Ce s-a decis la Consiliul European de iarnă

Miniştrii europeni de finanţe au decis ca Banca Centrală Europeană să coordoneze mecanismul unic de supraveghere a băncilor mari din zona euro. Însă divergenţele între statele solvente precum Germania, Finlanda şi Olanda şi cele care aşteaptă recapitalizarea directă a băncilor precum Spania sau Italia rămân importante în probleme precum garantarea în comun a depozitelor şi crearea unui mecanism de abosorbţie a şocurilor la nivelul eurozonei.

Noua uniune bancară va include doar băncile mari din zona euro, aşa cum a cerut Germania, nu pe toate aşa cum ceruse Franţa. Criteriul pe baza căruia se stabileşte dacă o bancă intră sub incidenţa mecanismului de supraveghere este ca activele sale să fie în valoare de cel puţin 30 de miliarde de euro sau să reprezinte 20% din PIB.

Board-ul de supervizare bancară va funcţiona în cadrul BCE, dar separat de organismul de politică monetară. Ţările din afara eurozonei vor putea şi ele să adere la uniunea bancară dacă doresc şi vor avea drepturi egale de vot în consiliul de supraveghere. Totuşi aspecte esenţiale au rămas în suspensie. Nu a fost fixată o dată pentru recapitalizarea directă a băncilor eurozonei. Până la urmă aceasta era miza unor state presate de pieţele financiare şi cu bănci afectate – să o convingă pe Merkel să permită transferul direct de fonduri din Mecanismul European de Stabilitate către bănci, ocolind guvernele. Astfel urma sa fie tăiată legătura vicioasă dintre creşterea datoriei suverane şi problema băncilor.

Germania a amânat însă la ultimile summituri bailout-ul direct al băncilor, susţinând că acesta va fi posibil doar atunci când un nou mecanism de supraveghere bancară pentru zona euro va fi complet funcţional. Liderii europeni au făcut acum un pas decisiv în această direcţie, alegând o scurtătură care economiseşte timp şi dă speranţe Spaniei şi altor state cu bănci-problemă: şi anume în loc să înfiinţeze o nouă instituţie, a cărei instituire necesita mult timp, personal şi birocraţie, au dat Băncii Centrale rolul de supervizor al băncilor. Până la urmă BCE a menţinut state precum Italia sau Spania pe linia de plutire, cumpărându-le masiv bondurile suverane pentru a le slăbi de presiunea pieţelor financiare.

Noile puteri ale BCE

Banca Centrală Europeană, care va putea interveni direct în operaţiunile oricăreia dintre cele 6.000 de bănci din zona euro, indiferent de mărimea lor, ar putea să instituie mecanismul de supraveghere în luna martie a anului viitor, acesta urmând să fie operaţional până la sfârşitul lui 2013. Până la urmă acesta este un mare progres dacă ne gândim că până acum se vorbea în termeni incerţi despre 2014 ca dată a inaugurării noului organism.

Berlinul pare să-şi fi impus concepţia, prin vocea ministrului de finanţe Wolfgang Schaeuble, în sensul unei înăspriri a disciplinei bancare prin acest mecanism european care va putea da sancţiuni. Potrivit regimului de supraveghere agreat, BCE va avea puteri extinse de a investiga operaţiunile băncilor şi chiar de a le penaliza prin retragerea licenţelor bancare sau aplicarea de sancţiuni financiare. Totuşi nu s-a ajuns la un acord în privinţa garantării în comun a depozitelor clienţilor băncilor din zona euro şi a creării unui fond european de lichidare bancară (un mecanism pentru desfiinţarea băncilor în caz de nevoie). Şi asta deoarece Germania şi alte state sunt reticente faţă de ideea de a folosi banii contribuabililor lor pentru bănci din străinătate, mai ales în actualul context în care bail-out-uri repetate precum al Greciei sunt tot mai nepopulare.

Cancelarul german Angela Merkel a atras atenţia că până la o adevărată uniune bancară mai este drum lung. Ea susţine ideea ca băncile să plătească ele însele pentru fondul de garantare la nivel european, în defavoarea folosirii banilor contribuabililor.

La Consiliul European de iarnă s-a văzut clar că statele au opinii diferite şi în privinţa modului în care trebuie aprofundată integrarea în eurozonă. Crearea unui buget comun al zonei euro a fost amânată pe altă dată tocmai în lipsa unui consens. Germania insistă că acesta nu ar trebui să depăşească 20 de miliarde de euro şi că orice alocări financiare trebuie legate de obligaţii de reforme asumate de statele membre.

De fapt în această chestiune esenţială există două tabere cu interese divergente. Pe de-o parte Germania, Finlanda şi Olanda susţin că ajutorul direct ar trebui acordat doar băncilor care au probleme în viitor, nu celor care deja se află într-o situaţie dificilă. De partea cealaltă, ţări precum Italia şi Spania au interesul ca băncile lor să fie recapitalizate cât mai repede cu bani din Mecanismul European de Stabilitate. Apoi mai sunt state excepţie precum Marea Britanie sau Danemarca care nu vor să introducă euro, dar vor să participe la uniunea bancară – ceea ce pare oarecum paradoxal din moment ce Marea Britanie declară sus şi tare că vrea să-şi menţină puterea de reglementare asupra băncilor şi vrea să protejeze City-ul londonez.

La Consiliul European de iarnă s-a văzut clar că statele au opinii diferite şi în privinţa modului în care trebuie aprofundată integrarea în eurozonă. Crearea unui buget comun al zonei euro a fost amânată pe altă dată tocmai în lipsa unui consens. Germania insistă că acesta nu ar trebui să depăşească 20 de miliarde de euro şi că orice alocări financiare trebuie legate de obligaţii de reforme asumate de statele membre. Aceasta este şi poziţia statelor nordice şi a Olandei. Berlinul a propus chiar ”aranjamente contractuale” semnate de statele membre cu instituţii europene precum Comisia, prin care acestea să se oblige să implementeze reformele recomandate de CE. Germania vrea astfel să împiedice o uniune de transfer, în care statele sudice să beneficieze ca ”pasageri clandestini” de asistenţa ”Nordului”, fără a-şi întări competitivitatea şi a face reforme. Pe lângă împiedicarea a ceea ce nemţii numesc hazardul moral, Merkel a insistat că acest buget al eurozonei ”va fi foarte limitat la 10-15-20 de miliarde de euro". În plus, bugetul eurozonei ar urma sa fie finanţat pe baza unei taxe pe tranzacţiile financiare, pe care însă doar 11 state s-au declarat pregătite s-o adopte.

În concluzie ultimul Consiliu European din acest an, care se anunţa un moment de remodelare ambiţioasă a eurozonei, n-a făcut decât să traseze o agendă vagă pentru următoarele luni. Până în iunie 2013 preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy va trebui să elaboreze un plan de mai puternică coordonare a politicilor fiscale ale statelor membre ale eurozonei. El va trebui să analizeze şi posibilitatea unor tratate de reformă bilaterale între Comisia Europeană şi statele membre, acele aranjamente contractuale despre care vorbea Angela Merkel. De asemenea se va analiza crearea unui fond de solidaritate care va recompensa ţările care fac reforme.

România, raliată la poziţiile Germaniei

Preşedintele Traian Băsescu a reluat şi el în declaraţia de presă de după Consiliul European de Iarnă, importanţa disciplinei bugetare, a prioritizării cheltuielilor şi a creşterii economice prin investiţii. El a susţinut că România ar putea să beneficieze de un asemenea fond de solidaritate, care recompensează statele care au făcut reforme pentru ca ”ţara noastră se încadrează în cerinţele Pactului de Stabilitate, în limita de deficit stabilită de acesta, dar nu are resurse pentru a genera o creştere economică accelerată”. Băsescu a subliniat că din acest motiv ”Uniunea Europeană poate veni cu resurse pentru investiţii”. Totodată, preşedintele a afirmat că a militat cu succes în cadrul Consiliului pentru că România şi alte ţări noneuro să nu fie decuplate de zona euro în realizarea uniunii economice şi monetare, această idee regăsindu-se în documentul de concluzii finale al summitului. Şi referirile preşedintelui Băsescu la discrepanţele uriaşe de competitivitate între statele membre şi la importanţa uriaşă a acesteia în funcţionarea viabilă a uniunii economice şi monetare, arată că România se poziţionează alături de Germania, încercând să-şi valorifice ”atuul” de elev silitor al disciplinei bugetare şi al austerităţii predicate de Berlin.