California lovită de o secetă teribilă
alte articole
Săptămână după săptămână, situaţia din California se agravează tot mai mult.
După trei ani consecutivi de secetă, peste 58% din stat a ajuns sa sufere de ”secetă excepţională”, potrivit ultimului grafic al U.S. Drought. Procentajul arată o schimbare dramatică a situaţiei Californiei, care, în urmă cu şapte ani, avea o suprafaţă de doar 36% încadrată la această categorie.
Seceta excepţională, cea mai extremă categorie de secetă, indică compromiteri pe scară largă a recoltelor şi pajiştilor pentru păscut, penurie de apă în rezervoare, ape curgătoare şi fântâni.
Dacă lucrurile vor continua pe această direcţie, ar putea fi necesar ca oamenii să fie nevoiţi să ia în calcul posibilitatea de a se muta, a declarat Lynn Wilson, şef al academiei de la Kaplan University şi specialist al schimbărilor de climat al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
”Civilizaţiile din trecut au trebuit să migreze în afara zonelor de secetă”, a declarat Wilson. ”Am putea fi puşi din nou în situaţia să trebuiască să mutăm oamenii din California”, a declart el.
Wilson a adăugat că până să se ajungă la asta, s-ar putea recurge la alte soluţii precum importarea apei din alt stat, adugând că, ”migrarea nu poată fi eliminată de pe lista de opţiuni”.
Seceta aproape că a secat apele de suprafaţă din California – care s-au redus cu aproape o treime în acest an-. Fermierii din stat au fost nevoiţi să recurgă la apa din subsol pentru a îşi iriga culturile.
Există însă temeri că şi apa din sol ar putea fi epuizată în anii care vor urma, dacă seceta continuă, potrivit unui raport eliberat în această lună.
”Până acum, apa din sol ne-a ajutat să furnizăm recolte pe piaţă şi să nu creştem preţurile produselor”, a declarat Jay Lund, directorul Centrului pentru Ştiinţele Bazinelor Hidrografice din partea Universităţii California.