Băsescu: „Alo, Victoraş, vezi că ordonanţa e în vigoare”

Preşedintele Traian Băsescu a ţinut miercuri seară o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni pentru a clarifica problema certificatelor verzi, după ce premierul Ponta l-a acuzat că refuză să promulge legea privind reeşalonarea acordării certificatelor verzi, deoarece "are interes" să sprijine producătorii de energie regenerabilă pe spatele românilor, adăugând că prin nepromulgarea legii facturile la energie vor creşte cu 50%.
Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014 (Sean Gallup / Getty Images)
Andrei Pricopie
12.03.2014

Preşedintele Traian Băsescu a ţinut miercuri seară o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni pentru a clarifica problema certificatelor verzi, după ce premierul Ponta l-a acuzat că refuză să promulge legea privind reeşalonarea acordării certificatelor verzi, deoarece "are interes" să sprijine producătorii de energie regenerabilă pe spatele românilor, adăugând că prin nepromulgarea legii facturile la energie vor creşte cu 50%.

„Înţeleg că premierul a mai lansat o trăsnaie, aflăm că preşedintele blochează ordonanţe de urgenţă. Din obiceiul prost de a minţi sau din incompetenţă spune că ar fi blocată OUG 57 de reducere a certificatelor verzi, dânsul i-a spus lege, dar nici el nu ştie ce a dat. Aş vrea să v-o arăt, poate o vede şi premierul. Acest document se numeşte OUG 57/2013 privind modificarea legii 220/2008. Legea 220 dădea un număr de certificate pentru a stimula investiţiile în energie regenerabilă. Pe bună dreptate, guvernul a considerat că numărul de certificate acordate e mare, mai ales pentru perioada actuală, şi a emis această OUG 57 care este în vigoare. Ceea ce spune premierul că e blocată e ori minciună, ori proba incompetenţei, ori ambele. OUG a produs efecte şi orice ziarist ştie că preşedintele nu poate bloca o OUG, ci doar Avocatul Poporului”, a declarat Traian Băsescu.

Şeful statului i-a explicat premierului că ordonanţa în cauză este în vigoare aşa cum a fost semnată ea de premierul Ponta şi a produs efecte din 1 iulie 2013.

„Art. 3 modifică art. 7 din lege în care spune: în perioada 1 iulie 2013 - 31 martie 2017 se amână temporar acordarea unui număr de certificate verzi pentru fiecare megawatt produs. Vreau să ştie premierul unde sunt reduceri în vigoare, conform ordonanţei. Au intrat în vigoare la 1 iulie 2013. La articolul următor spune când se vor plăti din nou, anul 2017 - 2018, se face o împingere a plătii pentru atunci. A fost opţiunea guvernului, e problema lor. Ce mă interesează este să va arăt că acest om minte sau a profund incompetent, OUG e în vigoare aşa cum a fost semnată de premierul Victor Viorel Ponta. Parlamentul nu a plagiat-o, a introdus nişte modificări, care nu sunt însă în vigoare”, a adăugat Băsescu.

Preşedintele Băsescu a explicat că a trimis legea în Parlament, deoarece se încalcă articolul 148 din Constituţie, care prevede că Parlamentul, preşedintele, guvernul şi justiţia sunt obligate să respecte tratatele UE. Practic, trimiţând legea înapoi în Parlament, şeful statului a reparat greşeala guvernului, care „a omis” să notifice Comisia Europeană înainte de emiterea ordonanţei, ceea ce era o obligaţie a executivului, în conformitate cu tratatul de aderare.

Guvernul s-a dezmeticit abia post factum, intrând în contact cu CE abia după ce preşedintele a trimis Legea de aprobare a OUG în Parlament, a mai explicat Traian Băsescu. Cât despre OUG-ul promulgat de Ponta, Traian Băsescu declarat că nimeni nu s-a atins de respectiva ordonanţă în Parlament.

„Pe mine mă interesează ca la CCR să se constate, poate trece şi guvernul la respectarea Tratatului de aderare, că guvernul trebuia să notifice CE. Acum, spre marea satisfacţie a premierului, ordonanţa de urgenţă e în vigoare aşa cum a adoptat-o dânsul, nu cu modificările din Parlament, în care au fost plasate nişte chestiuni de îngroşare a birocraţiei. Ordonanţa, de la emitere, e în vigoare, reducerea preţului la energie s-a făcut prin două modalităţi: reducerea numărului de certificate şi scăderea nevoii de energie pe piaţă”, a precizat şeful statului.

Preşedintele a subliniat că de fapt preţul la energie a scăzut şi i-a dat exemple concrete premierului pentru ca acesta să se convingă.

„Am să va exemplific, poate îşi da seama şi Victor Viorel Ponta că i-a scăzut preţul la energie şi el nu s-a prins, îl ajutăm onest să înţeleagă ce se întâmplă în economie. 12 martie 2012 - preţul energiei pe OPCOM, pe piaţa liberă, era 232 lei pe kw/h. Pe 12 martie 2013, preţul energiei era 183,96 lei kw/h, o scădere cu circa 50 de lei a preţului. Preţul de ieri, 116,05 lei mw/h, o scădere medie de aproape 70 de lei. Deci scade preţul şi premierul nu se prinde”, a adăugat acesta.

Orice român care intră pe site-ul OPCOM.ro poate verifica preţul energiei „de la oră la oră”, câte mii de mw se tranzacţionează, şi la ce preţ şi, în atari circumstanţe, şeful statului şi-a exprimat mirarea faţă de reacţia premierului vis-a-vis de ipotetica mărire a preţului la energie, afirmând că de vină ar putea fi ori incompetenţa lui Ponta, ori propaganda mincinoasă, ori ambele la un loc: "Nu înţeleg, în modul cel mai sincer, reacţia de azi a premierului şi o pun doar pe seama propagandei mincinoase sau a incompetenţei, sau ambele".

OUG e în vigoare, produce efecte şi va produce atâta timp cât va sta Ponta în mandat, în consecinţă, Băsescu s-a întrebat retoric cum se face că nu s-a găsit niciun consilier să-l ajute pe Ponta să nu se facă de râs: „Ce mă intrigă că nu s-a găsit niciun consilier să-i spună „Alo, Victoraş, vezi că ordonanţa e în vigoare”.

„Aş putea face o demonstraţie salariaţilor de la ALRO şi să promulg legea mâine, şi să vadă că nu va scădea cu niciun leu preţul, problema lui ALRO e cea din criza economică, când scăzuse preţul la aluminiu şi nu făceau faţă cu preţul la energie numai din termo. Problema e dacă guvernul va decide acordarea unui ajutor de stat de subvenţionare a energiei pentru ALRO. Pot face această demonstraţie, având în vedere că intervenţia e strict pe notificarea CE, ca să înţeleagă că nu aici e problemă”, a declarat Băsescu.

Şeful statului a subliniat că preţul la energie nu va creşte din cauza nepromulgării legii ci pentru că premierul Ponta nu a renunţat la acciza de 7 cenţi la carburanţi care a avut ca scop satisfacerea clientelei politice în vederea alegerilor care se apropie.

„Nu pot face faţă propagandei mincinoase pe care o generează guvernul prin presă, trebuie să recunosc. Trag o concluzie, OUG 57 nu a fost atacată de preşedinte, nu poate fi amânată, ea a produs efecte şi produce şi acum. Preţul energiei nu creşte datorită nepromulgarii legii de aprobare a ordonanţei, ci pentru că Victor Viorel Ponta mai bagă o dată amândouă mâinile în buzunarele românilor la 1 aprilie, când adăugă 42 de bani la combustibil, când bugetul nu are nevoie. Dar el are nevoie de bani pentru a-şi satisface clientela politică, în vederea alegerilor. Asta e realitatea şi asta cred că a vrut să ascundă Victor Viorel Ponta, plagiator, mincinos şi incompetent - toate la un loc le are omul asta, nu ştiu cum le-a putut aduna pe toate”, a declarat Băsescu.

Preşedintele a ţinut să precizeze că el doar a atacat nerespectarea unei proceduri obligatorii, pe care apoi a şi urmat-o.

„M-ar satisface foarte mult o decizie care să-l oblige pe Ponta să respecte şi art. 148 din Constituţie şi Tratatul de aderare la UE. Însă de dragul demonstraţiei aş putea să şi renunţ la termenul de la CCR, să promulg legea, ca să-i demonstrez că nu scad preţurile, ele au scăzut deja”, a adăugat acesta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor