Cel mai vechi mormânt uman din Africa aparţine unui copil de 3 ani : „Situl este cu adevărat unic”

Rămăşiţele unui băieţel de aproximativ trei ani, extrase de la intrarea în peştera Panga ya Saidi din Kenya, au fost datate ca având o vechime de 78.000 de ani - cea mai veche înmormântare umană cunoscută din Africa.

Evident, cauzele sunt imposibil de discernut, dar pierderea infantilă nu şi-a lăsat familia indiferentă - o comunitate de vânători-culegători care a locuit în urmă cu 78.000 de ani în regiunea numită acum Panga ya Saidi, în Kenya. Cineva, probabil motivat de sentimente în care ne putem recunoaşte cu uşurinţă, a aşezat copilul pe o parte, ghemuit, ca şi când dormea, sub cap i-a pus o mică pernă şi i-a învelit trupul într-un fel de giulgiu, îngropându-l cu gingăşie în peşteră.

Cercetarea - prezidată de Centrul Naţional de Cercetare asupra Evoluţiei Umane (CENIEH) din Spania, Institutul Max Planck pentru Ştiinţa Istoriei Umane (MPI-SHH) din Germania şi Muzeele Naţionale din Kenya (NMK) - a fost publicată în revista Nature (Earliest known human burial in Africa) şi se adaugă la dovezile în creştere despre comportamentele sociale complexe timpurii ale „Homo sapiens”.

De când au început săpăturile, în 2010, Panga ya Saidi a devenit un sit cheie pentru investigarea originii speciei noastre. Săpăturile sunt rezultatul colaborării dintre arheologii din MPI-SHH şi NMK. „De îndată ce am vizitat Panga ya Saidi pentru prima dată, am ştiut că este special”, spune într-un comunicat Nicole Boivin, cercetător principal al proiectului de cercetare original şi director al Departamentului de arheologie de la MPI-SHH.

„Situl este cu adevărat unic. Săpăturile repetate de-a lungul timpului în Panga ya Saidi îl plasează ca un sit cheie pe coasta Africii de Est, cu un record extraordinar de 78.000 de ani de activităţi culturale, tehnologice şi simbolice.”

Primele fragmente osoase au fost găsite în 2013, dar abia după săpăturile din 2017 cavitatea în care a fost găsit corpul a fost complet expusă. Era o cavitate circulară situată la aproximativ trei metri sub podeaua actuală a peşterii, plină de sedimente şi o acumulare de oase fragile şi foarte degradate.

„La acea vreme, nu eram siguri de ce am găsit. Oasele erau prea delicate pentru a fi studiate in situ”, relatează Emmanuel Numbers de la Muzeele ​​Naţionale din Kenya. „Eram entuziasmaţi de descoperire, dar a trecut ceva timp până să-i înţelegem importanţa.”

Copilul a fost “botezat” de arheologi cu numele de Mtoto

Doi dinţi, vizibili la suprafaţă în timpul excavării iniţiale de laborator a blocului de sedimente de la NMK, i-au determinat pe cercetători să suspecteze că rămăşiţele ar putea fi umane. Studiul efectuat de CENIEH Dental Anthropology Group a confirmat că dinţii aparţineau unui copil uman de 2,5 până la 3 ani, care ulterior a fost numit Mtoto, ceea ce înseamnă „copil” în swahili.

Timp de mai mult de un an, şefa Laboratorului de conservare şi restaurare CENIEH, Pilar Fernandez-Colon, a lucrat la excavarea meticuloasă a blocului de sedimente, cu dificultatea adăugată a fragilităţii extreme şi a consistenţei pulverulente a oaselor.

„Au început să apară părţi ale craniului şi ale feţei, cu articulaţia maxilarului intactă şi cu dinţi ale căror rădăcini nu se formaseră încă”, explică paleoantropologul María Martinón-Torres, director la CENIEH. „Articulaţiile coloanei vertebrale şi coastele, de asemenea, s-au conservat, şi chiar şi curbura cutiei toracice a fost menţinută. Toate acestea sugerau că a fost o înmormântare deliberată şi că descompunerea corpului a avut loc în aceeaşi cavitate în care fuseseră găsite oasele.”

Mtoto (Fernando Fueyo / Jorge González/Elena Santos)

Analiza microscopică a oaselor şi a solului înconjurător a confirmat că, după ce a fost depus în cavitate, corpul a fost rapid acoperit cu sol, protejându-l astfel de deteriorare şi dezarticulare. Mtoto era într-o poziţie flexibilă, cu genunchii ridicaţi până la piept, întins pe partea dreaptă. Dovezile tafonomice indică utilizarea unui giulgiu strâns înfăşurat, sau o îngropare în pământ bine compactat.

Şi mai important, aşa cum subliniază Martinón-Torres, este că „poziţia şi rotirea capului sugerează utilizarea unui suport perisabil, ca pernă, ceea ce indică faptul că comunitatea ar fi putut fi implicată într-un anumit tip de rit funerar".

„Specia umană este singura care-şi tratează morţii cu respect, cu consideraţie şi cu delicateţe”, spune Maria Martinon-Torres. „A fost ca şi când am fi săpat după o umbră”, continuă ea referindu-se la dificultatea cercetărilor, fiindcă resturile care s-au păstrat erau foarte fragile. „Este vorba despre un fel de delicateţe şi despre o intenţionalitate care arată clar că grupul avea sentimente faţă de copil”, spune Martinón-Torres pentru Vozpopuli.

Datarea cu luminescenţă îl situează pe Mtoto la o vechime de 78.000 de ani, ceea ce reprezintă cea mai veche înmormântare umană cunoscută în Africa până în prezent. Înmormântările ulterioare ale epocii de piatră din Africa includ şi tineri, sugerând un tratament special al corpului copiilor în această perioadă a preistoriei.

Rămăşiţele umane au fost găsite la niveluri arheologice care conţin instrumente litice aparţinând Epocii de Piatră Mijlocii (Epipaleoliticului) africane, un tip de tehnologie cunoscută sub numele de MSA. „Asocierea dintre înmormântarea acestui copil şi instrumentele din Epipaleoloitc a jucat un rol crucial în dovedirea faptului că Homo sapiens a fost, fără îndoială, fabricantul acestei industrii”, afirmă arheologii.