ANAF a solicitat date privind Panama Papers de la Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie
alte articole
ANAF a cerut Centrului Român pentru Jurnalism de Investigaţie baza de date privind Panama Papers, a declarat şeful instituţiei, Dragoş Doroş, precizând că prelucrarea datelor se va face cu respectarea confidenţialităţii specifice secretului fiscal.
"ANAF a iniţiat demersuri pentru obţinerea datelor şi acestea vor fi analizate. (...) Prelucrarea acestor date se va face cu respectarea confidenţialităţii specifice secretului fiscal. Încercăm să obţinem sprijinul şi altor instituţii din România. (…) La nivelul ANAF suntem în situaţia în care avem un grup de lucru care are atribuţii pe verificarea, analizarea şi coordonarea unitară la nivelul Agenţiei. Se evaluează necesarul logistic având în vedere cantitatea datelor. Am făcut o cerere oficială către Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie să ne fie pusă la dispoziţie baza de date. În acelaşi timp investigăm toate sursele de pe internet sau din alte surse. Avem în vedere implicaţiile fiscale şi de altă natură", a declarat preşedintele ANAF, citat de Mediafax, în decursul audierii din Comisia de buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor.
Şeful ANAF a mai precizat că va pune la dispoziţia tuturor instituţiilor cu atribuţii legale rezultatele analizelor care vor fi realizate pe acesta temă. La rândul său, Fiscul va cere sprijinul instituţiilor abilitate şi va încerca coordonarea eforturilor de analiză şi valorificarea datelor obţinute cu alte autorităţi fiscale atât din state membre UE, cât şi din state terţe, a explicat Doroş.
Reamintim că uriaşul scandal Panama Papers, ajuns în centrul atenţiei publice în 3 aprilie, a scos la lumină modul în care unii dintre cei mai bogaţi şi puternici oameni ai lumii au folosit companii offshore pentru a-şi ascunde activele. Printre cei care au firme înregistrate de Mossack Fonseca în Panama se numără şi o serie de români celebri, precum Vasile Frank Timiş, iniţiatorul afacerii Roşia Montană, Sorin Ovidiu Vantu, Cristi Borcea şi Corneliu Iacobov.
Potrivit directorului RISE Project România, numărul celor cu bani prin offshore-uri este mult mai mare, documentele arătând că peste 100 de români şi-au ascuns banii în paradisurile fiscale.