Antonescu: PSD fură tot ce poate. Aveţi grijă!

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a avertizat duminică seară, la B1 TV, că PSD fură tot ce poate dând exemple punctuale la ce gen de furt se referă mai exact.
Premierul Victor Ponta şi liderul liberalilor Crin Antonescu (Ioana Florea/Epoch Times)
Andrei Pricopie
24.03.2014

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a avertizat duminică seară, la B1 TV, că PSD fură tot ce poate dând exemple punctuale la ce gen de furt se referă mai exact.

„Eu când am spus că PSD fură, am dat şi exemplul direct ce a furat”, a declarat Antonescu, adăugând că social-democraţii fură „tot ce pot. Aveţi grijă!”.

Liderul liberalilor a precizat că poate unii se întreabă cum au stat trei ani de zile şi nu şi-au dat seama că PSD-ul fură. „În primul rând că nu am furat nimic împreună. Nu am furat nimic câtă vreme am stat la guvernare cu PSD. Sau dacă cineva a făcut-o suportă rigorile legii”, a explicat Antonescu.

Când a folosit acest termen a dat şi explicaţii, susţine Antonescu, referindu-se la sigla USD.

„Şi apropo, ni se povesteşte că PSD nu a vrut să dispară USL, dar ei au făcut acest USD şterpelind, adică încercând să şterpelească o imagine, un nume, nişte litere, înainte de a se rupe USL, dacă vă uitaţi puţin pe istorie”, a declarat acesta.

Crin Antonescu a discutat şi despre incidentul Tăriceanu, precum şi despre vânătoarea de primari desfăşurată de foştii colegi de la PSD.

„Au început acum vânătoarea de...l-au şterpelit pe domnul Tăriceanu..da, sigur, şi domnul Tăriceanu e major, nu le-aş pune în cârcă treaba asta. Dar, după aia au început. Hai veniţi, hai că vă băgăm la guvernare, au început vânătoarea de primari. Toate aceste lucruri se pot numi popular şi cu un termen mai pe înţelesul tuturor, o tentativă de furt, sau chiar un furt”, a precizat preşedintele PNL.

În opinia liderului PNL există unele lupte politice care nu au altă explicaţie decât tendinţa unor mari „afaceri clientelare”, adăugând că liberalii s-au opus mereu când a fost vorba de astfel de manifestări.

„Uitaţi-vă că anumite bătălii nu au alte explicaţii, din punctul meu de vedere, decât tendinţa unor mari afaceri clientelare şi noi în legătură cu aceste lucruri, când nu a fost clar, am spus-o şi ne-am opus. Povestea cu Roşia Montană a avut o istorie care a degenerat într-un conflict public pentru că pur şi simplu noi spusesem în campania electorală, ba chiar îl dădusem jos pe Răzvan Ungureanu, am avut o moţiune. În moţiunea aceea se vorbea despre exploatarea nesăbuită şi incorectă, cu aluzii indirecte tot aşa sume enorme.

Cu gazele de şist, cu Roşia Montană, cu Universitatea de Medicină de la Târgu Mureş, ce frumos. Acum, cu Roşia Montană, cu discuţiile care au avut loc în jurul portului Constanţa, şi în general cu descentralizarea porturilor şi a terenurilor de sub ele, o serie de astfel de discuţii şi, de asemenea, plasarea unor oameni şi prezenţa unor oameni, ca de exemplu domnul Ghiţă, în preajma tuturor bugetelor şi proiectelor importante, la asta m-am referit. Sigur, eu nu am formulat vreo acuzaţie de furt pe numele cuiva şi sigur că în momentul în care aş avea dovezi sau indicii temeinice în legătură cu asta le-aş semnala şi le voi semnala”, a subliniat Antonescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor