Băsescu: Am promulgat Legea certificatelor verzi. Acum e problema lui Ponta
alte articole
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi seară, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Cotroceni, că a promulgat mult disputata Lege de reeşalonare a acordării certificatelor verzi care a constituit un motiv de scandal între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu.
Premierul Ponta l-a acuzat miercuri pe preşedinte că refuză să promulge legea pentru că "are interes" să sprijine producătorii de energie regenerabilă pe spatele românilor, adăugând că, prin nepromulgarea legii, facturile la energie vor creşte cu 50%. Şeful statului i-a explicat premierului că ordonanţa în cauză este în vigoare aşa cum a fost semnată ea de premierul Ponta şi a produs efecte din 1 iulie 2013, subliniind că legea a fost retrimisă în Parlament pentru că trebuia să primească un aviz de la Comisia Europeană, şi va fi promulgată imediat ce sunt îndeplinite toate procedurile necesare.
„Am constatat o minciună publică consistentă, alimentată de la Guvern. Chiar dacă ieri v-am informat că ordonanţa e în vigoare de la 1 iulie 2013 şi a produs deja efecte, înţeleg că poveştile din siderurgie, preţul ridicat la energie, e pus pe seama promulgării legii de aplicare a ordonanţei. Înţeleg că Guvernul susţine că prin promulgare va scădea preţul la energie. Am promulgat azi legea de aprobare a OUG şi aştept cu nerăbdare ieftinirea preţului la energia electrică. Cred că e un deziderat şi al populaţiei”, a declarat Traian Băsescu.
Şeful statului a explicat că în ciuda lipsei avizului Comisiei Europene, fapt care are putea avea consecinţe serioase, a decis totuşi, pentru „a elimina preşedintele din disputele sindicale”, să promulge legea.
„Sigur, pot fi consecinţe neplăcute odată cu sosirea avizului, dar consider că Guvernul şi-a asumat responsabilitatea de a repara consecinţele unui aviz care nu ar agrea integral conţinutul ordonanţei. Legea e promulgată, sper ca sindicatele să nu mai aibă manifestări nici în faţa CCR şi nici să aştepte ceva de la preşedinte, pentru că e problema Guvernului”, a adăugat acesta.
Preşedintele a amintit şi despre faimoasa acciză de 7 eurocenţi care va intra în vigoare de la 1 aprilie.
„Guvernul are foarte mare grijă la preţurile la energie, astfel încât de la 1 aprilie introduce o nouă taxă la combustibil. Mă întreb ce promulgare vor aştepta atunci, pentru că vor fi profund afectaţi şi agricultorii, şi cetăţenii, şi pe creşterea preţurilor. Speră că între timp să nu mai fie decât o OUG de anulare a acestui abuz împotriva economiei şi populaţiei şi să nu mai existe o motivaţie propagandistică la Guvern că din cauza preşedintelui ar creşte preţurile. E o mare eroare introducerea unei taxe suplimentare, va afecta toate ramurile de activitate economică şi în niciun caz nu se vor crea locuri de muncă. Această taxă suplimentară nu e necesară, pe primele două luni s-au realizat veniturile în buget la nivelul preconizat, ceea ce înseamnă că, deşi a avut în calcul introducerea taxei de la 1 ianuarie, veniturile s-au realizat”, a subliniat Traian Băsescu.
Şeful statului a afirmat că tot din luna aprilie se vor resimţi şi efectele celebrei taxe pe stâlp, însă şi-a manifestat speranţa că Guvernul mai reflectează la acest lucru, încă se poate renunţa la taxa suplimentară pe combustibil.