Arta romaneasca
Arta romaneasca a fost direct influentata de-a lungul timpului de evolutia destinului istoric care, prin asezarea celor trei provincii romanesti – Transilvania, Moldova si Tara Romaneasca, intre granitele a trei mari imperii: Imperiul turcesc, Imperiul tarist si Austro-Ungar, a trebuit sa supravietuiasca si sa depaseasca vicisitudinile vremurilor.
Aparuta la sfarsitul secolului al XIV-lea, arta culta romaneasca s-a manifestat ca o continuatoare a artei traditionale bizantine, cu deosebire prin pictura monumentala religioasa, pictura religioasa de sevalet, in tempera (icoane), sculptura decorativa si ceramica decorativa. Sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea a marcat aparitia primului stil de arta culta romaneasca, stilul cantacuzin-brancovenesc, care s-a manifestat cu deosebire in domeniul arhitecturii, picturii monumentale religioase si in domeniul artelor decorative (metal, tesaturi, lemn). Conditiile impuse de Imperiul turcesc celor trei provincii romanesti au facut ca abia la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea sa apara in Romania pictura si grafica laica de sevalet, aceasta perioada fiind cunoscuta si sub denumirea de perioada artistilor primitivi, adica acei artisti cu studii de specialitate facute in strainatate, in special la Academiile de Arta de la Viena si Roma.
Iata de ce putem vorbi cu adevarat de arta plastica culta romaneasca abia incepand cu perioada moderna, adica din deceniul al VI-lea al secolului al XIX-lea, dupa deschiderea cursurilor primelor Academii de Arta de la Bucuresti si Iasi si constituirea primelor mari pinacoteci ale statului in cele doua orase amintite mai devreme.
Asadar, pana la perioada contemporana – daca consideram acest moment dupa cel de-al doilea razboi mondial –, arta romaneasca a trebuit sa recupereze intreg parcursul istoric european numai intr-o suta de ani: de la clasicism, romantism, preimpresionism, impresionism si postimpresionism, pana la simbolism si constructivism, cubismul si expresionismul de la inceputul secolului al XX-lea. Multi dintre pictorii, sculptorii si graficienii romani din perioada interbelica au fost initiatorii sau au facut parte din miscarile avangardiste europene in domeniul literaturii si artelor plastice si am aminti aici numai cativa dintre acestia: Tristan Tzara, Mattis Teutsch, Corneliu Mihailescu, Cecilia Cutescu Storck, Victor Brauner, M. H. Maxy sau Samuel Mutzner. Ei au creat astfel premisele aparitiei artei contemporane romanesti, o arta cu o dinamica evolutiva extrem de accentuata, dar si cu specificitati legate de arta traditionala populara, de redescoperire si reinterpretarea unor semne si simboluri ale artei arhaice romanesti.
Modernismul si postmodernismul de la sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul secolului al XXI-lea, miscari artistice fara o coerenta aparte, ele au fost rezultatul accentuarii unui mesaj artistic unic, specific fiecarui creator in parte. De aici, necesitatea promovarii fiecarui demers artistic individual ca o entitate aproape unica ce trebuie cunoscuta si analizata prin idealul propriu fiecarui artist. Modul extrem de divers si dinamic prin care se face legatura astazi intre demersul artistic individual si marele public, impune gasirea unor formule asociative de prezentare si promovare a artei contemporane romanesti atat in tara cat si in strainatate.
Dincolo de expozitiile organizate in spatii muzeale, galerii de arta particulare, promovarea prin intermediul internetului care are insa un mare dezavantaj inlaturand contactul direct cu opera originala al receptorului s.a., exista si alte formule diverse de promovare a artei contemporane romanesti pe plan european. Una dintre acestea ar fi aceea de prezentare a artistilor in propriul spatiu de creatie, atelierul in care se petrec marile si interesantele experimente artistice, interviurile cu artistii despre idealurile propriului demers creator. Aceasta ar fi una dintre modalitatile unui contact direct opera-artist, document peste timp si o baza de cercetare viitoare asupra evolutiei artei romanesti contemporane. Ea poate sa conduca direct la niste relatii interumane si artistice la nivel european si sa pregateasca publicul din alte tari pentru o mai buna receptare a mesajului artei contemporane romanesti.
Iata de ce putem vorbi cu adevarat de arta plastica culta romaneasca abia incepand cu perioada moderna, adica din deceniul al VI-lea al secolului al XIX-lea, dupa deschiderea cursurilor primelor Academii de Arta de la Bucuresti si Iasi.
Florin ROGNEANU
Critic de arta
Director al Muzeului de Arta Craiova
MAI 2011
