Cetatea Severinului - stăvilar în calea turcilor

Cetatea Severinului a avut o istorie scurtă, dar zbuciumată. A fost înălţată de Regele maghiar Ladislau I la începutul mileniului trecut. 1233, anul înscăunării primului ban - Luca - poate fi considerat anul naşterii Cetăţii Severinului, care ulterior avea să joace un rol cheie în stăvilirea invaziei turcilor şi a altor popoare către Europa.

În jurul cetăţii a existat o entitate statală numită Banatul Severinului, cu rol preponderent militar. Era un avanpost al Regatului Maghiar, menit să-l protejeze contra turcilor. Banatul Severinului a jucat în acelaşi timp un rol important în consolidarea autorităţii maghiare în zona de sud. Acesta cuprindea la vest Caraşul, la nord mergea până în Ţara Haţegului, la est până la Olt, iar la sud era Dunărea. Cetatea a constituit motiv permanent de dispută între Regatul Maghiar şi Ţara Românească. Din punct de vedere religios se afla la graniţa dintre catolicism şi ortodoxie. Astfel disputelor politice şi militare li s-a suprapus şi una religioasă dintre catolici şi bulgari care trecuseră la ortodoxie.

Conducătorul cetăţii era Banul de Severin. De-a lungul vremurilor, de această demnitate au beneficiat domni binecunoscuţi ai Ţărilor Române, precum Mircea cel Bătrân şi Iancu de Hunedoara.

În 1241, zona a fost pustiită de tătari, apoi în 1247 sunt aduşi aici cavalerii ioaniţi. Ulterior aveau să poposească aici şi cavalerii teutoni.

În 1524, cetatea a fost cucerită de turci sub Soliman Magnificul, o consecinţă directă fiind înfrângerea Ungariei în bătălia de la Mohacs din 1526. Soliman a dat ordin ca cetatea să fie distrusă. Cu piatra luată de aici au fost construite alte fortăreţe. Locuitorii s-au retras spre nord, pentru a reveni peste trei secole şi a pune bazele oraşului Turnu Severin.

După 1526, Banatul Severinului s-a divizat. Partea estică a trecut sub administraţia Olteniei, iar în partea sa vestică s-a format Banatul Lugojului. Astfel, Banatul Severinului practic nu a mai existat, el rămânând doar o istorie pierdută. Pe vremea comunismului, nu şi-a găsit loc în manuale. Un lucru destul de ciudat este faptul că astăzi numele cetăţii nu este purtat de teritoriul din jurul ei, ci de un ţinut învecinat, numit Caraş Severin.

Atunci când vremurile presară uitare, singura care mai vorbeşte încă este piatra. Cu toate că oamenii nu îi dau aproape deloc atenţie, piatra are un fel de viaţă a ei. A văzut multe şi ne poate vorbi despre trecut. Dar piatra a mai văzut ceva în acele timpuri. A văzut cinstea, onoarea, loialitatea, lucruri care în zilele noastre par a fi devenit şi ele istorie.