiei autohtone şi europene, care să întâmpine cererea mare, a unui oraş cu peste 2 milioane de locuitori. Solicităm urgenta consolidare a sălilor de cinematograf şi construirea unui complex cu mai multe săli de cinema de artă. Acest nou complex este important de asemenea pentru premierele filmelor româneşti şi pentru distribuţia filmului autohton. O singură sală nu poate face faţă condiţiilor de distribuţie de astăzi, din acest motiv este nevoie de minim 3 săli pentru a rentabiliza distribuţia de film de artă şi a încuraja astfel industriile de film autohtonă şi europeană. Acest spaţiu poate fi privit ca un centru cultural", adaugă iniţiatorii petiţiei.
Petiţia a fost semnată şi susţinută până acum de Festivalul Internaţional de Film pentru Copii KINOdiseea, One World România, Les Films de Cannes a Bucarest, Next International Film Festival, TIFF, Anim’est şi personalităţi din domeniu precum Ada Solomon, Cristian Mungiu, Alecu Solomon, Tudor Giurgiu etc.