Cazul Snowden şi hegemonul SUA

Dincolo de discuţia despre dreptul la inviolabilitatea corespondenţei şi a protejării datelor personale versus protejarea securităţii naţionale prin prevenire de atentate teroriste, reacţia slabă a statelor europene la dezvăluirile lui Snowden a arătat că guvernele acestora se tem să-l supere pe marele prieten american, ba mai mult că serviciiile secrete din aceste state au fost mână în mână cu NSA în ascultarea cetăţenilor lor. Germania este un bun exemplu în acest sens.

Snowden a fost acuzat de o parte a presei americane de iresponsabilitate, de trădare, de narcisism. Este greu să înţelegi motivaţia unui whistleblower care îşi pune în pericol totul – cariera în puternica Naţional Security Agency, care dezvăluie informaţii sensibile şi apoi fuge fără a avea încă o perspectivă clară de azil – pentru a dezălui cum sunt spionaţi cetăţenii în mod ilegal de un serviciu prea puternic la nivel mondial. Indiferent dacă a avut scopul narcisist de a reuşi să devină un erou şi o vedetă internaţională sau a acţionat din convingeri morale care l-au determinat să refuze să fie părtaş la ilegalităţi, dezvăluirile lui Snowden au expus un sistem ascuns, asupra căruia cetăţenii nu au niciun control, un mare malaxor de date personale şi de convorbiri, care sunt înregistrate, stocate şi utilizate, în afara cadrului legal, de servicii secrete cu aprobarea tacită a guvernelor.

Liderii instituţiilor europene nu au reacţionat însă la dezvăluirile whistleblower-ului potrivit cărora americanii "supravegheau" reprezentanţele UE din străinătate şi chiar clădirea Consiliului European. Preşedintele Comisiei Europene Barosso, înaltul reprezentant Catherine Ashton sau preşedintele Consiliului European Van Rompuy au evitat pe cât posibil să se pronunţe şi să răspundă la întrebări. Au vorbit despre "o mare îngrijorare" şi au anunţat că "nu vor face niciun comentariu fără se face verificarea dacă faptele sunt adevărate".

(Non)reacţia europenilor

Nici marile ţări europene nu s-au indignat pe cât ne-am fi aşteptat. Ministrul de externe francez a lăsat să se înţeleagă ca şi serviciile de securitate franceze procedeză similar cu fluxurile de date, iar purtătorul de cuvânt al cancelarului german a spus doar că "ascultarea prietenilor este inacceptabilă, pur si simplu nu merge". Totuşi revista Spiegel a publicat un interviu acordat de Snowden înainte de a face dezvăluirile, în care acesta spune că NSA şi germanii au fost "sub aceeaşi plapumă". Bundesnachrichtendienst (BND) – serviciul de informaţii externe german – colaborează îndeaproape cu specialişti din serviciul secret american pentru a analiza convorbiri telefonice, faxuri şi tot ce este transmis prin satelit. Mai mult, SUA ar avea centre strict secrete şi ultrasecurizate de prelucrare ale acestor date pe teritoriul Germaniei. Potrivit lui Snowden, NSA intervine în fiecare lună în Germania asupra unei jumătăţi de miliard de procese de comunicare.

Activităţile arbitrare ale acestora sunt legitimate prin lupta împotriva terorismului şi interesele americane faţă de orice informaţii care ar putea fi relevante pentru bazele lor din Europa. Faptul că Unchiul Sam a devenit un Big Brother este vândut de politicienii mainstream cetăţenilor ca un lucru necesar şi inevitabil pentru a le garanta securitatea. "Germania a fost din fericire iertată de atacuri teroriste în ultimii ani. Pentru asta trebuie să le fim recunoscători şi indiciilor date de prietenii noştri americani", spunea recent ministrul german de Interne, Hans Peter Friedrich, care respingea totodată criticile legate de colectarea datelor de către SUA ca "antiamericanism".

Problema este că serviciile secrete operează necontrolat şi neîngrădite de legislaţie, cu e-mailuri, telefoane şi alte fluxuri uriaşe de date, ceea ce contravine dreptului la viaţă privată al cetăţenilor şi inviolabilităţii corespondenţei, prevăzute ca valori fundamentale ale Occidentului şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Limitarea acestor drepturi trebuie făcută sub rezerva strictă a necesităţii apărării securităţii naţionale sau unui alt obiectiv de interes naţional. Altfel Occidentul îşi va pierde chiar valorile centrale. Deja regimurile nedemocratice, bazate pe cenzură şi teroare, jubilează deoarece campionul democraţiei a fost pus la zid. Rusia şi China s-au bucurat de cazul Snowden pentru că în sfârşit a venit rândul SUA şi al Occidentului să fie în boxa acuzaţilor pentru nerespectarea drepturilor omului şi a valorilor vestice, în locul lor. Mai mult, faptul că Snowden a cerut azil în astfel de ţări mai degrabă decât în cele care pun accent pe libertăţi şi drepturi, a încântat Moscova şi Beijingul.

Totuşi nici Rusia, nici China nu s-au grăbit să-i acorde azil lui Snowden. Ambele s-au folosit de ocazie pentru a le da o palmă americanilor prin faptul că spionul american a fost lăsat să plece ca om liber din Hong-Kong şi este găzduit de aeroportul rus în zona de tranzit, dar interesele le-au determinat să se oprească aici. SUA rămâne totuşi puterea globală cu care niciuna dintre ţări nu-şi permite să-şi deterioreze total relaţia. Ca urmare, Putin face un joc dublu: nici nu-l predă pe Snowden americanilor şi susţine că acesta nu se mai află pe teritoriul rus, ci în zona de tranzit şi linişteşte SUA, minimalizând importanţa informaţiilor pe care fugarul le mai deţine şi pe care ar putea să le mai dezvăluie – în sensul că ruşii nu sunt interesaţi de obţinerea lor. Chinezii în schimb ar fi interesaţi să pună mâna pe informaţiile deţinute de Snowden – dacă n-au făcut-o deja - ca să le folosească pentru a mai obţine concesii în alte probleme în relaţia cu SUA, dar nu pentru a le publica.

Nici Rusia, nici China nu s-au grăbit să-i acorde azil lui Snowden. Ambele s-au folosit de ocazie pentru a le da o palmă americanilor prin faptul că spionul american a fost lăsat să plece ca om liber din Hong-Kong şi este găzduit de aeroportul rus în zona de tranzit, dar interesele le-au determinat să se oprească aici. SUA rămâne totuşi puterea globală cu care niciuna dintre ţări nu-şi permite să-şi deterioreze total relaţia.

Faptul că trei state stângiste din America Latină: Nicaragua, Venezuela şi Bolivia i-au acordat declarativ un "refugiu politic colectiv" lui Snowden nu este nici el o mare victorie. Puterea SUA rămâne mare şi asupra acestor adepţi ai chavismului şi antiamericanismului. Dacă statele europene au refuzat să-i acorde azil celui care a dezvăluit cum SUA spionează Europa, a te baza pe nişte regimuri cu mari probleme economice şi care pot fi afectate de o înrăutăţire a relaţiei cu SUA este şi mai iluzoriu.

Episodul cu preşedintele Boliviei care a zburat prin Europa, fiindu-i interzis de mai multe ori accesul în spaţiul aerian portughez şi francez, a arătat că nimeni nu vrea să supere SUA. Numai bănuiala că Snowden ar fi la bord a dus la percheziţionarea aeronavei prezidenţiale, ceea ce arată că hegemonia SUA nu a fost abolită.

Iar reacţia indignată a preşedinţilor latino-americani care au acuzat "o revenire la colonialism şi un atac împotriva întregii Americi Latine" este parte a unui joc dublu tipic de retorică anti-americană a şefilor de stat din aceste state. Se răţoiesc la SUA, marele duşman, pentru a câştiga puncte pe plan intern, dar păstrează canalele de colaborare, mai ales economică, cu SUA, de care depind destul de mult.

Preşedintele Ecuadorului, Rafael Correa, care a făcut declaraţii dure după incidentul cu preşedintele bolivian Morales, a dat înapoi după ce a fost sunat de vicepreşedintele american Joe Biden, care l-a avertizat că relaţiile dintre Washington şi Quito se vor "înrăutăţi puternic" dacă Ecuadorul îi acordă azil lui Snowden. Ecuadorul este foarte dependent economic de americani – moneda naţională este dolarul american - astfel încât Washingtonul ar putea falimenta ţara. În plus, fondatorul Wikileaks, Julian Assange, este deja găzduit de un an de zile de ambasada Ecuadorului din Londra, astfel încât un nou conflict cu americanii ar putea umple paharul. Nu este exclus deci ca şi aceste trei ţări latino-americane prietene să fie determinate să-şi schimbe opinia.

Cine ar putea să-l primească atunci pe spionul american? Revista germană Spiegel deplânge faptul că n-o face Germania. "Ar trebui ca guvernul german să vrea şi să fie pregătit să reziste furiei americanilor. Dar nu este aşa. Realpolitik-ul de azi înseamnă să faci ce vrea America. Germania este dependentă politic şi economic de americani, economic de chinezi şi de aceea abia se mai aude ceva despre drepturile omului din partea Berlinului. Cazul Snowden arată că Germania este un pitic al lumii", scriu jurnaliştii germani. "America rămâne hegemonul aici. Nu poţi să le refuzi informaţii. BND ar trebui să verifice dacă informaţiile transmise americanilor încalcă interesele naţionale ale Germaniei, dar un astfel de control este imposibil deoarece cantitatea de date este prea mare", explică şi fostul deputat Claus Arndt, care controla serviciile secrete într-un interviu pentru Spiegel.

Iar declaraţia recentă a şefului NSA, Keith Alexander în scandalul Prism vine ca o confirmare a acestor păreri. "Acum germanii ştiu exact. Noi nu le spunem totul, ce facem sau cum facem, dar acum ei ştiu", a declarat sec Alexander în cadrul unui forum de securitate ţinut în Colorado. Degeaba continuă guvernul german să spună că nu ştia nimic despre activităţile serviciilor secrete americane pe teritoriul german. Subiectul a devenit deja temă de campanie şi o piatră de moară pentru Merkel în alegerile pentru Bundestag.