Americanii, semnal de alarmă: Corupţia, o problemă gravă în România. Confiscarea averilor obţinute ilegal - greoaie

România a fost criticată pentru corupţie în cadrul raportului consacrat situaţiei drepturilor omului în lume pe care Departamentul american de Stat îl publică anual.
(EMMANUEL DUNAND / AFP / GettyImages)
Andrei Pricopie
14.04.2016

Corupţia, în special în rândul oficialilor, este o problemă care persistă în România, iar confiscarea averilor obţinute ilegal este greoaie şi întâmpină numeroase obstacole, atrage atenţia Departamentul american de Stat în Raportul pe anul 2015 despre Drepturile Omului, scrie News.ro.

"Deşi legislaţia prevede pedepse penale pentru corupţie în rândul oficialilor, Guvernul nu a implementat eficient legea, iar autorităţile, inclusiv judecătorii, s-au implicat uneori în practici de corupţie fără a fi pedepsiţi", se precizează în raport.

Potrivit documentului citat, imunitatea de care se bucură actuali şi foşti membri ai Guvernului care fac parte din Parlament a dus, în unele cazuri, la blocarea investigaţiilor. De asemenea, darea de mită este comună în sectorul de stat, în special în sistemul medical.

În ceea ce priveşte procesele de corupţie, verdictele au fost adesea lipsite de constanţă, iar sentinţele au variat între infracţiuni similare. Cât despre aplicarea deciziilor instanţelor, americanii constată că aceasta a fost îngreunată de probleme de procedură, în special în ceea ce priveşte confiscarea averilor.

Conflictele de interese, nerespectarea standardelor etice şi impunitatea în rândul administraţiei publice, în general, rămân probleme în toate cele trei puteri din stat. Corupţia este foarte răspândită in procesul de licitaţii publice, mai atrag atenţia oficialii americani.

Legea prevede confiscarea averilor obţinute ilegal, însă judecătorii şi procurorii nu au ordonat acest lucru cu regularitate, iar capacitatea autorităţilor de a identifica aceste averi este sub standarde.

ANAF, care este însărcinată cu confiscarea, administrarea şi lichidarea bunurilor obţinute din infracţiuni nu are nici suficient personal, nici suficiente resurse. În plus, mecanismul de confiscare al acestor bunuri este greoi şi ineficient, se mai arată în raport.

"Deşi legea oferă acces public la informaţiile guvernamentale privind procesul oficial de luare a deciziilor, organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului şi presa s-au plâns în repetate rânduri că executivul aplică legea inadecvat şi fără constanţă. Guvernul şi Parlamentul au redactat şi adoptat legi în mod netransparent, iar Guvernul a continuat să impună un număr mare de ordonanţe guvernamentale fără analiza Parlamentului, ceea ce i-a crescut puterile legislative", a subliniat Departamentul de Stat, adăugând că autorităţile nu respectă, adesea, legea care cere transparenţă in procesul decizional.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor