China se confruntă cu problemele generate de “Centura şi Drumul”. Oferă Occidentului o deschidere geopolitică

China şi-a creat propria criză de infrastructură de refinanţare, iar acum încearcă să se salveze singură. Eforturile de salvare se concentrează asupra împrumuturilor pentru mult-promovata Iniţiativă "Centura şi Drumul" a Chinei (BRI) - proiectul Beijingului de a construi infrastructura globală şi de a-şi spori influenţa în întreaga lume în curs de dezvoltare -, în valoare de un trilion de dolari. Aceste probleme legate de datorii oferă o oportunitate pentru Occident de a aborda economiile în curs de dezvoltare cu o alternativă mai bună, se arată într-o analiză publicată de revista Barron’s.

Emiţând ceea ce a echivalat frecvent cu obligaţiuni de tip junk bond, BRI a acordat împrumuturi de infrastructură de miliarde de dolari, cu risc ridicat şi deseori inutile, fără nicio condiţionalitate, cu o planificare deficitară a riscurilor, învăluite în opacitate şi secretomanie. Ţările în curs de dezvoltare sărace în numerar, care nu aveau capacitatea de a plăti şi care aveau un lung istoric de corupţie, au fost deosebit de vulnerabile. Un raport recent realizat de cercetători de la Banca Mondială şi de la alte câteva instituţii arată că Beijingul a finanţat 240 de miliarde de dolari pentru salvarea multora dintre aceste credite ipotecare.

Nu este surprinzător faptul că atât de multe dintre ţările care au împrumutat ceea ce păreau a fi bani chinezi ieftini pentru aceste megaproiecte globale riscă acum să nu-şi mai plătească împrumuturile. Seminţele eşecului proiectului au fost semănate de la început din cauza lipsei de transparenţă, de gestionare a riscurilor şi de controale viabile pentru a verifica corupţia şi incompetenţa.

Deci, de ce se întâmplă acum aceste bailout-uri care se auto-salvează? Împrumuturile internaţionale de salvare sunt riscante. Dar, după cum explică unul dintre autorii noului raport, "Beijingul încearcă, în cele din urmă, să îşi salveze propriile bănci". Investiţiile riscante ale Beijingului au cauzat probleme pe care acum încearcă să le rezolve.

De asemenea, împrumuturile de salvare sporesc şi mai mult gradul de îndatorare a ţării vizate. În timp ce împrumuturile de salvare ale Fondului Monetar Internaţional au în general o dobândă medie de aproximativ 2%, împrumuturile de "salvare" chinezeşti au în general o rată de aproximativ 5% - o povară substanţială pentru ţările care au deja dificultăţi în efectuarea plăţilor. Această datorie bilaterală, la rândul ei, sporeşte dependenţa faţă de China în întregul sud global.

Această turnură a evenimentelor era previzibilă. Statul comunist chinez a împrumutat zeci şi chiar sute de miliarde de dolari unor ţări despre care ar fi trebuit să ştie că nu aveau nicio şansă reală de rambursare a împrumuturilor. A selectat ţări care nu-şi puteau permite proiecte majore de infrastructură şi le-a înscris în proiecte masive, încărcate cu datorii, care au fost concepute pentru a da bine în politica internă. Acest lucru este evident în cazul naţiunilor care au primit împrumuturi de salvare, cum ar fi Pakistan, Ecuador, Oman, Egipt, Venezuela, Kenya şi Sri Lanka - ţări aflate în dificultate din cauza datoriilor, în mare parte din cauza proiectelor prea ambiţioase ale BRI.

În plus, China a încurajat aceste împrumuturi enorme către ţări cu probleme masive de corupţie şi cleptocraţie. Beijingul şi companiile chineze au fost adesea acuzate de implicare în corupţie, mită, comisioane şi deturnare de fonduri ca aspecte esenţiale ale acordurilor. Acuzaţiile de corupţie au fost o caracteristică cheie a BRI în multe ţări, cum ar fi Malaezia şi Kenya, unde oficialii chinezi au jucat roluri centrale în scandaluri de mare amploare.

Prin urmare, a numi "salvare" pierderile de 240 de miliarde de dolari din aceste împrumuturi nu este corect. Fiind o economie centralizată şi planificată, China nu poate indica un alt actor care să fie vinovat pentru aceste împrumuturi ipotecare. Este vorba despre o acţiune proprie a Beijingului.

Într-adevăr, China s-a folosit de poziţia sa de îndatorare pentru a-şi asigura accesul la materii prime critice de la naţiunile dependente ca mijloc de rambursare a împrumuturilor masive BRI. În Guineea, de exemplu, China a acordat împrumuturi evaluate la 200% din PIB-ul total al Guineei, garantate de producţia de bauxită. În Republica Democrată Congo, China preia părţi importante din producţia de cobalt şi cupru, care este esenţială pentru statul african, pentru a plăti miliarde de dolari în împrumuturi pentru infrastructură, în ciuda faptului că Beijingul a construit foarte puţine infrastructuri reale.

Rezultatele BRI au fost mediocre. Pentru fiecare port, centrală electrică şi autostradă de succes, au existat baraje prăbuşite, aeroporturi goale, căi ferate spre nicăieri şi datorii paralizante. Deseori, proiectele nu au reuşit să îndeplinească proiecţiile de venituri extrem de optimiste. În plus, în cadrul BRI a existat o lipsă de transparenţă şi o corupţie generalizată, pe care China le-a încurajat în mod tacit.

Dependenţa de Beijing - şi, prin urmare, sprijinul geopolitic pentru politicile globale ale Chinei - este un alt motor central al BRI. Efectul de pârghie al BRI şi al finanţărilor similare pentru dezvoltare a permis Chinei să întoarcă practic toată Africa şi America Latină împotriva unui Taiwan independent.

Cu toate acestea, BRI, deşi periculoasă în concepţie şi defectuoasă în execuţie, identifică o nevoie reală şi urgentă. Lumea în curs de dezvoltare are o nevoie disperată de infrastructură fiabilă, bine construită şi modernizată. Acest lucru ajută la explicarea motivului pentru care nenumărate ţări au fost dispuse să semneze condiţiile oneroase de finanţare.

Eşecurile BRI au oferit Occidentului ocazia de a se implica şi de a oferi o alternativă productivă, bine construită şi competitivă la BRI. SUA şi aliaţii săi trebuie să demonstreze că, atunci când transparenţa, condiţionalitatea şi datoria sustenabilă sunt piloni cheie ai infrastructurii şi finanţării dezvoltării, rezultatele sunt mai bune, iar cetăţenii au de câştigat.

Este greu să contracarezi ofertele rapide de bani ale Beijingului, dar nu este imposibil. Dacă SUA şi aliaţii săi îşi intensifică jocul în materie de infrastructură, vor găsi probabil un public receptiv de lideri şi cetăţeni gata să iasă din umbra Chinei, alimentată de datorii.