AUR anunţă că va continua discuţiile instituţionale "pentru prevenirea fraudării votului"

George Simion (Captură video)
Andrei Pricopie
17.05.2025

AUR continuă seria de acţiuni "de prevenire a fraudării votului, în special în diaspora", a anunţat partidul condus de prezidenţiabilul George Simion.

Astfel, o delegaţie AUR se va întâlni cu reprezentanţii Ministerului de Externe, ai Autorităţii Electorale Permanente şi ai Ministerului de Interne.

Reprezentanţii AUR vor susţine ulterior declaraţii de presă, în jurul orei 12:30, în faţa sediului MAI.

"Demersurile antifraudă electorală au fost demarate ieri, atunci când AUR a avut o întrevedere cu reprezentanţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS). AUR a semnalat nereguli grave privind procesul de vot din diaspora, cu accent pe Republica Moldova, şi a solicitat instituţiilor statului să adopte măsuri urgente pentru a garanta protejarea votului fiecărui român", a transmis AUR.

În replică, instituţiile statului român, dar şi Preşedinţia Republicii Moldova, au negat acuzaţiile AUR şi au transmis că procesul electoral se desfăşoară în limitele legii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor