Calvarul avertizorilor publici cercetaţi disciplinar din Radio România ia sfârşit. Cei doi cer demisia denunţătorului
alte articole
Societatea Română de Radiodifuziune a decis să "claseze" cercetările disciplinare faţă de jurnaliştii Cătălin Gomboş şi Alexandru Rusu, cercetări dispuse după ce aceştia, în calitate de avertizori publici, au expus cadrul unor dezbateri, o serie de nereguli în realizarea campaniei Nu distrugeţi Radioul public. Eu sunt Radio România!, campanie care a fost sancţionată, de altfel, de Consiliul Naţional al Audiovizualului.
După ce timp de 7 luni de zile au fost supuşi nu doar la cercetări ci "şi la o serie de atacuri personale dezonorante pentru cei care s-au aflat în spatele lor" cei doi acuză că au fost hărţuiţi pentru îndrăzneala de a fi sesizat derapajele din Radio şi cer demisia sau demiterea redactorului-şef interimar Nicu Popescu, cel ce a formulat sesizările împotriva lor.
De asemenea, cei doi jurnalişti atrag atenţia că, în pofida atenţiei de care cazul lor s-a bucurat în mass-media, în Radioul Public nu s-a întâmplat nimic, derapajele continuând.
Redăm, integral, comunicatul remis de cei doi jurnalişti redacţiei Epoch Times:
"După o perioadă de mai bine de 7 luni, procedurile declanşate la nivelul SRR împotriva noastră după ce, în calitate de avertizori publici, am atras atenţia asupra unor derapaje editoriale, au ajuns la final. Comisia de cercetare disciplinară prealabilă înfiinţată printr-un ordin al PDG, Ovidiu Miculescu, a constatat că „nu se poate reţine săvârşirea unei fapte de natură disciplinară, motiv pentru care a propus clasarea cauzei […] clasarea fiind aprobată de dl Ovidiu Miculescu – Preşedinte Director General.” Comisia de cercetare disciplinară prealabilă a reprezentat doar ultima etapă a procedurilor care ne-au vizat; anterior, am făcut obiectul unor cercetări ale Consiliului de Onoare al SRR şi Consilierului de Etică, organisme care, de asemenea, nu ne-au găsit vreo vină. Toate aceste proceduri au fost declanşate ca urmare a unor sesizări făcute de redactorul-şef interimar de la Redacţia Informaţii, domnul Nicu Popescu, sesizări care, după cum am probat în cursul numeroaselor audieri la care am fost convocaţi, conţineau şi acuzaţii false cu privire la presupuse afirmaţii pe care le-am fi făcut.
Ca urmare a acestor sesizări am trecut printr-o perioadă lungă, apăsătoare, în care imaginea ne-a fost afectată şi în care, dincolo de repetatele audieri interne, am fost supuşi şi la o serie de atacuri personale dezonorante pentru cei care s-au aflat în spatele lor. Senzaţia noastră, dată fiind repetarea unor sesizări cu acuzaţii false, a fost că am fost hărţuiţi pentru îndrăzneală de a fi sesizat respectivele derapaje, iar de aceea considerăm că un gest de normalitate, într-o perioadă în care şi aşa imaginea Radioului Public are de suferit, ar fi ca domnul redactor-şef interimar Nicu Popescu să îşi dea demisia de onoare sau să fie demis.
