Candidatul unic al unioniştilor – un exerciţiu util

În prezent problema nu se mai pune dacă, ci cum şi cu cine vor participa unioniştii la următoarele alegeri. Ideea de organizare a unor alegeri primare, după model american, în urma cărora să fie desemnat candidatul comun nu este rea deloc pentru că lasă simpatizanţii să decidă în privinţa acestuia, nu doar membrii sau liderii de partid, şi pleacă de la prezumţia că sunt lăsate la o parte orgoliile diferiţilor lideri, iar competiţia este una deschisă şi democratică. Cel mai bine clasat în urma unui vot popular, şi nu a unui sondaj sau a unei negocieri politice, ar urma sa fie recunoscut şi susţinut de toţi.

Rămâne de văzut cât de uniţi vor fi liderii partidelor mai mult sau mai puţin declarat unioniste. Deocamdată Ana Guţu, liderul Partidului Unionist Dreapta, s-a declarat pentru primaries şi pentru un candidat unic, dar cu condiţia ca prezidenţiabilul să-şi asume deschis obiectivul unirii. Preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco, propunea ca negocierile pentru candidatul comun să aibă loc abia ”după ce fiecare entitate îşi legitimează partidul prin colectarea de semnături, iar apoi ne aşezăm la masa negocierilor şi vedem ce facem şi cine rămâne în cursă. După care discutăm deja criteriile şi principiile”. În plus, ea a arătat că formaţiunea pe care o conduce colaborează cu PNL-ul din România, astfel încât ”candidatul comun din partea unioniştilor ar trebui să fie un candidat ai cărui sprijinitori se raportează la un singur partid din România şi nu la mai multe”. Apropierea Partidului Dreapta de PMP-ul domnului Băsescu ar putea fi deci un obstacol.

Dacă ne uităm la sondajul Magenta Consulting, făcut public recent şi realizat la comanda Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN), în parteneriat cu Realitatea TV, acesta arată că liderii politici asociaţi cel mai tare cu unirea, în mentalul populaţiei moldovene, ar fi liderul PL, Mihai Ghimpu (50%) şi Dorin Chirtoacă (16%), iar dintre partide liderul unioniştilor ar fi Partidul Liberal cu 52%. Dacă ţinem cont de scorurile PL şi ale domnului Ghimpu din ultimele sondaje de opinie, vedem o discrepanţă uriaşă între perceperea acestora ca fiind unionişti şi intenţia de vot pentru PL, care este de sub 5%, partidul riscând să nu mai intre în Parlament la viitoarele alegeri.

O explicaţie este că PL şi-a asumat tema unirii doar conjunctural şi nu a lansat o foaie de parcurs şi demersuri concrete, ba chiar s-a ferit uneori să şi-o asume deschis. Mai mult, partidul este strâns legat de actuala putere şi nu prea mi-l imaginez pe domnul Ghimpu mergând împotriva candidatului domnului Plahotniuc. În plus, chiar George Simion, liderul Acţiunii 2012, sublinia că o candidatură a lui Mihai Ghimpu la preşedinţie ”ar însemna curată sinucidere politică”. Observaţia este foarte întemeiată, dată fiind nepopularitatea mare a acestuia, oglindită inclusiv în episodul în care a fost agresat în faţa Parlamentului, nu de cetăţeni pro-ruşi, ci de pro-europeni dezamăgiţi şi furioşi. În acest context, domnul Ghimpu ar trebui cel mult să facă un pas în spate şi să susţină candidatul unui alt partid unionist, demonstrând că PL poate fi şi altceva decât o anexă a actualei puteri.

Revenind la sondaj, clasamentul personalităţilor politice asociate cu unionismul arată confuzia mare din rândul populaţiei (Vlad Filat şi Marian Lupu printre primii cinci!), cât şi faptul că liderii partidelor explicit unioniste, precum Ana Guţu sau Vitalia Pavlicenco, şi formaţiunile lor sunt prea puţin cunoscuţi.

Aceeaşi cercetare sociologică sugerează însă că un candidat comun al unioniştilor ar avea un bazin electoral potenţial important, 28% din populaţia R. Moldova fiind total şi mai degrabă de acord cu unirea statului cu România, faţă de 47% care s-au declarat total împotriva unirii. Dacă facem o comparaţie cu ultimul Barometru al Opiniei Publice din luna mai, care arăta că doar 17,3 % din respondenţi susţineau unirea, se remarcă o creştere substanţială a opţiunii unioniste, pe fondul percepţiei că lucrurile merg într-o direcţie greşită în R.Moldova, reformele sunt mimate de actuala putere, jaful din domeniul bancar nu este investigat şi pedepsit, iar perspectivele de aderare la UE sunt aproape inexistente.

În acest context, unirea cu România este văzută ca singura salvare şi ieşire din actualul impas. Numărul celor care văd ţara noastră ca pe un model pozitiv în anticorupţie, ca pe un stat protejat de Rusia prin apartenenţa la NATO şi UE şi parteneriatul strategic cu SUA, cu un nivel de trai mai bun, este în creştere.

”Acel 20% din sondaje nu reflectă nici pe departe numărul persoanelor care ar susţine unificarea dacă li s-ar arăta cum poate fi realizată. Numărul acestora şi al celor care-şi asumă deschis unirea ar da o cotă de 50% din populaţie. Acţiunile care au loc la nivelul societăţii civile şi a partidelor unioniste acum vizează tocmai convingerea cât mai multor oameni să fie de partea reunificării. Nu ne dorim ca acest lucru să se întâmple prin violenţă sau prin suprimarea instituţiilor din R.Moldova, ci ca cetăţenii moldoveni să conştientizeze că traseul de evoluţie istorică al acestei părţi a naţiunii Române este unirea politică cu România în secolul 21”, îmi explica unul dintre liderii partidului Dreapta, Dan Nicu, într-un interviu acordat Epoch Times.

Observaţia sa este corectă, dar contează foarte mult cum este redactat planul concret, foaia de parcurs a unirii, care să le arate moldovenilor cum poate fi realizată aceasta. Deocamdată foaia de parcurs realizată de Fundaţia Universitară a Mării Negre şi asumată de Sfatul Ţării 2 a rămas doar pe hârtie şi conţine câteva prevederi nepotrivite precum schimbarea formatului 5+2 pentru soluţionarea conflictului transnistrean în 2+1, cu excluderea Ucrainei, a SUA şi a UE din ecuaţie, iar asemenea detalii pot decredibiliza şi submina demersul.

Prin urmare ce au de făcut liderii partidelor unioniste este să găsească un candidat comun, o personalitate credibilă şi care să aibă şi suficientă notorietate, şi nu orice fel de notorietate, ci una pozitivă. Faptul că Mihai Ghimpu este asociat cu unionismul la nivel de percepţie nu înseamnă că are vreo şansă de a fi ales, ba chiar desemnarea sa ar fi contraproductivă pentru forţele unioniste care ar merge împreună la prezidenţiale.

Important este şi ca ”unirea” unioniştilor să nu fie punctuală, ci să vizeze şi alegerile parlamentare, unde să vină cu un plan cu termene concrete, care să fie asumat de toate forţele politice unioniste, nu doar de cele civice reunite în Sfatul Ţării 2, şi care să aibă prevederi realiste.