Chinezii se reintorc la credinta dupa zeci de ani de ateism

Templul Norilor Albastri de Azur din Beijing a fost cladit in timpul Dinastiei Yuan. La fel ca si in templele din Taiwan, si in Templul Norilor Albastri de Azur exista statui Buddha. Cu toate acestea, nu exista calugari sau calugarite budiste si nimeni nu arde tamaie si nu se roaga. Tot ceea ce poti vedea in templu sunt turistii care vin si pleaca.

La fel, nu exista calugari sau calugarite nici in Palatul Yonghe, un alt faimos templu budist din Beijing. Singura diferenta fata de Templul Norilor Albastri de Azur este aceea ca unii oameni ard tamaie. Totusi, Palatul Yonghe nu este inca asemeni unui templu adevarat.

Anii de reprimare au cauzat declinul religiei

Potrivit statisticilor oficiale ale guvernului chinez, in China exista in prezent 200 000 de calugari si calugarite budiste dintre care 120 000 sunt discipoli budisti tibetani. La o populatie de 1,3 miliarde de chinezi, numarul calugarilor si calugaritelor budiste este extrem de mic.

O situatie similara este si cea a credinciosilor crestini si catolici. Potrivit statisticilor oficiale, exista aproximativ 10 milioane de crestini si 4 milioane de catolici. Chiar daca aceste statistici ar fi corecte, cei care cred in religie reprezinta o minoritate.

In Beijing, este un lucru rar sa vezi pe strada calugari sau calugarite budiste sau preoti crestini. Este de asemenea rar sa intalnesti un credincios. Daca opresti la intamplare oamenii si ii intrebi daca el/ea crede in Dumnezeu sau in Buddha, cei mai multi vor raspunde cu “Nu”. Unul dintre membrii personalului de la Templul Norilor Albastri de Azur i-a spus reporterului ca nu crede in Buddha sau in Dumnezeu. Dupa ce a aflat ca reporterul era din Taiwan, a afirmat: “Motivul pentru care voi, taiwanezii, o venerati pe Bodhisattva Avelokitesvara se poate datora faptului ca traiti pe o insula si va bazati pe pescuit. Noi nu avem o astfel de nevoie aici in China continentala.”

Majoritatea chinezilor de astazi nu cred in Dumnezeu sau nu urmeaza vreo credinta religioasa. Motivul principal al acestui fenomen este acela ca Partidul Comunist Chinez (PCC), dupa ce a luat puterea in 1949, a sustinut ateismul. PCC a reprimat toate religiile. El considera religia ca fiind un mijloc folosit de imperialisti pentru a invada China sau o forma de feudalism folosita pentru a asupri oamenii. In timpul “Revolutiei Culturale”, toate religiile au fost fortate sa isi inceteze total activitatile in China.

Dna. Yang, in varsta de 66 de ani a intrat in Biserica Catolica in 1998. Cu multi ani inainte, cand se afla in scoala primara, ea era o credincioasa a catolicismului. O data, colegii ei au observat ca avea o poza cu Isus. Au intrebat-o imediat: “De ce crezi in asta?” Au criticat-o, au facut-o superstitioasa si i-au spus sa arunce poza.

Dna. Yang a afirmat ca chinezii sunt oraviti adanc de comunism. In special, in timpul Revolutiei Culturale, PCC a pus tutror credintelor eticheta de superstitii. Oricui i se punea eticheta de “superstitie” era considerat a fi impotriva PCC. Yang a mai afirmat ca era foarte greu pentru tinerii a caror parinti erau membrii ai PCC sa fie credinciosi pentru ca probabil ca ei nu ar fi primit consimtamantul parintilor lor in aceasta privinta. Ea a cunoscut un tanar care s-a convertit la catolicism. Atunci cand acest lucru a fost descoperit de parintii lui, i s-a interzis sa mearga la biserica si a fost fortat sa-si arda toate cartile religioase.

Liu, un student de 20 de ani era foarte usor de remarcat intr-un grup de batrani si oameni de varsta a doua dintr-o biserica. Ne-a spus ca s-a convertit la catolicism Craciunul trecut. Este singurul care crede in catolicism din familia sa. Parintii sai nici nu l-au sprijint, nici nu au fost contra credintei sale. Chiar daca unii dintre colegii sai au considerat ca este ciudat, cea mai mare parte a colegilor sai i-au inteles nevoia de a-si pastra credintele religioase. In prezent, oamenii sunt mai deschisi si accepta credintele religioase ale celorlalti oameni. Daca colegii sai nu puneau intrebari legate de Catolicism, Liu nu incepea nici o discutie despre credinta sa. In China, oamenii inca nu sunt liberi sa raspandeasca cu adevarat religia in public. Pot face asta numai in particular.

Intr-o dimineata de duminica am vizitat faimoasa Biserica Chongwenmen din Beijing. Sala principala de la primul etaj era plina pana la refuz de oameni. Am urmat o sageata de la intrare care ma indruma catre subsol. Subsolul era de asemenea plin de oameni care priveau catre ecrane TV si ascultau predica de la etajul de deasupra.

Potrivit afirmatiilor preotului, 1500 de oameni au participat la liturghie in acea duminica. Dra. Guo, o studenta la universitate, invitata de o prietena, se afla la biserica pentru prima data. Ea declarat ca nu a avut de a face cu Crestinismul inainte. Cu toate ca nu a putut decide imediat daca va deveni sau nu crestin, a afirmat ca a simtit o pace interioara in timp ce se afla in biserica.

Exista multe obstacole in dezvoltarea viitoare a religiilor in China. Cel mai mare obstacol il reprezinta frica PCC de a pierde puterea si controlul asupra mintilor oamenilor. In Beijing, guvernul nu a permis construirea bisericilor sau a templelor. Bisericile si templele din Beijing au fost toate construite cu peste 100 de ani in urma.

PCC se teme de orice organizare sociala. Nici un membru PCC nu indrazneste sa creada in vreo religie. Chiar daca unii dintre ei s-ar putea sa vrea sa urmeze o religie, ei nu indraznesc sa participe la activitatile religioase.

Politica in ceea ce priveste religiile a PCC este aceea ca guvernul nu poate elimina dar nici promova religiile. Guvernul trebuie sa sustina ateismul si sa puna acentul pe principiul independentei organizatiilor si activitatilor independente. Organizatiile religioase straine sau strainii nu au voie sa interfereze cu politica PCC cu privire la religii.

Asa-numita “libertate a religiei” in China este limitata in multe feluri: misionarilor straini le este interzis sa calatoreasca in China pentru a propovadui iar episcopii catolici trebuie sa fie numiti de catre guvernul chinez nu de catre Vatican.

Un afis din fata bisericii catolice din Beijing invita enoriasii intr-o excursie in Europa. Excursia includea un pelerunaj la Vatican.

O credincioasa catolica ne-a spus ca isi doreste sa viziteze Vaticanul. Fiind catolica, ea simte ca va regreta daca nu va vizita Vaticanul cel putin o data in viata. Totusi, este ingrijorata: “Din moment ce guvernul chinez nu a stabilit o relatie diplomatica cu Vaticanul, nu stiu cum voi fi tratata!”

Modul de a gandi al acestei credincioase catolice arata infuenta pe care o au principiile “auto-administrarii, auto-sprijinirii si auto-dezvoltarii” propagate de catre Asociatia Bisericii Catolice Chineze. Credinciosii catolici din China se simt izolati de catolicii din afara Chinei.

Implicarea intr-o religie reprezinta o parte a vietii oamenilor din tarile libere. Ateii din aceste tari sunt in minoritate. In China, deceniile de reprimare religioasa de catre PCC au creat tocmai situatia opusa — credinciosii sunt in minoritate.

Dupa peste 20 de ani de reforma si dezvoltare economica, China se afla doar in stadiul de “a avea destula mancare.” Pana la existenta libertatilor sociale este inca un drum lung, China aflandu-se inca sub dictatura PCC. Oamenii din afara Chinei spera ca sistemul politic al Chinei va fi transformat de prosperitatea economica iar China se va indrepta in mod inevitabil catre democratie. Este aceasta posibil? Va trebui sa asteptam si sa vedem.