Belarus în stil Coreea de Nord: Revine „iobăgia”

Este interzisă părăsirea lanurilor înainte ca recoltarea grâului să fie finalizată. Cine nu atinge obiectivele de producţie va răspunde penal.

În timp ce Ucraina este implicată în războiul împotriva Rusiei, la numai câţiva paşi distanţă, Belarusul, ţara uitată mai mult ca oricând a Europei, continuă să trăiască sub mâna de fier a neclintitului său preşedinte Aleksandr Lukaşenko. Preşedinte care, simţindu-se mai netulburat ca niciodată, vrea să introducă „iobăgia”, aşa cum o numeşte el însuşi: ţăranilor li se va interzice să-şi părăsească terenurile agricole (majoritatea încă proprietate a statului) şi să se mute la oraş înainte de încheierea lucrărilor agricole. Pentru recolta de grâu va fi introdusă „legea marţială” şi toţi şefii, de la directorul cooperativei locale la premier, în caz de eşec în atingerea obiectivelor vor fi „judecaţi penal”, relatează miercuri presa italiană.

Confirmarea a venit printr-o declaraţie a preşedintelui din Belarus făcută în timpul unei călătorii în provincia Minsk: „Toată lumea trebuie să participe la lupta grâului” – ar fi declarat preşedintele - „Gata cu răspânditul zvonurilor false că vacile noastre sunt şchioape sau că suferă de inimă”.

O mobilizare care are scopul de a umple silozurile unei ţări în criză, cu o economie încă în esenţă sovietică, care prevede, de asemenea, noi puteri pentru guvernanţi.

Lukaşenko, care este mândru de titlul de "ultimul dictator al Europei" – cu care l-aînzestrat fostul secretar de stat al SUA, Condoleezza Rice şi pe care l-a primit ca un compliment, mărturisind cu ceva timp în urmă că „în fond aproape mă invidiez singur, nu există altul ca mine” - a introdus deja „iobăgia” în sectorul de prelucrare a lemnului. Pentru a li se acorda eliberarea din funcţie muncitorilor din acest domeniu este necesară permisiunea guvernatorului local, dar în schimb preşedintele - care conduce Belarus continuu din 1994 şi intenţionează să continue să facă acest lucru până când „Dumnezeu, oamenii şi sănătatea mea o vor permite” – a ordonat să li se dubleze salariile.

Lukaşenko a devenind tot mai autoritar, ajungând să-şi aresteze în masă oponenţii politici. Înainte de alegerile din 2010, Lukaşenko a intimidat prin violenţă pe oricine îl sfida politic, iar şapte dintre cei nouă contracandidaţi ai săi au fost acuzaţi şi aruncaţi în închisoare.

"Tatăl", aşa cum îl numesc belaruşii nu se teme de niciun Maidan - "la noi nu se va întâmpla niciodată", spune el - şi continuă să trăiască confortabil (de aproape un deceniu), sub sancţiunile europene similare cu cele care au lovit acum anturajul lui Putin. Persoană non grata în Europa, ocazional îşi permite o excursie în Venezuela, însoţit de fiul său, Kolya, în vârstă de 10 ani (făcut cu o femeie necunoscută) şi pe care îl numeşte "delfinul meu".

Acest tip de Coreea de Nord, în care "tatăl" poate interzice, de la o zi la alta, copiilor de la Cernobîl să călătorească în Germania şi Italia, pentru că "Occidentul devastează copiii noştri", este definită de Lukaşenko drept „o ţară europeană”. Dar vicleanul dictator s-a dovedit un aliat de neîncredere al Rusiei în criza ucraineană: nu a întrerupt comerţul şi legăturile cu Kievul şi a trimis imediat lui Petro Poroşenko mesajul de felicitare pe care Putin încă ezită să-l semneze.