Bucureşti: Seară muzicală la Cimitirul Bellu
alte articole

La Cimitirul Bellu din Capitală va fi organizat vineri seară, de la ora 19.00, un concert de excepţie, cu ocazia uni eveniment denumit Ziua Mulţumirii. Spectatorii se vor putea bucura, pe lângă muzică, şi de vizionarea unor imagini cu lucrări din colecţia de artă a cimitirului - care este şi cel mai mare muzeu de artă în aer liber din România.
Astfel , vor urca pe scenă membrii Cvartetului Chromatic, precum şi doi artişti ai Operei Naţionale Bucureşti - tenorul Lucian Corchiş, acompaniat de pianista Liana Mareş, relevă un comunicat al organizatorilor - Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU).
Totodată, vor putea fi vizionate imagini cu lucrările reprezentative din colecţia de artă a Cimitirului Bellu, ce cuprinde peste 600 de capele, unele dintre acestea proiectate de arhitecţi renumiţi ca Ion Mincu, Grigore Cerkez, Alexandru Clavel sau Ion Berindei şi aproape 1.000 de sculpturi din marmură, piatră sau bronz dintre care unele poartă semnătura marilor sculptori: Karl Stork, Dimitrie Paciurea, Frederic Stork, Ion Jalea, Raffaelo Romaneli, Carol Stork sau Oscar Han.
Evenimentul este organizat de ACCU, cu sprijinul ArCuB - Centrul de proiecte culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti. iar accesul publicului este liber.