Teatrul absurdului la SRR: A fi sau a nu fi instituţie publică

Deşi ultimele două şedinţe ale Comisiei au fost ţinute cu prezenţa presei, de această dată una dintre reprezentantele acesteia, jurista Elena Magdalena Bivolaru i-a cerut cameramanului de la Privesc.eu să oprească înregistrarea şi să n-o filmeze pe motiv că articolul 13 din Codul Civil îi garantează dreptul la propria imagine, iar prin ultimele filmări de la şedinţele comisiei i s-ar fi creat ”un inconfort de imagine”.

Atât Alexandru Rusu cât şi avocaţii săi au cerut ca şedinţa să fie filmată şi să se permită accesul presei fiind o chestiune de interes public, dar reprezentanţii Comisiei au refuzat, acceptând doar să fie făcută o înregistrare audio, cu tehnica proprie a Radioului.

Între timp în faţa sălii de şedinţă s-a adunat un grup de angajaţi ai SRR, care în semn de solidaritate cu colegii lor afişează la uşă foi A4 cu mesaje precum ”Suntem jurnalişti, nu sinecurişti”, ”Independenţă editorială. Solidaritate cu colegii anchetaţi abuziv”. Li se închide uşa în nas pe motiv că nu au nicio calitate pentru a participa la lucrările comisiei disciplinare, dar nu pleacă, ci din când în când afişează mesajele la uşă. Vizibil deranjată, doamna Bivolaru cere să fie închisă uşa şi să fie trasă perdeaua.

În interior atmosfera dintre cele două părţi devine tot mai tensionată. Avocaţii lui Alexandru Rusu cer reprezentanţilor Comisiei să răspundă dacă în opinia lor SRR este o instituţie publică sau nu, dar aceştia se eschivează de la un răspuns direct, afirmând că achiesează la punctul de vedere al Serviciului Juridic, dar nu vor să spună care este acesta. Serviciul Juridic se mulţumeşte să afirme că Alexandru Rusu nu avea calitatea de avertizor public, caz în care cercetarea disciplinară ar lua sfârşit, dar nu aduce argumente în acest sens.

Preşedintele Comisiei prealabile de disciplină Valentin Marin îşi declină competenţe juridice suficiente pentru a se pronunţa şi achiesează la punctul de vedere al Serviciului Juridic, în timp ce doamna Bivolaru nu recunoaşte că SRR este o instituţie publică.

Avocatul lui Alexandru Rusu, Petronel Dobrică, arată că nu a găsit nimic defăimător în declaraţiile clientului său, făcute în cadrul dezbaterilor Frontline, cu referire la campania ”Nu distrugeţi Radioul! Eu sunt Radio România” şi cere reprezentanţilor Comisiei să precizeze exact ce articol din Regulamentul interior al SRR a fost încălcat de către acesta. ”Este o întâmplare cu iz kafkian, ca să te poţi apăra trebuie să ştii care este acuzaţia”, susţine avocatul arătând că clientul său n-a spus nimic despre cenzură în radio aşa cum pretind reclamanţii.

Argumente halucinante

De aici încolo procedura capătă accente de teatru absurd pe care şi Eugen Ionescu ar putea să fie invidios. Doamna juristă Bivolaru susţine că nu poate spune ce articol din regulament a încălcat domnul Rusu pentru că dac-o face, atunci înseamnă că deja l-a judecat. Asta deşi sentinţa a fost deja dată din momentul în care a susţinut că jurnalistul n-a acţionat ca avertizor public. Un alt argument halucinant este că jurista nu poate să-i spună angajatului ce a încălcat pentru că nu se poate substitui celui care a formulat plângerea sau sesizarea, redactorul-şef Nicu Popescu. Ca urmare, Comisia urmează să stabilească dacă este vorba despre o abatere sau nu. Nu se ştie însă când.

Avocaţii lui Alexandru Rusu cer ca o decizie să fie urgentată pentru că prejudiciul de imagine şi presiunile psihologice asupra jurnalistului datează deja de şase luni. Mai mult, ei atrag atenţia şi asupra unor vicii de procedură. Sesizarea domnului Nicu Popescu împotriva celor 2 jurnalişti a fost adresată pe 20.5.2016 Consiliului de Onoare al SRR. În 28.07 acesta a respins ca fiind tardiv înaintat primul capăt de cerere referitor la afirmaţiile făcute în dezbaterea Frontline din 5 aprilie şi şi-a declinat competenţa referitor la al doilea capăt de acuzare, legat de evenimentul organizat de Frontline pe 18 mai, către consilierul de etică al SRR. Acesta constată că înregistrarea sesizărilor privindu-i pe cei doi jurnalişti este tardivă, astfel încât acestea nu pot fi analizate pe fond.

De aici în colo procedura capătă accente de teatru absurd pe care şi Eugen Ionescu ar putea să fie invidios. Doamna juristă Bivolaru susţine că nu poate spune ce articol din regulament a încălcat domnul Rusu pentru că dac-o face, atunci înseamnă că deja l-a judecat.

În ciuda epuizării procedurii, Comisia de disciplină prealabilă a fost instituită ca urmare a unei sesizări deja tranşate de Consiliul de Onoare şi consilierul de etică, chiar dacă nu mai există o altă sesizare cu aceleaşi conţinut care să fie adresată PDG-ului SRR.

Doamna Bivolaru susţine însă că sesizarea nu era de competenţa organelor acestora deoarece ”Consiliul de Onoare şi consilierul de etică sunt două entităţi diferite care funcţionează după reguli diferite faţă de regulile după care funcţionează prezenta comisie, respectiv dispoziţiile Codului Muncii”. În opinia ei, sesizarea nu este prescrisă.

Aceasta este întrebarea

Revine întrebarea existenţială fundamentală : Este sau nu este Radio România instituţie publică? Doamna Bivolaru evită să dea un răspuns clar, susţinând că a răspuns deja şi că achiesează la concluziile Serviciului Juridic. Până la urmă, susţine din nou că Alexandru Rusu nu este avertizor public.

Presat de avocaţii domnului Rusu să se pronunţe şi el, preşedintele Comisiei de disciplină Valentin Marin susţine mai întâi că nu şi-a pus niciodată problema, până la acest caz, dacă SRR este sau nu instituţie publică. A citit legea ”pe care nimeni n-a folosit-o până acum” şi a simţit nevoia să apeleze la Serviciul Juridic. Până la urmă, la insistenţele avocaţilor de a da un răspuns, recunoaşte că SRR este instituţie publică, dar susţine că aceasta nu intră sub incidenţa legii nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, pe scurt cea privind avertizorii publici.

În încheiere, avocaţii jurnalistului Alexandru Rusu au arătat că afirmaţiile făcute de acesta în cadrul celei de-a doua dezbatere Frontline, pentru care acesta este cercetat disciplinar, s-au încadrat în interesul public de a fi informată opinia publică echidistant şi în datoria jurnalistului de a servi acest interes, mai ales că tema dezbaterii au fost avertizorii de integritate.

Reprezentanţii Comisiei refuză însă din nou să recunoască că acest caz cade sub incidenţa legii avertizorului public, cât şi să precizeze ce articol din Regulamentul SRR a încălcat jurnalistul. Unul dintre avocaţi i-a recomandat, pe bună dreptate, doamnei Bivolaru să-l citească pe Kafka. Teatrul absurd din Comisia de disciplină prealabilă va continua însă.