Dacian Cioloş va efectua pe 25 august o vizită în Republica Moldova

Premierul Cioloş este aşteptat în Moldova de peste Prut pe 24 august, dată ce coincide cu eliberarea primei tranşe din asistenţa financiară acordată de statul român Chişinăului.
Dacian Cioloş (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Ana Ion
20.08.2016

Premierul Cioloş va efectua joi, 25 august, o vizită oficială în Republica Moldova, informează Agerpres. Vizita lui Dacian Cioloş la Chişinău are loc în contextul în care, la începutul acestei luni, Guvernul a aprobat eliberarea, pe 24 august, a primei tranşe în valoare de 60 de milioane de euro din asistenţa financiară rambursabilă pentru Republica Moldova.

Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă dintre România şi Republica Moldova, ratificat prin Legea 91 din 2016, prevede acordarea unei sume de până la 150 de milioane de euro. Aceşti bani sunt acordaţi Moldovei de peste Prut în anumite condiţii.

"Cele două părţi au convenit şi o serie de obligaţii din partea Republicii Moldova pentru eliberarea primei tranşe, cum ar fi stabilirea foii de parcurs pentru ajungerea la un acord cu FMI, iniţierea unui pachet legislativ pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, lansarea unei analize sistemice a vulnerabilităţilor din sistemul bancar şi fixarea unui calendar legislativ de corectare a acestora. (...) S-a mai cerut realizarea unui plan de prezentare şi actualizare a strategiei de reformare a sectorului justiţiei şi a Strategiei naţionale anticorupţie din Republica Moldova", declara recent purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

Reamintim că premierul moldovean Pavel Filip a anunţat pe 1 august că în cadrul unei convorbiri informale cu omologul său de la Bucureşti, l-a invitat pe Dacian Cioloş să vină la Chişinău pe 27 august, atunci când Republica Moldova va sărbători Ziua Independenţei.

„Am trimis o invitaţie oficială, dar nu sunt sigur că premierul Cioloş va reuşi să vină la Chişinău la 27 august. Nu avem o confirmare oficială, dar premierul român va efectua o vizită în Republica Moldova la finele lunii august sau începutul lunii septembrie”, anunţa Filip.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor