Canalul mass media oficial din Hong Kong renunţă la difuzarea programlor BBC, după o măsură similară a Chinei

Liderul guvernului din Hong Kong, Carrie Lam, la o conferinţă de presă din 5 august 2019
Liderul guvernului din Hong Kong, Carrie Lam, la o conferinţă de presă din 5 august 2019 (Anthony Wallace/AFP/Getty Images)

Radiodifuzorul RTHK din Hong Kong a declarat vineri că suspendă transmiterea programelor de radio BBC, la o zi după ce regimul chinez a interzis difuzarea programelor canalului BBC World News în ţară.

Într-un comunicat, RTHK a declarat: „Întrucât Administraţia Naţională pentru Radio şi Televiziune (NRTA) a anunţat că BBC World News nu are voie să-şi continue serviciul pe teritoriul chinez şi că nu va accepta cererea de difuzare a BBC pentru noul an, RTHK va suspenda BBC World Service şi BBC News Weekly din ziua de 12 februarie 2021, ora 23:00”.

RTHK, sau Radio Television Hong Kong, este o agenţie guvernamentală din Hong Kong, cu toate că are un statut care garantează independenţa editorială.

Citiți și China interzice brusc BBC World News, după ce Marea Britanie a retras licenţa CGTN

Postul Radio 4 (R4) al RTHK prelua postul de radio BBC World Service timp de opt ore în fiecare seară, iar postul R1 transmitea o dată pe săptămână un program BBC de o oră.

Comisia Europeană a declarat că prin măsura luată de RTHK se continuă „eroziunea drepturilor şi libertăţilor, care are loc” în Hong Kong, după impunerea de către Beijing a legii de aşa-numită "securitate naţională", în iunie 2020. Legea nu a trecut prin parlamentul oraşului, fiind impusă de Partidul Comunist Chinez printr-un vot în timpul unui congres naţional, cu valoare pur formală.

„Acest lucru ilustrează, de asemenea, reducerea autonomiei Hong Kong în cadrul politicii „O ţară, două sisteme ”, a declarat Comisia într-un comunicat.

Citiți și Emisiuni emblematice ale BBC, finanţate de o firmă chineză ce are legături cu aparatul de securitate

Autoritatea de reglementare a radiodifuziunii chineze NRTA a anunţat joi că va scoate BBC World News din China, în represalii aparente împotriva revocării, de către Regatul Unit, a licenţei canalului chinez CGTN, tutelat de Partid.

„Înaintea acestei interdicţii, postul de televiziune BBC World News era distribuit numai în anumite hoteluri, clădiri cu apartamente şi locaţii autorizate pentru utilizare de către străini. Chiar şi în acele locaţii aprobate, BBC era cenzurat, de regulă transmisia fiind blocată temporar, ori de câte ori se transmiteau rapoarte negative despre China”, a declarat într-un comunicat Clubul corespondenţilor străini din China (FCCC).

Regimul comunist a trimis „un avertisment către mass-media străină care operează în China că ar putea fi sancţionată dacă rapoartele lor nu urmează linia Partidului chinez despre Xinjiang şi alte regiuni minoritare etnice”, a relatat FCCC.

Citiți și China blochează o declaraţie comună a ţărilor ONU de condamnare a loviturii de stat din Birmania

Ministrul de Externe al Marii Britanii, Dominic Raab, a numit interdicţia impusă BBC World News „o limitare inacceptabilă a libertăţii presei”.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a condamnat, de asemenea, interdicţia.

"RPC menţine unul dintre cele mai controlate, mai opresive şi mai puţin libere spaţii de informare din lume", a spus el într-un briefing de presă joi.

„Este îngrijorător faptul că, din moment ce RPC restricţionează canalele media şi platformele să funcţioneze liber în China, liderii de la Beijing folosesc mass media liberă din străinătate pentru a-şi promova dezinformarea. Cerem RPC şi altor naţiuni care îşi controlează autoritar populaţia să permită accesul deplin la internet şi mass-media”.

Citiți și Marea Britanie a expulzat trei spioni chinezi care pretindeau că sunt jurnalişti

Evoluţia survine la o săptămână după ce autoritatea de reglementare din Marea Britanie, Ofcom, a revocat licenţa CGTN - China Global Television Network - un canal internaţional de "ştiri" prin satelit în limba engleză, controlat de regimul chinez.

Ofcom a interzis CGTN pe motiv că staţia este „controlată de o organizaţie tutelată în cele din urmă de Partidul Comunist Chinez” - referindu-se la televiziunea centrală de partid şi de stat a Chinei, CCTV, care dicta şi politica editorială a postului CGTN, menit să fie canalul principal de transmisie a propagandei externe a regimului.

Legile audiovizualului din Marea Britanie nu permit licenţe pentru mass-media controlate de organizaţii politice.

Citiți și Partidul Comunist Chinez intenţionează să-şi deschidă un birou de televiziune la Bruxelles

Potrivit ONG-urilor pentru drepturile omului Safeguard Defenders, CGTN şi omologul său în limba chineză CCTV au difuzat, în numeroase ocazii, înregistrări cu „mărturii forţate” de la persoane aflate în arestul forţelor de ordine ale statului, luate sub constrângere. ONG-ul a afirmat că difuzarea acestor materiale echivalează cu „denaturarea cunoscută şi intenţionată a faptelor şi minciuni clare”, încălcând regulile Ofcom privind imparţialitatea şi acurateţea.