Alina Gorghiu cere votul prin corespondenţă în sesiunea extraordinară. PMP o acuză de duplicitate
alte articole
În timp ce şefa PNL, Alina Gorghiu, le cere rivalilor din PSD să renunţe la ostilitatea manifestată faţă de diaspora şi să fie de acord cu adoptarea votului prin corespondenţă în sesiunea extraordinară, cei din PMP o acuză de duplicitate şi îi recomandă să nu mai le dea lecţii de democraţie şi interes pentru românii din străinătate, cărora le-a rezervat doar 6 locuri în Parlament.
„Parlamentul are ocazia de a le face, în sfârşit, dreptate cetăţenilor noştri care trăiesc peste hotare, dacă partidele vor fi de acord să adoptăm legea votului prin corespondenţă în sesiunea parlamentară extraordinară.
Sper ca noua conducere a PSD să renunţe la ostilitatea manifestată până acum faţă de diaspora, ostilitate care s-a bazat în mare parte pe frustrarea candidatului perdant la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta”, a scris, pe contul său de Facebook, Alina Gorghiu.
Refuzul de a adopta această lege, astfel încât ea să se poată aplica la alegerile parlamentare din 2016, ar fi, în opinia şefei PNL, „o sfidare de neiertat faţă de milioane de cetăţeni ai României şi o dovadă că PSD îşi asumă moştenirea politică a lui Victor Ponta”.
PMP: PNL să nu ne mai dea lecţii de democraţie şi interes pentru românii din diaspora, cărora le-a rezervat doar 6 locuri în Parlament
În replică, Partidul Mişcarea Populară îi reaminteşte Aline Gorghiu că PNL şi PSD şi-au dat mâna pentru adoptare noii legi a alegerilor parlamentare care a dat o lovitură de graţie românilor din diaspora.
„Românii din diaspora cer adoptarea legii votului prin corespondenţă pentru scrutinele de anul viitor, în caz contrar ei ameninţând cu proteste ample la ambasade. Alina Gorghiu cere ca votul să fie dat într-o sesiune extraordinară, (...) dar uită să menţioneze un lucru: împreună cu PSD, PNL a promovat Legea Alegerilor Parlamentare în care 4 milioane de români din diaspora au primit 6 locuri în parlamentul României, 2 la Senat şi 4 la Camera Deputaţilor. Cât un judeţ mare din România.
Şi mai uită ceva, dna Alina Gorghiu. PSD şi PNL au respins pe 9 decembrie 2014 legea votului prin corespondenţă propusă de Eugen Tomac, preşedintele PMP. Iar acum, din motive politicianiste şi electorale, Alina Gorghiu moare de grija românilor din diaspora. În aceste condiţii, chiar dacă ar vota toţi românii din diaspora, în condiţii foarte bune, influenţa lor în parlamentul României ar fi extrem de redusă: 2 voturi la Senat şi 4 la Cameră”, se precizează în comunicatul PMP.
Subreprezentarea gravă a românilor din diaspora în Parlament vine în condiţiile în care ei sunt „cetăţeni români cu drepturi depline, au contribuit la PIB-ul României cu 45 de miliarde euro, ei şi/sau rudele lor plătesc în România taxe şi impozite, reprezintă pentru ţară o sursă uriaşă de know-how, de înţelegere a proceselor democratice, a statului de drept, a lucrului bine făcut”.
În aceste condiţii, PMP îi solicită Alinei Gorghiu „să nu ne mai dea lecţii de democraţie şi interes pentru românii din diaspora, cărora le-a rezervat 6 locuri în parlamentul României."
Vorbim de un număr disproporţionat de mic de aleşi, o reprezentare de 1 deputat la 750.000 de români şi 1 senator la 1,5 milioane, în condiţiile în care în ţară norma de reprezentare e de zece ori mai mică: un deputat la 73.000 de locuitori.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.