Ce măsuri de protecţie pot fi aplicate în favoarea victimelor violenţei în familie?

.
. (Photos.com)

Avocatul vă răspunde: Ce măsuri de protecţie pot fi aplicate în favoarea victimelor violenţei în familie?

Codul de procedură civilă prevede ca în favoarea victimei pot fi aplicate următoarele 9 măsuri de protecţie:[1]

  • obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa victimei, fără a decide asupra modului de proprietate asupra bunurilor;
  • obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanţă ce ar asigura securitatea victimei;
  • obligarea de a nu contacta victima, copiii acesteia, alte persoane dependente de ea;
  • interzicerea de a vizita locul de muncă şi de trai al victimei;
  • obligarea, până la soluţionarea cazului, de a contribui la întreţinerea copiilor pe care îi are în comun cu victima;
  • obligarea de a plăti cheltuielile şi daunele cauzate prin actele sale de violenţă, inclusiv cheltuielile medicale şi cele de înlocuire sau reparare a bunurilor distruse sau deteriorate;
  • limitarea dispunerii unilaterale de bunurile comune;
  • stabilirea unui regim temporar de vizitare a copiilor săi minori;
  • interzicerea de a păstra şi purta armă.

Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie prevede [2] 10 măsuri de protecţie. Pe lingă cele expuse mai sus, legiuitorul a inclus în legea respectivă ca măsură de protecţie şi obligarea agresorului de a participa la un program special de tratament sau de consiliere dacă o asemenea acţiune este determinată de instanţa de judecată ca fiind necesară pentru reducerea violenţei sau dispariţia ei.

La emiterea deciziei considerăm că instanţa de judecată trebuie să aplice măsurile de protecţie în limitele prevăzute de codul de procedură civilă, deoarece potrivit Legii cu privire la actele legislative[3], în cazul în care între două acte legislative cu aceeaşi forţă juridică apare un conflict de norme ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al reglementării, se aplică prevederile actului posterior. Legea nr. 45 – XVI a fost publicată la data de 18.03.2008 şi a intrat în vigoare la data de 18.09.2008, capitolul XXX1 din Codul de procedură Civilă a fost introdus prin legea nr. 167 din 09.07.10 şi publicată la data de 03.09.10. Astfel capitolul XXX1 din Codul de procedură Civilă este considerat a fi actul emis posterior.

Potrivit Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie, în cazul nerespectării condiţiilor prevăzute în ordonanţa de protecţie, instanţa de judecată, la cerere, poate institui şi alte măsuri adecvate prevăzute expres de Codul de procedură civilă. Instanţa poate sesiza organul competent în vederea cercetării acţiunilor agresorului de neexecutare intenţionată sau de eschivare de la executarea hotărârii instanţei de judecată (fapte prevăzute de art.318 Cod contravenţional, art. 320 Cod penal etc.)[4]

În legislaţia României, sunt prevăzute următoarele măsuri – obligaţii sau interdicţii[5]

a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;

c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;

h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.

Legiuitorul român mai oferă dreptul instanţei de a dispune prin aceeaşi hotărâre ”suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială. Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1) [art. 23], instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.”[6]

Măsurile de protecţie prevăzute în Codul de procedură civilă pot fi aplicate cumulativ sau selectiv pe un termen de până la 3 (trei) luni.



[1] Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, nr. 225 din 30.05.2003, publicat în Monitorul Oficial nr. 111-115 din 12.06.2003 (art. nr. 451), intrat în vigoare la data 12.06.2003, art. 3184 alin. (2).

[2] Legea Republicii Moldova, cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie nr. 45 – XVI din 01.03.2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 55-56/178 din 18.03.2008, art. nr. 178, intrată în vigoare la data de 18.09.2008, art. 15.

[3] Legea Republicii Moldova nr. 780 din 27.12.2001 privind actele legislative, publicată în Monitorul Oficial nr. 36-38 (Art. nr. 210), intrată în vigoare în 14.06.2002, art. 6 alin. (7).

[4] Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 1 din 28 mai 2012 ”cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a prevederilor Capitolului XXX1 din Codul de procedură civilă (aplicarea măsurilor de protecţie în cazurile de violenţă în familie), pct. 10.

[5] Legea României nr. 217 din 22 mai 2003 (republicată) pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicată în: Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012, art. 23 alin. (1).

[6] Legea României nr. 217 din 22 mai 2003 (republicată) pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicată în: Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012, art. 23 alin. (2), (3).


Valentina Stratulat este licenţiată în dreptul penal, master în dreptul constituţional şi administrativ, şi doctorandă a Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei