Analist: Duminică vom vedea cine va reprezenta România în lume - şmecherul agresiv sau inteligentul necarismatic

Nicuşor Dan şi George Simion
Andrei Pricopie
16.05.2025

Consultantul politic Cristian Hriţuc a remarcat, vineri, că astăzi s-a ajuns la finalul campaniei, oficial fiind ultima zi, moment în care nu se mai poate face mare lucru. Duminică seară, 18 mai, vom afla pe ce drum o va lua România.

"Azi e final de campanie. Cred că toată lumea a înţeles care sunt mizele, mai ales după mesajul lui Simion din Franţa. Avem pe de o parte drumul varianta euro atlantică, pe partea cealaltă o Românie izolată. Să te duci în casa omului şi să îi spargi mobila, în timp ce el trimite soldaţi aici ca să te apere în caz de ceva spune totul. Sunt două tipologii umane. Unul e agresiv, golan şi mincinos, unul e mai moale şi chiar dacă e cerebral, nu e aşa carismatic. Nu se mai poate face mare lucru în ultima zi de campanie. Probabil o să mai apară nişte mizerii, dar nu mai schimbă raportul", a declarat Cristian Hriţuc.

Potrivit analistului, duminică seară vom vedea ce preşedinte vom avea, cine va reprezenta România în lume - şmecherul agresiv sau inteligentul necarismatic.

"Vom vedea cine îşi va dori mai mult victoria (şablon dar relevant) cine se va mobiliza mai tare. Vom vedea cine înţelege ce are mai mult de pierdut şi cine vrea să se răzbune. Poate fi o schimbare în bine sau poate fi o revoltă nervoasă, urmată de o cădere în abis", a opinat Cristian Hriţuc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor