Băncile chineze analizează scenarii de coşmar - panică bancară în Hong Kong, tăierea de la SWIFT

Dolari, valută, bani (Epoch Times România)
A.P.
10.07.2020

În ultima escaladare din dosarul anexării de facto a oraşului Hong Kong de către China comunistă, Reuters transmite că numeroase bănci de stat chineze „reînnoiesc planurile de contingenţă” în aşteptarea legislaţiei americane care va fi promulgată în curând (aşteaptă semnătura preşedintelui Donald Trump), care ar penaliza băncile în cazul în care fac afaceri cu oficialii care implementează noua lege de aşa-zisa "securitate naţională" privind Hong Kong.

Într-un scenariu de tip „cel mai rău caz”, luat în considerare de Banca Chinei şi Banca Industrială şi Comercială din China (ICBC), cele două organizaţii iau în considerare posibilitatea de a li se tăia fluxul de dolari americani sau de a pierde accesul la operaţiunile de clearing în dolari, au declarat două surse pentru Reuters.

De asemenea, scenariul cel mai neplăcut prevede ce s-ar întâmpla în cazul unei situaţii de panică bancară în Hong Kong, în momentul în care clienţii devin cuprinşi de temerea că vor rămâne fără monedă americană, a spus una dintre surse.

Scenariul imaginat de chinezi a avut în vedere şi experienţa băncilor din Iran, potrivit aceleiaşi surse. Băncile iraniene au fost lovite intermitent de sancţiuni americane de la începutul Revoluţiei Islamice, din 1979.

"Sperăm să fie bine, dar ne pregătim pentru ce este mai rău. Nu ştii niciodată cum se vor întâmpla lucrurile", a spus una dintre surse.

Într-un scenariu mai blând, în care este analizată şi Banca Agricolă din China (AgBank), creditorii ar trebui să găsească modalităţi de a soluţiona problema clienţilor aflaţi pe lista neagră a SUA, în special a celor care s-ar putea confrunta cu o pierdere bruscă de lichiditate datorată îngheţării activelor din SUA.

După cum adaugă Reuters, planificarea situaţiilor de urgenţă a fost iniţiată chiar de băncile care au cel mai mult de pierdut în cazul în care SUA declanşează efectiv o tăiere masivă a băncilor de la fluxul de monedă americană.

După cum calculează Reuters, Bank of China, cel mai important creditor internaţional al ţării, avea cea mai mare expunere la cei mai mari patru creditori chinezi de monedă americană, la sfârşitul anului 2019, cu împrumuturi de aproximativ 433 miliarde USD. Rapoartele anuale arată că primele patru bănci din China, care includ, de asemenea, ICBC, China Construction Bank şi AgBank, aveau împrumuturi de 7,5 trilioane de yuani (1 trilion de USD) în dolari americani.

Potivit raportului, cel puţin trei firme de leasing gestionate de stat, inclusiv o unitate ICBC şi CSIC Leasing, elaborează, de asemenea, planuri de urgenţă. Firmele de leasing depind în mare măsură de împrumuturile în dolari pentru a finanţa achiziţiile de aeronave, maşini şi instalaţii.

Planurile de urgenţă ale Chinei survin ca răspuns la votarea de către Camera Reprezentanţilor şi Senat, în unanimitate, a unui proiect de lege, săptămâna trecută, care urmăreşte să impună sancţiuni financiare băncilor chineze ca răspuns la aşa-zisa lege a securităţii naţionale, prin care Partidul Comunist Chinez a decis să suprime dizidenţa din centrul financiar Hong Kong.

Proiectul trebuie semnat de preşedintele Donald Trump pentru a deveni lege. Proiectul de lege solicită sancţiuni pentru oficialii chinezi şi alte persoane care ajută la încălcarea autonomiei oraşului Hong Kong şi asupra instituţiilor financiare care fac afaceri cu aceştia.

Cu toate acestea, proiectul legislativ nu specifică despre ce sancţiuni este vorba.

"Există sancţiuni în acest proiect de lege, care ar putea fi interpretate în sensul împiedicării unei bănci să efectueze tranzacţii în dolari prin intermediul instituţiilor americane, dar, spre deosebire de alte proiecte de lege privind sancţiunile impuse de Congres, nu există dispoziţii specifice care să o permită", a declarat Nick Turner, avocat specializat în sancţiuni şi operaţiuni împotriva spălării de bani la Steptoe & Johnson din Hong Kong.

În afară de scenariile de urgenţă, China a declarat că „va lansa un contraatac împotriva hegemoniei SUA”, dacă preşedintele american Donald Trump ar bloca accesul băncilor chineze la dolari şi la sistemul de plăţi SWIFT.

SGH Macro a remarcat că măsurile Chinei ar putea include o accelerare a utilizării monedei renminbi pentru sistemul de plăţi interbancare paralel transfrontalier al Chinei (CIPS), o creştere a emiterii de împrumuturi RMB acordate ţărilor cuprinse în iniţiativa de soft-power chinez Centura şi Drumul pentru o mai mare utilizare a RMB prin intermediul Bursei internaţionale de energie din Shanghai (INE) şi o accelerare a implementării plăţilor electronice în monedă digitală din China (DCEP), prima monedă digitală emisă de o bancă centrală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor