CCR dezbate excepţia de neconstituţionalitate a OUG privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR). (www.ccr.ro)
Epoch Times România
18.01.2011

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, marţi, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

Excepţia asupra OUG 77/2009 a fost ridicată de Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România într-un proces cu Guvernul.

În 24 iunie 2009, premierul Emil Boc a anunţat că Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care reglementează exploatarea şi organizarea jocurilor de noroc.

"Obiectivul acestui act normativ vizează actualizarea taxelor percepute care erau nemodificate din anul 2000 şi reducerea evaziunii fiscale în acest domeniu prin impunerea unor măsuri şi garanţii suplimentare", explica atunci premierul.

În actul normativ adoptat se face o delimitare clară, exactă, fără echivoc a categoriilor de jocuri de noroc pentru care Comisia de autorizare acordă autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc(licenţa de organizare, cu definiţii reprezentative fiecărui tip de joc.

Actul normativ stabileşte, printre altele, taxa aferentă licenţei de organizare pentru jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, la 400.000 lei, concomitent cu creşterea taxei anuale pentru fiecare masă în Bucureşti, de la 200.000 de lei la 250.000 lei, şi în alte localităţi, de la 100.000 lei la 120.000 lei. Pentru fiecare mijloc de joc tip slot-machine va fi achitată o taxă anuală de 8.000 lei.

În schimb, taxa aferentă licenţei de organizare pentru jocurile de tip slot-machines va fi stabilită la 25.000 de lei.

Potrivit OUG, în ceea ce priveşte jocurile bingo desfăşurate în săli de joc, taxa va fi de 30.000 lei pentru fiecare sală. La această taxă se adaugă o sumă care va fi plătită în avans la Trezoreria Statului, reprezentând 5% din valoarea nominală a cartoanelor achiziţionate de la Imprimeria Naţională, cerinţă prevăzută şi de legislaţia actuală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor