BNM a publicat sinteza Kroll II: În afară de grupul de companii Şor, nici un nume nou

Cu toate că la începutul lunii octombrie, autorităţile au promis publicarea raportului Kroll II, Banca Naţională a publicat abia acum doar o sinteză a acestui raport.
Sinteza raportului Kroll II (unimedia.info)
Maria Maevschi
22.12.2017

Banca Naţională a Moldovei a publicat, joi, 21 decembrie, o sinteză detaliată a investigaţiei fraudei bancare, pe care a primit-o împreună cu cel de-al doilea raport de la companiile americane Kroll şi Steptoe & Johnson.

„Sinteza conţine 57 de pagini şi dezvăluie cum au fost furaţi banii, precum şi ţările prin care aceştia au circulat sau în care au ajuns. Documentul are opt capitole care descriu, printre altele, metodologia investigaţiei internaţionale, analiza expunerilor băncilor fraudate în perioada 2012-2014, legătura grupului Shor cu acţionariatul băncilor fraudate, mecanismele de spălare a banilor şi destinaţia fondurilor frauduloase”, se arată într-un comunicat BNM.

Totodată, Banca Naţională informează că la începutul anului viitor, reprezentanţii Kroll şi Steptoe & Johnson urmează să vină la Chişinău pentru o sesiune de lucru pe marginea raportului de investigaţie. În cadrul misiunii, consorţiul internaţional va transmite organelor de anchetă din Republica Moldova datele operative referitoare la urmărirea fondurilor fraudate, inclusiv lista beneficiarilor prezumaţi, ale căror nume nu se regăseşte în raport pentru a nu dăuna atât anchetei, cât şi imaginii acestora, de vreme ce, vinovăţia lor nu a fost stabilită definitiv.

„Reprezentanţii companiilor Kroll şi Steptoe & Johnson au confirmat disponibilitatea de a colabora cu organele de anchetă, pentru a susţine efortul de recuperare a bunurilor fraudate pe plan internaţional, dar şi pentru a întări baza probatorie în procedurile iniţiate pe plan intern”, se mai arată în comunicatul BNM.

Potrivit sintezei raportului Kroll II publicată de Banca Naţională, „O parte din fluxurile de fonduri care au fost descoperite până în prezent au scos la iveală un număr de persoane care fie au făcut parte din administrarea activităţii frauduloase suspectate, fie au obţinut un beneficiu din fluxul de fonduri. Acest beneficiu a fost identificat parţial prin fluxul de fonduri către companii cu afilieri cunoscute persoanelor fizice. Încasările în conturile unor persoane, sau în companii cunoscute ca fiind legate de aceste persoane, au totalizat aproximativ 50 milioane USD”.

Totodată, raportul Kroll II sugerează din nou implicarea în frauda bancară a unui grup mare de companii moldoveneşti care lucrează în mod concertat, având legătură cu primarul oraşului Orhei, fostul guvernator al Băncii de Economii, Ilan Shor, numite şi "grupul Shor". „Cel puţin 77 de companii cu conturi la cele trei bănci din Moldova (Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank n.r) fac parte din acest grup”, menţionează raportul Kroll II.

„Mecanismele identificate care par să fi permis producerea şi nedetectarea fraudei includ: prezentarea greşită a ratelor de lichiditate de către bănci către BNM; asigurarea împrumuturilor împotriva garanţiilor suspecte; excluderea anumitor membri ai consiliului de administraţie de la procesul de luare a deciziilor şi ignorarea preocupărilor ridicate de angajaţii de rang înalt ai băncilor, care, împreună, permiteau creditarea la scara largă, care a atins niveluri nesustenabile în 2014”, au specificat autorii raportului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor