Chişinău: Comisia Electorală Centrală a respins Referendumul republican dorit de popor

Cu mandatele expirate şi iligibile, membrii Comisiei Electorale Centrale au decis anularea celor peste 400 mii de semnături ale cetăţenilor în vederea organizării unui referendum republican de modificare a Constituţiei.
Comisia Electorală Centrală de la Chişinău (rferl.org)
Maria Maevschi
31.03.2016

Comisia Electorală Centrală (CEC) nu a admis propunerea Platformei Demnitate şi Adevăr de organizare a unui referendum republican în vederea modificării Constituţiei cu privire la alegerea şi demiterea şefului statului de către popor, limitarea imunităţii parlamentare şi reducerea numărului de deputaţi. CEC a anunţat în cadrul şedinţei de miercuri că anulează şi înregistrarea grupului de iniţiativă. Astfel şedinţa a decurs cu dispute, întreruperi şi huiduieli la adresa preşedintelui CEC.

Deşi grupul de iniţiativă a prezentat peste 405 mii de semnături, preşedintele CEC, Iurie Ciocan le-a anulat invocând faptul că nu ar fi fost respectate condiţiile privind numărul minim de semnături pe unitate administrativ-teritorială.

„CEC relevă existenţa unor divergenţe între procesele verbale şi numărul de semnături constatate numeric la verificare. În unele procese verbale au fost constatate mai puţine semnături decât cele prezentate de membrii grupului de iniţiativă. Nu au fost respectate condiţiile privind numărul minim de semnături pe unitate administrativ-teritorială. Se respinge propunerea privind organizarea referendumului republican şi se anulează înregistrarea grupului de iniţiativă”, a declarat Ciocan.

Preşedintele grupului de iniţiativă, Andrei Năstase l-a întrebat pe Iurie Ciocan cum explică decizia Comisiei de a face referire la art. 41 din Constituţia Republicii Moldova din anul 2000, când în Moldova erau judeţe şi nu raioane. Ulterior, Ştefan Urâtu, membru CEC, exclus anterior din conducerea Comisiei pentru participarea la protestele din PMAN, a propus, conform Jurnal.md, amânarea luării unei decizii pentru a fi sesizat Parlamentul cu privire la interpretarea art. 41 din Constituţie şi a regulamentului CEC.

Preşedintele Comisiei a făcut însă abstracţie de această propunere şi a decis să părăsească sala de şedinţe din cauza disputelor, anunţând că va reveni când va fi linişte. După o pauză de jumătate de oră, şedinţa a fost reluată.

„Membrii CEC au avut de ales între voinţa acestei majorităţi parlamentare controlate de Vladimir Plahotniuc şi între voinţa populară, care a adunat peste 400 de mii. CEC a nesocotit Constituţia şi a ales să satisfacă dorinţele plahotniuciste. În această situaţie, chemăm întreaga ţară la un protest de amploare. Detaliile vor fi anunţate mâine, într-o conferinţă de presă. În semn de protest, grupul de iniţiativă părăseşte sala”, a subliniat Andrei Năstase.

Notabil este faptul că mandatele membrilor Comisiei Electorale Centrale au expirat nefiind legitime, deoarece nu au fost prelungite de către Parlament. „Eu nu pot înţelege când Curtea Constituţională îşi asumă atribuţiile Parlamentului şi interpretează legea. Curtea Constituţională şi-a depăşit atribuţiile. Trebuia să existe o decizie a Parlamentului prin care mandatul nostru să fie prelungit”, a punctat Ştefan Urâtu.

De acest lucru nu s-a ţinut, însă, cont. Preşedintele CEC a venit cu propunerea de a respinge organizarea referendumului republican şi de a anula înregistrarea grupului de iniţiativă, fiind susţinut de şase membri ai CEC, un membru s-a abţinut, iar Ştefan Urâtu a votat împotrivă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor