Atletism: Isinbaieva, în "stare de şoc" după atentatele din oraşul său natal

Dubla campioană olimpică la săritura cu prăjina Elena Isinbaeva. (Julia Vynokurova / Getty Images)
Epoch Times România
30.12.2013

Dubla campioană olimpică rusă la săritura cu prăjina, Elena Isinbaieva, stabilită din această vară la Monte Carlo, a declarat luni că se află "în stare de şoc" după atentatele ucigaşe comise la Volgograd, oraşul său natal din sud-vestul Rusiei, informează AFP.

"Îmi este foarte greu să spun ceva în acest moment, sunt în stare de şoc. Niciunul din membrii familiei mele sau apropiaţi de ai mei nu au avut de suferit, dar îmi este frică, pur şi simplu frică", a declarat Isinbaieva pentru agenţia oficială rusă Itar-Tass.

În vârstă de 31 de ani, Isinbaieva, denumită ţarina prăjinei ruse, a cucerit un al treilea titlu de campioană mondială la Moscova în luna august.

Zece persoane şi-au pierdut viaţa în urma unei explozii survenite luni într-un troleibuz în Volgograd (sud-vestul Rusiei), într-un al doilea atentat comis în 24 de ore, după ce duminică 17 persoane au murit într-un atentat produs la gara din acest oraş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor