Arhiepiscopul Vigano, critic dur al Papei Francisc, găsit vinovat de schismă şi excomunicat

Arhiepiscopul italian Carlo Maria Vigano, un aprig critic ultraconservator al Papei Francisc, a fost găsit vinovat de schismă şi excomunicat, a declarat vineri biroul doctrinar al Vaticanului.
Vigano, trimisul papal la Washington în perioada 2011-2016, s-a ascuns în 2018 după ce a afirmat că Papa ştia de ani de zile despre comportamentul sexual inadecvat al cardinalului Theodore McCarrick din SUA şi nu a făcut nimic în această privinţă.
El afirmase că Papa ar trebui să demisioneze şi l-a catalogat ulterior drept "profet fals" şi "slujitor al Satanei". Vaticanul a respins acuzaţiile lui Vigano de muşamalizare a comportamentului sexual nepotrivit şi l-a convocat luna trecută pentru a răspunde acuzaţiilor de schismă şi de negare a legitimităţii Papei, potrivit Reuters.
Într-o declaraţie publicată vineri, biroul doctrinar a precizat că afirmaţiile publice ale lui Vigano au făcut clar faptul că acesta a refuzat "să recunoască şi să se supună" Papei Francisc.
De asemenea, el a respins legitimitatea reformelor liberale făcute de Biserica Romano-Catolică în cadrul Conciliului Vatican II în anii 1960, a adăugat biroul.
"La încheierea procesului penal, Preasfinţitul Carlo Maria Vigano a fost găsit vinovat de delictul rezervat (încălcarea legii) de schismă", se arată în declaraţie, adăugând că el a fost excomunicat sau alungat din Biserică.
Într-un mesaj pe X, Vigano, în vârstă de 83 de ani, a rămas neschimbat, publicând textul integral al deciziei împotriva sa, care îl avertiza că ar putea fi exclus din preoţia romano-catolică dacă persistă în poziţia sa.
El i-a îndemnat pe credincioşii catolici să îşi exprime sprijinul pentru el, citându-l pe Iisus în Noul Testament: "Dacă ei tac, pietrele însele vor începe să strige".
Hotărârea Vaticanului a fost semnată de cardinalul Victor Manuel Fernandez, şeful biroului Doctrina credinţei, şi de secretarul acestuia, părintele John Joseph Kennedy. Aşa cum este normal în astfel de chestiuni, hotărârea nu a fost semnată de Papă, dar este foarte puţin probabil ca pedeapsa să fi fost aplicată fără aprobarea sa.
Vigano, care comunică mai ales prin intermediul reţelei de socializare X, a declarat luna trecută că a refuzat să ia parte la procedura disciplinară din cauză că nu acceptă legitimitatea instituţiilor din spatele acesteia.
"Nu recunosc autoritatea tribunalului care pretinde că mă judecă, nici a prefectului său, nici a celui care l-a numit", a spus el, referindu-se la Fernandez şi la Papa Francisc.
Într-un text lung, Vigano s-a referit la Papă doar prin numele său de familie, "Bergoglio", şi l-a acuzat că reprezintă o Biserică "incluzivă, imigraţionistă, eco-sustenabilă şi gay-friendly" care s-a îndepărtat de la adevăratul său mesaj.
Francisc i-a înfuriat pe mulţi conservatori prin deschiderea faţă de persoanele divorţate şi faţă de comunitatea LGBT şi prin faptul că a spus că mila şi iertarea ar trebui să primeze în faţa aplicării stricte a doctrinei catolice.
Papa s-a pus, de asemenea, în contradicţie cu conservatorii şi tradiţionaliştii prin susţinerea drepturilor migranţilor şi a luptei împotriva schimbărilor climatice şi prin condamnarea exceselor capitalismului.
Anul trecut, Francisc a luat măsuri împotriva unui alt critic arhiconservator din SUA, demiţându-l pe episcopul Joseph E. Strickland din Tyler, Texas, după ce acesta a refuzat să demisioneze de bunăvoie în urma unei anchete a Vaticanului.