Caucaz, locul unde teroarea nu încetează: Cuibul teroriştilor şi atacurile din Volgograd

Problema nu este doar siguranţa Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, dar şi ce se va întâmpla în continuare în întreaga Rusie.

Dâra de sânge este lungă. Zecile de victime ale atacurilor de duminică şi luni (29-30 decembrie 2013) în metropola Volgograd, fostul Stalingrad, este doar ultimul dintr-o serie care pare fără sfârşit şi care numai câteodată apare pe cronicile din mass-media occidentală.

Este greşit să se spună astăzi că teroarea s-a întors în Rusia, realitatea este că nu a încetat niciodată. Acum, că lumina reflectoarelor este deja axată pe Jocurile Olimpice de la Soci, oraşul de la Marea Neagră aflat la doi paşi de republicile caucaziene cele mai neliniştite, este doar o coincidenţă care face din Rusia o scenă pe care teroriştii vor să joace un rol important, mai ales acum. Vladimir Putin a dat asigurări că Jocurile Olimpice care vor avea loc între 7 şi 23 februarie sunt sigure şi probabil va fi într-adevăr aşa. Problema este ceea ce se va întâmpla înainte şi după, nu numai la Soci, dar şi în restul Federaţiei Ruse.

Atentatele sinucigaşe din ultimele trei luni la Volgograd sunt, în esenţă, vârful unui aisberg care îşi are baza în conflictul care loveşte sudul Rusiei (Caucazul de Nord) de când URSS a fost dezmembrat în 1991. Dar rădăcinile luptelor de independenţă şi conflictelor inter-religioase şi inter-etnice - din care s-a dezvoltat mai apoi, în al treilea mileniu terorismul islamic radical legat de Al-Qaeda - sunt chiar mai profunde, datând de acum două secole. De la Imam Shamil, liderul rezistenţei caucaziene în faţa ţarilor ruşi din secolul al XIX-lea, la lorzii războiului între primul şi al doilea război din Cecenia (1994-1996 şi 1999-2000), pasul este mai scurt decât s-ar putea crede.

Într-un articol al jurnalistului Stefano Grazioli publicat pe Linkiesta ediţia online, este prezentat un scenariu prea puţin relatat de cronicile din mass-media occidentală:

„Deci, dacă în anii ’90 au fost Djohar Dudaev şi Aslan Mashkhadov cei care au condus lupta pentru independenţa Ceceniei, mai târziu, odată cu schimbarea de mileniu şi de-a lungul ultimului deceniu, frâiele unei mişcări care avea mai ales scopul de a purta o bătălie politică, au fost pasate liderilor islamismului radical care au făcut din terorism partea a doua şi sfârşitul existenţei acestei mişcări: de la sauditul Ibn al Khattab şi cecenul Shamil Basayev, autorii atacurilor din Daghestan în 1999 şi ai masacrelor de la teatrul Dubrovka în 2002 (aproximativ 130 de decese) şi Beslan în 2004 (alte 380 de victime), şi până la Doku Umarov, care din 2007 s-a autoproclamat emirul Caucazului şi astăzi este inamicul numărul unu al lui Vladimir Putin. Deşi nu au apărut încă revendicări privind atentatele de la Volgograd, este foarte probabil ca bombele de acolo să fie seminţe din sacul său.

Doku Umarov este de mai mulţi ani coordonatorul unora dintre cele mai sângeroase acte de terorism care au semănat panică în Rusia, de la cele din metroul din Moscova în 2010 până la cele din aeroportul Domodedovo din 2011 (80 de morţi). Împreună cu adjunctul său, Byutukayev Aslan, conducătorul brigăzii de martiri Riyad-us Saliheen, a adus deja războiul sfânt în Federaţie. Nu s-a limitat doar la operaţiuni împotriva unor ţinte militare din diferite republici din Caucaz, dar a ales şi ţinte civile din afara emiratului, care în funcţie de Umarov ar trebui să ocupe jumătate din Caucaz, de la Azerbaidjan până în Abhazia. Deja din vara anului trecut, dictatorul militar cecen a anunţat, direct pe internet, că vrea să strice petrecerea de la Soci atât de dragă „ţarului” Putin.

Strategia de prevenire a Kremlinului, care în regiunile afectate direct pare să fi funcţionat, este totuşi supusă unor teste dure datorită faptului că în Rusia obiectivele uşor accesibile sunt nelimitate. Deci, dacă este relativ uşor să se evite acţiunile senzaţionale, cum ar fi sechestrarea unui întreg teatru sau a unei şcoali, este mult mai dificil de prevenit ca un atentator sinucigaş să se auto-detoneze într-un autobuz. Pe de o parte, teroriştii islamici au avut de suferit pierderi semnificative în ultimii ani şi structurile paramilitare au fost slăbite, dar, pe de altă parte, sunt încă în măsură să finalizeze misiuni care necesită implicarea unui număr mic de persoane, dar care produc o rezonanţă mare.”

În această schemă se încadrează şi atacurile din Volgograd, oraş situat nu prea departe de complexurile olimpice şi un punct nodal cheie în sudul Rusiei. Cu malul Mării Negre şi zonele înconjurătoare practic militarizate şi de nepătruns în vederea Jocurilor Olimpice, fostul Stalingrad s-a oferit ca teatru ideal pentru operaţiunile celulelor teroriste care provin probabil din regiunile învecinate, de la Inguşeţia la Daghestan. Soci va fi foarte bine apărat, dar Rusia este şi cea mai mare ţară din lume, imposibil de a o pune în siguranţă maximă. Acest lucru îl ştie şi Vladimir Putin care se confruntă cu o problemă, desigur nu nouă, care nu poate fi eradicată definitiv, dar cel mult anesteziată pentru ceva timp.