Un avion chinez în spaţiul aerian al Japoniei, generează intervenţia imediată a avioanelor de vânătoare japoneze

Incursiuni continue în apele Senakau/Diaoyu ale navelor de patrulare ale Beijingului. (SAM YEH / AFP / GettyImages)
Mioara Stoica
25.07.2013

Un avion militar chinez a survolat miercuri spaţiul aerian între insulele japoneze din Okinawa şi ​​Miyako, provocând intervenţia imediată a Air Force din Japonia, care a ridicat în zbor avioanele de vânătoare, informează agenţia AGI.

Potrivit celor raportate de Ministerul de Apărare Aeriană japonez, avionul de transport chinez era un Y-8, iar trecerea în spaţiul aerian japonez a avut loc miercuri ora 12 (19:00 ora României). Aeronava s-a întors ulterior pe acelaşi drum, în direcţia opusă.

Pentru Ministrului Apărării din Tokyo, Itsunori Onodera, acesta este un semn de interes reînnoit în expansiunea maritimă a Chinei. Tensiunile dintre China şi Japonia pe probleme de suveranitate teritorială sunt în principal concentrate pe arhipelagul insulelor administrate de Japonia, Senkaku/Diaoyu din Marea Chinei de Est.

Începând cu septembrie anul trecut, când Tokyo a anunţat achiziţionarea insulelor, tensiunea este din nou în creştere între cele două ţări, cu incursiuni continue în apele Senakau/Diaoyu de către navele de patrulare ale Beijingului.

Săptămâna trecută, prim-ministrul japonez Shinzo Abe a atras criticile Beijingului cu privire la un discurs făcut membrilor Gărzii de Coastă de pe insula Ishigaki, Okinawa în partea de sud. Abe a spus că nu ar fi făcut concesii chinezilor în Marea Chinei de Sud-Est şi a calificat drept "provocatoare" raidurile navelor de patrulare chineze, în apele teritoriale ale arhipelagul Senkaku/Diaoyu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor