China-Japonia: Beijingul nu vrea un summit cu Tokio

Beijing-ul a exclus posibilitatea unui viitor summit cu Tokio pentru a discuta chestiuni legate de suveranitatea asupra insulelor disputate din Marea Chinei de Est. Vestea a fost raportată marţi, în mass-media chineze şi preluată de agenţia AGI.
Naţionalişti japonezi plasând steagul Japoniei pe una dintre Insulele Senkaku Islands (Diaoyu) - 19 august 2012 (ANTOINE BOUTHIER / AFP / GettyImages)
Mioara Stoica
30.07.2013

Beijing-ul a exclus posibilitatea unui viitor summit cu Tokio pentru a discuta chestiuni legate de suveranitatea asupra insulelor disputate din Marea Chinei de Est. Vestea a fost raportată marţi în mass-media chineză şi preluată de agenţia AGI.

„Ceea ce Isao Iijima le-a declarat duminică reporterilor, nu este adevărat şi reprezintă rezultatul unei invenţii, făcute pe baza nevoilor de politică internă japoneză", a declarat un oficial al guvernului chinez, citat de China Daily.

Isao Iijima este consilier al prim-ministrul japonez, Shinzo Abe, care a fost la Beijing în perioada 13-16 iulie. Oficialii guvernamentali chinezi au negat că ar fi existat întâlniri între consilierul lui Abe şi figuri politice importante chineze. Ieri după-amiază târziu, negarea a venit şi de la purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Hong Lei: "Din ceea ce ştiu, nu a existat nicio activitate oficială în China, nici oficialii guvernamentali chinezi nu au avut contacte cu Iijima”, a declarat Hong Lei.

Vineri, prim-ministrul din Tokyo, Shinzo Abe, a solicitat să aibă întrevederi cu Beijing-ul "fără pre-concepte", pentru a rezolva disputa asupra insulelor în litigiu, care din septembrie anul trecut şi până astăzi au dus la creşterea tensiunilor dintre cele două ţări în mai multe ocazii. Isao Iijima a declarat duminică, că un summit între preşedintele chinez Xi Jinping şi prim-ministrul japonez Shinzo Abe va avea loc "în viitorul apropiat".

Deşi aparent Beijing-ul trânteşte uşa în faţa Japoniei cu privire la posibilitatea unei întâlniri cu alţi manageri de top, relaţiile diplomatice dintre China şi Japonia continuă. Marţi s-au întâlnit la Beijing, ministrul de Externe chinez Wang Yi şi colegul său Liu Zhenmin, cu ministrul adjunct de Externe japonez, Akitaka Saiki, care efectuează o vizită în China în aceste zile.

Cei trei au vorbit despre relaţiile bilaterale şi problemele dintre cele două ţări. După discuţii, Ministerul chinez de Externe a comunicat într-o declaraţie disponibilitatea de a continua discuţiile cu Japonia "prin diferite canale şi la diferite niveluri". Opinia mass-mediei oficiale chineze, cu toate acestea, rămâne bazată pe neîncredere în mişcările japonezilor. Japonia, a raportat astăzi China Daily, trebuie să "arate sinceritate", în cazul în care aceasta doreşte să îmbunătăţească relaţiile cu China.

Vizita lui Saiki, potrivit tabloidului Global Times care de obicei are poziţii puternice în politica externă, nu demonstrează o schimbare reală în linia politicii Japoniei.

Tensiunea în jurul insulelor disputate cu Japonia s-a intensificat săptămâna trecută, când, pentru prima dată patru nave chineze ale Pazei de Coastă au intrat în apele insulelor disputate, pentru câteva ore. Până la acea dată incursiunile chineze s-au limitat la patrulă de supraveghere maritimă. Câteva ore mai târziu, un avion militar chinez a trecut de două ori pe cer, între insula Okinawa şi Miyako, provocând reacţia Forţelor Aeriene japoneze care au ridicat în zbor avioane de luptă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor