Argeş: Anchetă la spitalul din Costeşti, după moartea unui nou-născut

Conducerea spitalului din oraşul Costeşti a deschis, luni, o anchetă administrativă, după ce o femeie care a născut în urmă cu două săptămâni a acuzat personalul medical că ar fi provocat, din neglijenţă, moartea copilului, transmite corespondentul AGERPRES.
Femeia, în vârstă de 34 de ani, a născut pe data de 20 septembrie. Ea susţine că a auzit, în timpul naşterii, o discuţie între cadrele medicale, care spuneau că bebeluşul respiră, dar apoi i s-a comunicat că acesta s-a născut mort.
În urma sesizării formulate de femeie, conducerea unităţii medicale a declanşat o anchetă administrativă, cazul fiind cercetat de o comisie formată din trei medici şi un jurist.
Potrivit directorului spitalului din Costeşti, doctorul Eduard Ciobanu, atât datele trecute în foaia de observaţie, cât şi concluziile examenului medico-legal indică faptul că bebeluşul nu a respirat, deci s-a născut mort. Directorul a dat asigurări că, şi în aceste condiţii, ancheta administrativă se desfăşoară în continuare, până la clarificarea tuturor aspectelor cazului.
Medicul care a asistat-o la naştere pe femeie nu mai lucrează la spitalul din Costeşti. Cetăţean al Muntenegru, acesta a avut un contract de colaborare pe perioadă nedeterminată cu unitatea medicală, care a expirat pe 1 octombrie şi nu a mai fost prelungit, din lipsă de fonduri.