Avertismentul lui Udrea: Guvernul e pregătit să-şi finanţeze firmele de casă
alte articole
Deputatul PMP Elena Udrea a avertizat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că Guvernul Ponta are de gând ca, în 2014, să-şi finanţeze firmele de casă, făcând referire la execuţia bugetară pe primul trimestru din 2014, care arată că suma alocată bunurilor şi serviciilor a crescut.
„Avem de data aceasta o creştere consistentă de cheltuieli, ceea ce arată că Guvernul e pregătit să-şi finanţeze firmele de casă, mai ales că a crescut şi limita până la care se pot face achiziţii directe. Vom avea, cu siguranţă, anul acesta foarte multe agrafe de birou cumpărate, pixuri, radiere, coli de scris, hârtie igienică prin instituţii. Deci tot ce se poate sifona în limita crescută de Guvern se va întâmpla prin firmele de casă ale actualului guvern”, a declarat Elena Udrea.
Deputatul PMP i-a solicitat lui Victor Ponta să explice de ce execuţia bugetară pe primul trimestru din 2014 este „atât de proastă”, criticând totodată micşorarea fondurilor alocate pentru investiţii, precum şi a celor pentru cofinanţarea proiectelor europene.
„În loc să-l vedem toată ziua măscărindu-se la televizor, un prim-ministru responsabil, chiar şi în an electoral, ar trebuit să găsească soluţii pentru a finanţa investiţiile, pentru că principala problemă a guvernului în 2014 e aceea că a redus banii de investiţii cu jumătate. Asta înseamnă că nu avem locuri de muncă, va creşte şomajul, eventualii investitori care ar fi putut să fie atraşi în România vor pleca învârtindu-se pentru că nu văd niciun fel de sprijin din partea Guvernului”, a adăugat aceasta.
În ceea ce priveşte fondurile europene, Udrea a catalogat drept mincinos clipul PSD în care se susţine că Guvernul Ponta ar avea o absorbţie a fondurilor europene de cinci ori mai mare decât cea a Guvernului Emil Boc.
„Tot ce au reuşit e să se facă de râs la Bruxelles pentru că nici până azi nu au trimis un plan viabil de absorbţie a fondurilor europene pe 2014-2020. Nu se pune problema unei absorbţii de 5 ori mai mari, ci a blocării, de fapt, a absorbţiei fondurilor, atât din cele avute până în 2013, cât şi din execuţia financiară viitoare, unde, în loc să depunem deja proiecte, nici nu ştim ce se va finanţa în România”, a subliniat Udrea.