Dincolo de aceste consideraţii de natură personală, constatăm, cu tristeţe, că în ciuda atenţiei acordate de mass-media cazului nostru, în SRR nu s-a întâmplat nimic. Ne vom limita să atragem atenţia doar asupra următoarelor aspecte, conştienţi fiind că problemele – unele dintre ele abordate de mass-media în ultima perioadă, altele sesizate de colegi de-ai noştri sau de organe ale statului ca Parchetul şi Curtea de Conturi – sunt mai multe şi mai serioase. Precizăm, din capul locului, că facem aceste observaţii în calitate de avertizori publici pentru că suntem absolut convinşi că Radioul public este o instituţie publică, legea avertizorului public este aplicabilă dincolo de orice administraţie sau regulamente care vor să o îngrădească, iar interesul public este vital pentru funcţionarea unei media publice:
- SRR continuă să aibă o poziţie ambiguă cu privire la statutul său de instituţie publică. Din câte ştim, poziţia Serviciului Juridic potrivit căreia Legea 571/2004 cu privire la avertizorul public nu se aplică în SRR nu a fost anulată. Preşedintele director general al SRR, Ovidiu Miculescu, a emis recent un ordin care, deşi face trimitere la legea 571, o încalcă impunându-le angajaţilor să sesizeze intern anumite nereguli http://economie.hotnews.ro/ştiri-media_publicitate-21406240-seful-radioului-public-ordin-angajaţii-nu-mai-voie-anunţe-publ ic-nereguli-instituţie-înainte-informeze-conducerea.htm, ceea ce contravine prevederilor articolului 6 din legea 571/2004. Considerăm că este imperios, pentru sănătatea unei instituţii publice – şi cu atât mai mult a unei instituţii mass-media, care pune accentul pe libertatea de exprimare – ca angajaţii să aibă posibilitatea să sesizeze nereguli cum şi unde consideră ei, atât pentru protecţia lor, cât şi de dragul unei transparenţe absolut necesare.
- SRR nu a oferit vreo explicaţie şi, din câte ştim noi, nu a lansat vreo anchetă internă care să lămurească cine a dispus, executat şi aprobat campania pentru care care instituţia a fost sancţionată de CNA. Mai mult, deşi în cadrul audierilor noastre am oferit probe că informaţia a fost manipulată, trunchiată şi difuzată pe post – iar mai multe persoane cu responsabilităţi editoriale fuseseră informate, anterior, în scris asupra acestui lucru – SRR nu a avut nicio reacţie şi nu a luat nicio măsură pentru sancţionarea acestui derapaj pe care îl considerăm extrem de grav pentru credibilitatea instituţiei.
- SRR ar trebui să explice, în mod convingător, apariţia unor posibile alte derapaje editoriale în ultima perioadă. Atragem atenţia, cu precădere, asupra observaţiei domnului Răzvan Martin, de la ActiveWatch, http://blog.activewatch.ro/freeex/la-srr-se-întrerupe-transmisia-când-este-criticata-conducerea/ cu privire la posibile cazuri de cenzură într-o dezbatere la care a participat preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, cu privire la taxa radio/tv.
Dorim să le mulţumim, pe această cale, persoanelor şi instituţiilor care au luat poziţie faţă de anchetarea noastră pentru că am sesizat, ca avertizori publici, derapaje în SRR, şi au semnat două scrisori deschise în care au atras atenţia asupra cazului nostru: ActiveWatch, APADOR-CH, Asociaţia Frontline Club Bucharest, Asociaţia Pro Democraţia, Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România (AZIR), Centrul de Resurse Juridice, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Român de Politici Europene, Freedom House România, Sindicatul Unit al Salariaţilor-Radio România, Cristian Pîrvulescu, politolog, Gianina Cărbunariu, dramaturg, Corina Săbău, scriitoare, jurnalist la Radio România Internaţional, Bogdan Matei, realizator la Radio România Internaţional, Asociaţia Informaţie în Interesul Public. Le mulţumim, în mod special, celor care au acceptat să ne ofere asistenţă juridică în cadrul audierilor la Comisia de cercetare disciplinară prealabilă: Vadim Chiriac şi Radu Nicolae de la Centrul de Resurse Juridice, pentru Cătălin Gomboş; Lorena Stoian şi Petronel Dobrică, de la Casa de Avocatură Stoian Predoiu, pentru Alexandru Rusu. Le mulţumim, de asemenea, domnului Adrian Valentin Moise, care ne-a asistat în calitate de reprezentant al Sindicatului Unit al Salariaţilor – Radio România şi colegilor din SRR care şi-au exprimat solidaritatea cu noi. Nu în ultimul rând, dorim să le mulţumim colegilor din mass-media care au considerat ca un astfel de caz de cercetare a unor jurnalişti SRR este de interes public, şi au urmărit, îndeaproape, evoluţiile sale, fiind prezenţi, la audierile noastre, jurnalişti Epoch Times, GSP, Hotnews, PaginaDeMedia, Privesc.eu, VICE."
Pentru mai multe informaţii despre modul în care a decurs cercetarea disciplinară a celor doi, puteţi accesa următoarele linkuri:
Teatrul absurdului la SRR: A fi sau a nu fi instituţie publică