Şefa BBC zboară la low cost, directorul Radio România, la business class. 110.000 pentru călătoriile lui Miculescu

Cele 32 de călătorii în străinătate efectuate în ultimii 2 ani de directorul general al Radioului Public au costat nu mai puţin de 110.000 de euro, arată Cătălin Tolontan.
Ovidiu Miculescu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
03.10.2016

În timp ce directoarea BBC, cea care conduce toate canalele prestigiosului radiodifuzor britanic călătoreşte, când ia avionul cu low cost şi economic, directorul-preşedinte general al Radio România, Ovidiu Miculescu zboară la business class şi se cazează la hoteluri scumpe, ceea ce, evident, costă o mulţime de bani. Concret, potrivit tolo.ro, călătoriile făcute de PDG-ul radioului public în perioada iunie 2014 - iunie 2016, au costat nu mai puţin de 110.000 euro.

"Miercuri, 20 aprilie 2016, un bărbat bine se urcă în clasa business pe ruta Bucureşti – Basel. Este directorul general al Radio România, Ovidiu Miculescu.

În aceeaşi zi, pe aeroportul Heathrow din Londra, o femeie cu un laptop în braţe se înghesuie la economic într-o cursă către Basel. Tipa zboară cînd la economic, cînd cu low cost! Este directorul BBC Radio, Helen Boaden.

Ambii directori merg la conferinţa EBU de la Basel, derulată sub sloganul ”Maximizing contribution by public service media to society”.

Directorul SRR Ovidiu Miculescu zboară la clasa business cu un bilet de 5.353 de lei. Directorul BBC Helen Boaden zboară la economic cu un bilet de 180 de lire (circa 929 lei)", scrie sursa citată.

Mai mult, în deplasările sale, Miculescu este însoţit frecvent de Oltea Şerban Pârău, "revenit pe postul de consilier după o condamnare penală pentru conflict de interese. Şi Miculescu are o condamnare în primă instanţă, dar sentinţa nu e definitivă."

”Faptul că Oltea Şerban Pârâu, un om condamnat penal printr-o decizie definitivă a justiţiei, continuă să reprezinte Radio România este unul dintre lucrurile care stîrnesc o revoltă mută în instituţie”, spune una dintre sursele din Radio România, care au furnizat Gazetei documentele.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor