Antonescu compară CSM cu o sectă
alte articole
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi, într-o emisiune la Realitatea TV, că în opinia lui Consiliul Naţional al Magistraturii (CSM), un organism care ar trebui să conducă în mod independent justiţia, se comportă nu doar că un partid politic, "ceea ce ar fi deja grav" este de fapt o "sectă".
"Cred că în ceea ce priveşte, de pildă, anumite lucruri care sunt semnalate – şi nu sunt în legătură numai cu politicieni - sau evidente din interiorul sistemului judiciar şi din acţiunea anumitor instituţii ar trebui evident să facă obiectul unei discuţii măcar în CSM. Sigur, la CSM e o situaţie pe care o ştim, îmi pare foarte rău, dar din anumite declaraţii, din anumite atitudini, avem de a face nu cu ceva comparabil cu un partid politic – ceea ce deja ar fi grav – ci cu o sectă (...) Cred că ministrul Justiţiei, preşedintele, ar trebui totuşi la un moment dat, nu să dicteze CSM, dar dacă noi am făcut independenţa justiţiei cu adevărat şi CSM-ul conduce aceste instituţii, veghează la inspecţia judiciară, la respectarea procedurilor, regulilor...ar trebui întrebaţi", a declarat Crin Antonescu făcând referire la activitatea organelor de cercetare şi instrumentare a dosarelor.
Preşedintele PNL a lansat un atac dur şi la adresa Curţii Constituţionale.
"Modificarea Constituţiei se amână pentru că o majoritate a CCR a decis că nu vrea. Nu au nicio bază, niciun temei legal, dar nu vor dânşii. Nu poţi încălca hotărârile Curţii, această Curte Constituţională a falsificat rezultatele unui referendum, raportându-l la altă lege. Să reţinem faptul că şase cetăţeni români ai CCR au falsficat, nu au mai raportat cvorumul la legea referendumului, ci la legea alegerilor prezidenţiale. Asta nu a fost făcută de americani, nu de Barosso, ci de şase cetăţeni ai României, membri ai CCR, care şi-au bătut joc. Suntem într-o situaţie similară, în care dânşii inventează că nu vor dânşii un an ca legea să se aplice", a declarat Crin Antonescu.
Liderul PNL explicat că lucrurile s-au "înrăutăţit" în ceea ce priveşte modul în care USL se raportează la justiţie, fapt care este în contradicţie cu programul anunţat alegătorilor referitor la acest domeniu.
"Păi dacă domnul preşedinte Zgonea crede că noi am făcut USL ca să-i punem cămaşă lui Cernea, eu nu cred asta. Eu cred că am făcut USL ca să vorbim, să legiferăm, să discutăm, lucruri care par a nu fi în ordine în societatea românească, indiferent că ele se leagă de sistemul de justiţie, de relaţiile internaţionale sau de serviciile secrete", a adăugat Antonescu.
Preşedintele PNL este de părere că în ceea ce priveşte justiţia, alianţa din care face parte nu a mai existat chiar de după momentul alegerilor.
"În această privinţă (a raportării la justiţie, n.r.) nu a existat, nu a mai existat USL după alegeri. USL este o alianţă care acţionează coerent, în comun, şi are 70% când face asta. În această privinţă nu a mai existat USL...şi nu a mai existat 70% şi de aceea s-a stat pe loc", a concluzionat Antonescu.